Céline Dion – The Show Must Go On

Un semn al mâinii ca un rămas bun. Atunci când faţa lui René apare, publicul aplaudă fără întrerupere. Céline Dion cântă numai pentru el. Aşa îşi începe Dany Jucaud reportajul din Paris Match.

René, soţul lui Céline Dion, în vârstă de 73 de ani, e grav bolnav de cancer, iar doctorii nu i-au mai dat nicio şansă. Timp de un an, Céline a pus între paranteze cariera sa pentru bărbatul pe care îl iubeşte de mai mult de 20 de ani. Boala lui a bulversat-o, la fel ca şi pe copiii lor. Dar, acum, Diva s-a hotărât să revină într-o serie de concerte pe scena de la Colosseum din Las Vegas. The Show Must Go On. Ea interpretează melodia The First Time Ever I Saw Your Face, în faţa unei fotografii a lui René, proiectată pe un ecran mare. Acesta urmărea concertul în direct pe un video, ca şi când ar fi fost în sală. Ea s-a întrerupt şi s-a adresat spectatorilor: ”Mi-aţi lipsit foarte mult. Datorită vouă sunt aici astă-seară”. Apoi cântă I’m Alive (Eu sunt vie) şi lansează un vibrant ”te iubesc, René”. René este absent, dar în fiecare gest al lui Céline el trăieşte.

14 turnee internaţionale, peste 200 de milioane de discuri vândute, două albume în pregătire. Sunt cifre record care dovedesc dragostea lui Céline Dion pentru public.

În concert la Las Vegas

Soţul său, René, suferă de această maladie din 1989, după care a făcut o operaţie cu tot cortegiul dureros al chimioterapiei. Din păcate, acum cancerul i-a revenit. În toţi aceşti ani, Céline a continuat să cânte şi să surâdă fanilor săi. Chiar în ziua morţii tatălui său, ea a fost prezentă pe scenă la un concert, amintind în două fraze drama pe care o trăieşte… Dar show-ul trebuie să continue… Este fericită alături de cei trei copii ai săi, cei doi gemeni, Eddy şi Nelson, şi René-Charles, fiul cel mare, de 14 ani.

”Céline este o femeie cu voce de cristal şi cu un caracter de oţel”, afirmă Michel Drucker.

Atunci când orchestra antamează primele măsuri ale melodiei The Show Must Go On, în sala de la Colosseum se aud intense ovaţii. Este aceeaşi melodie pe care o interpreta Freddie Mercury atunci când anunţa că este bolnav de SIDA. O aluzie la cancerul care îi devorează soţul. Publicul şi criticii au rămas încântaţi de spectacolul oferit de celebra cântăreaţă canadiană, unul dintre cele mai strălucitoare din ultimii 35 de ani ai carierei sale. O seară unică.

Colosseumul, construit special pentru ea, în 2003, cu 4.300 de locuri, cu preţuri cuprinse între 69 şi 540 de dolari, a fost arhiplin cu admiratorii săi veniţi din întreaga lume pentru o seară specială care a celebrat reîntoarcerea ei pe scenă.

Céline, ca întotdeauna, a făcut mai mult de o oră de vocalize. ”Noi toţi, spune ea, avem multe visuri, noi proiecte. Din păcate, René nu mai are niciunul, niciun viitor, nimic. Îi mulţumesc în fiecare zi lui Dumnezeu pentru ziua pe care mi-o dă. Poate mulţi oameni din public se întreabă de ce am reapărut acum pe scenă. El a dorit acest lucru, spunându-mi că sunt cântăreaţa lui preferată. René vrea să moară în braţele mele.

Celine Dion s-a reîntors la publicul ei

Cânt de peste 30 de ani şi aş putea spune că ştiu fiecare scândură a scenei. Scena este singurul loc în care pot să mă abandonez cu totul. Mi-am dat seama că există un lucru mult mai important decât talentul: pasiunea, pasiunea pentru profesie. Muzica este pentru mine o terapie, ea îmi eliberează emoţiile cele mai profunde. Toată viaţa mea am cântat melodii de dragoste, dar acum cuvintele au o încărcătură particulară, mult mai profundă”.

