Celebrul prosecco Bottega a intrat în România

Mulţi români s-au ferit să cumpere sticla de aur a italienilor de la Bottega. Adevărul este că sticla de aur impune, atrage atenţia şi tentează. Din fericire, nu este de aur şi nici măcar aurită. Ea este doar metalizată într-o culoare aurie printr-un procedeu special, care a devenit şi marcă înregistrată Bottega. Ce este Bottega? Un prosecco, adică vin spumos, o băutură asemănătoare cu Champagne, dar mai puţin alcoolizată, produsă în cuve uriaşe şi din alt soi de struguri. Este băutura favorită a italienilor din nord, devenită celebră în toată lumea.

Bottega este un prosecco produs în zona Vernetto. Marca, viile şi fabrica de sticlă aurie sunt deţinute de familia Bottega. Miercuri seara, la restaurantul Stejarii din Bucureşti, Sandro Bottega a prezentat celebrul prosecco Bottega şi business-ul familiei sale, celebru în întreaga lume. Prilejul a venit de la semnarea contractului de colaboare între Bottega Spa şi Alexandrion Group, devenit astfel distribuitorul exclusiv pentru România.

Istoria Bottega se întinde pe parcursul a trei generaţii, începând încă din 1920, toate cele trei generaţii fiind în egală măsură pasionate de vinuri şi de grappa, transmiţând tradiţia mai departe la următoarele generaţii. Cramele Bottega sunt localizate în zona Bibano di Godega, zona celei mai mari producţii de prosecco, şi la o mică distanţă de podgoriile Cartizze, Collio, Picolit şi Amarone, la câţiva km de Conegliano, capitala grappei, la jumătatea drumului dintre Veneţia şi spectaculoşii munţi Dolomiţi.

Cu sute de premii la activ, începând cu 1992 şi până în prezent, trebuie amintite câteva dintre acestea: medalii de argint şi de aur în cadrul The Global Prosecco Masters, medalie de argint în cadrul The Speciality Spirits Masters (UK), medalie de bronz în cadrul The Global Pinot Noir Masters (UK), medalii de aur şi de argint în cadrul Sakura Japan Women’s Wine Awards (JP), medalii de aur în cadrul CWSA – China Wine & Spirits Awards (HK), medalii de aur în cadrul Gilbert & Gaillard International Competition (FR) şamd.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alex V. Nicolae 1 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.