Cortina se ridică. Peste 4.300 de spectatori aclamă întoarcerea sa. Într-o splendidă rochie cu broderie cu strasuri Swarovski, fermecătoare, începe să cânte.

În final, Céline Dion, într-o rochie lungă, verde, din muselină, a interpretat melodia din Titanic, cu lacrimi în ochi. Încet, într-un torent de aplauze, ea s-a ridicat către plafon, ca un înger, lăsându-şi publicul cucerit.

Céline Marie Claudette Dion, cântăreaţă de muzică pop, textieră şi actriţă, a devenit cunoscută în lumea francofonă după ce René Angélil, ce urma să-i devină soţ, şi-a ipotecat casa pentru a-i finanţa producerea primului album.

S-a născut într-o familie numeroasă, având o situaţie financiară precară. În 1990 alansat Unison, material discografic ce i-a adus popularitatea în America de Nord şi în alte ţări anglofone.

La vârsta de doisprezece ani, Dion a compus împreună cu mama şi cu fratele ei, Jacques, prima sa piesă intitulată Ce n’était qu’un rêve. Michel Dondalinger Dion, un alt frate de-al ei, a trimis compoziţia lui René Angélil, manager muzical, după ce i-a descoperit numele pe coperta unui album de Ginette Reno. Angélil a fost impresionat de vocea lui Dion şi a decis s-o transforme într-un star. Acesta şi-a ipotecat casa pentru a obţine banii necesari finanţării primului ei album, La voix du bon Dieu, ce a ajuns pe primul loc în clasamentul local, propulsând-o pe Dion la statutul de star în Quebec. În 1982 a participat la concursul Yamaha World Popular Song Festival din Tokyo, Japonia, câştigând premiul pentru Cel mai bun interpret şi Medalia de Aur pentru „Cel mai bun cântec” acordată piesei Tellement j’ai d’amour pour toi.

Celine Dion şi suferinţa sa

Dion a devenit cunoscută în anii ’80 după câştigarea concursurilor Yamaha World Popular Song Festival şi a Eurovisionului. A urmat lansarea mai multor albume în limba franceză, iar în 1986 a semnat un contract cu Sony Records. În anii ’90 a obţinut recunoaşterea la nivel mondial după lansarea câtorva materiale discografice de succes în engleză şi franceză, devenind unul dintre cei mai bine vânduţi cântăreţi din istoria muzicii. În anul 1999, Dion a decis să se retragă pentru o perioadă din industria muzicală pentru a petrece mai mult timp cu familia, soţul ei fiind diagnosticat cu cancer. A revenit în 2002 în atenţia publică şi a semnat în acelaşi an un contract pe 3 ani (care s-a extins ulterior la o perioadă de aproape 5 ani) pentru a apărea de 5 ori pe săptămână în spectacole organizate la Caesars Palace, Las Vegas.

Muzica lui Dion este influenţată de o mare varietate de genuri muzicale: de la rock şi R&B la gosspel şi muzică clasică. Deşi lansările sale au primit recenzii variate, cântăreaţa este cunoscută în special pentru abilităţile sale vocale. În 2004, după ce albumele sale au fost comercializate în peste 175 de milioane de copii, Dion a primit în cadrul premiilor World Music Awards distincţia Chopard Diamond Award pentru că a devenit cel mai bine vândută cântăreaţă a tuturor timpurilor. În aprilie 2007, Sony BMG a anunţat că vânzările materialelor discografice ale lui Dion au depăşit 200 de milioane de copii.

Celine Dion şi Rene Angelil

În 1983, Dion a devenit prima artistă canadiană care a câştigat Discul de Aur în Franţa pentru vânzările cântecului D’amour ou d’amitié. În acelaşi an, interpreta a câştigat numeroase distincţii în cadrul premiilor Félix Awards, inclusiv pentru Cea mai bună cântăreaţă feminină şi Descoperirea anului. Succesul în ţările europene a venit odată cu participarea la Eurovision pentru Elveţia cu piesa Ne partez pas sans moi şi câştigarea concursului desfăşurat în 1988 la Dublin, Irlanda. Totuşi, succesul american întârzia să apară, în mare parte din cauză că Dion cânta numai în limba franceză. La vârsta de optsprezece ani, după ce l-a văzut pe Michael Jackson într-un spectacol, Dion i-a spus lui Angélil că doreşte să ajungă o celebritate la fel ca acesta. Deşi era încrezător în talentul ei, managerul considera că imaginea ei trebuia îmbunătăţită pentru o promovare internaţonală. Interpreta a ieşit din atenţia publică pentru câteva luni, timp în care a făcut o operaţie la dantură şi s-a înscris la École Berlitz pentru a studia limba engleză.

În 1991, Dion a avut o parte solo în Voices That Care, o piesă înregistrată ca tribut pentru soldaţii care luptau în Războiul din Golf, în operaţiunea Furtună în deşert. Adevăratul succes internaţional al cântăreţei a început odată cu duetul cu Peabo Bryson pentru filmul Disney, Frumoasa şi bestia (1991). Cântecul a reprezentat direcţia muzicală pe care Dion avea s-o folosească în viitor: balade cu influenţe clasice, având o instrumentare liniştită. Atât un succes din punctul de vedere al recenziilor cât şi din punct de vedere comercial, piesa a devenit al doilea hit din top 10 în Statele Unite, câştigând premiul Oscar pentru „Cel mai bun cântec original” şi premiul Grammy pentru „Cea mai bună interpretare pop vocală a unui duo sau grup”. Beauty and the Beast a fost inclus pe albumul lui Dion din 1992, Celine Dion, care, la fel ca cel de debut, a avut o puternică influenţă rock, combinată cu elemente din muzica soul şi clasică.

Dion alături de soţul său, de băiatul cel mare, Rene-Charles, şi de cei doi gemeni, Eddy şi Nelson

Datorită primului single şi colaborarii cu Foster şi Diana Warrenn, albumul a fost la fel de bine primit ca Unison. Alte piese de pe album, care au avut un succes moderat sunt If You Asked Me To (un cover după cântecul lui Patti LaBelle din filmul Licence to Kill din 1989) care a ajuns pe locul 4 în Statele Unite, Love Can Move Mountains şi Nothing Broken But My Heart.

În 1993, Dion şi-a făcut publice sentimentele pentru managerul ei, numindu-l „culoarea iubirii (ei)” în secţiunea de dedicaţii al celui de-al treilea album al ei în engleză, The Colour of My Love (Culoarea iubirii mele). Însă, în loc să fie criticaţi, fanii au fost de acord cu relaţia. În cele din urmă, Angélil şi Dion şi-au unit destinele printr-o nuntă extravagantă în decembrie 1993, care a fost transmisă în direct la televiziunea canadiană.

Fiindu-i dedicat iubitului ei, tema albumului a avut ca simbol iubirea. A devenit cel mai de succes album al ei de până atunci, vânzând mai mult de şase milioane de exemplare în Statele Unite, două milioane în Canada, ajungând pe locul 1 în mai multe ţări, printre care Australia, Canada şi Marea Britanie. De pe album a fost lansat hitul The Power of Love (o reînregistrare a piesei lui Jennifer Rush din 1985), care a atins locul 1 în topurile din SUA, Canada şi Australia. Piesa a fost cântecul care o denumea până când a atins noi culmi ale succesului la sfârşitul anilor ’90. Single-ul When I Fall in Love, un duet cu Clive Griffin, a avut succes moderat în clasamentele nord americane şi a fost nominalizat la două premii Grammy, câştigând unul. Acest album a devenit primul succes adevărat al lui Dion în Europa, în special în Marea Britanie. The Colour of My Love şi cântecul Think Twice au ocupat primul loc în clasamentele britanice simultan, timp de cinci săptămâni consecutive. Think Twice, care a staţionat pe prima poziţie timp de şapte săptămâni, a devenit al patrulea single al unei artiste, care s-a vândut în mai mult de un milion de exemplare în Regatul Unit, iar albumul a primit cinci Discuri de Platină pentru cele două milioane de copii vândute.

Scena este pentru Celine Dion singurul loc în care simte că trăieşte

Dion şi-a menţinut rădăcinile franceze, continuând să lanseze albume francofone între fiecare lansare de album anglofon. În general, acestea au avut o verosimilitate mai mare decât albumele ei în engleză. În 1994 alansat À l’Olympia, un album live înregistrat în timpul unuia dintre concertele ei de la Teatrul Olympia din Paris din acelaşi an. Un singur cântec a promovat albumul, varianta live a piesei Calling You, acesta ajungând pe locul 75 în topul francez. D’eux (cunoscut sub numele The French Album în Statele Unite) a fost lansat în 1995, şi a devenit cel mai bine vândut album în franceză, al tuturor timpurilor. Jean-Jacques Goldman a scris şi produs majoritatea albumului, obţinând succese ca Pour que tu m’aimes encore şi Je sais pas. Ambele piese au atins prima poziţie în Franţa, iar Pour que tu m’aimes encore a devenit un hit de top 10 în Regatul Unit, un fenomen rar pentru un cântec în franceză. Aceste cântece au devenit mai târziu If That’s What It Takes şi I Don’t Know pe următorul album în engleză a lui Dion, Falling into You.

Mijlocul anilor ’90 a reprezentat o perioadă de tranziţie în stilul muzical al artistei, îndepărtându-se de puternicele influenţe rock, abordând un stil pop/soul (cu toate că chitara electrică a rămas o parte esenţială în muzica ei). Cântecele ei începeau cu o melodie delicată cu o instrumentare uşoară, atingând un puternic punct culminant, etalându-şi atunci puterea vocală. Aceast nou stil a primit recenzii mixte de la criticii muzicali, Arion Berger de la Entertainment Weekly acuzând-o că preferă „acrobaţii vocale” pentru a „mulţumi publicul”. Ca rezultat, a început să fie comparată cu artiste precum Whitney Houston şi Mariah Carey. Potrivit unor critici, The Colour of My Love nu a fost consistent ca temele abordate pe albumele anterioare. Totuşi, deşi criticile au fost diferite, lansările artistei au continuat să aibă un succes uriaş în clasamente, iar în 1996 a câştigat World Music Award pentru „Cel mai bine vândut artist canadian al anului” pentru a treia oară. La mijlocul anilor ’90, a devenit unul dintre cei mai bine vânduţi artişti din lume.

Într-o încântătoare rochie aurie

Cel de-al patrulea album de studio în limba engleză al interpretei, intitulat Falling into You (1996), a marcat o evoluţie majoră atât pe plan comercial, cât şi muzical. Pentru a fi un disc cât mai comercial cu putinţă, producătorii săi au combinat multe elemente precum pasajele orchestrale de mare fineţe, incantaţiile şi motivele africane, aceste metode fiind considerate la vremea respectivă îndrăzneţe şi revoluţionare. Instrumente muzicale precum vioara, chitara spaniolă, trombonul sau saxofonul au pus bazele unor melodii originale. De asemenea, cântecele extrase pe disc single erau compuse în diferite stiluri muzicale. Liniile melodice ale pieselor Falling into You şi River Deep – Mountain High (preluare după Tina Turner) erau structurate predominant cu ajutorul instrumentelor de percuţie. Cântecele It’s All Coming Back to Me Now şi All by Myself (variante reînregistrate după versiuni anterioare promovate de Jim Steinman, respectiv Eric Carmen) prezentau o atmosferă diferită bazată pe ritmuri de muzică soft rock, care se armonizează cu instrumente clasice precum pianul. Discul single de renume internaţional „Because You Loved Me”, compus de către Diane Warren, a fost o baladă inclusă pe coloana sonoră a filmului Personal şi Confidenţial (1996).

Din punctul de vedere al recenziilor primite din partea criticilor de specialitate, albumul Falling into You este unul dintre cele mai aclamate materiale discografice ale lui Dion. Discul a câştigat două premii Grammy, la categoriile „Albumul anului” şi „Cel mai bun album de muzică pop”. Statutul de celebritate al lui Dion a fost confirmat în momentul în care a fost selecţionată pentru a cânta piesa The Power of the Dream în cadrul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de vară din 1996, care au avut loc în Atlanta, SUA. În luna martie a aceluiaşi an, Dion a început turneu de promovare, intitulat Falling into You Tour, format din peste o sută patruzeci de concerte susţinute în diferite regiuni pe parcursul unui an.

Pe scena de la Caesars Palace în ultimul ei concert

Céline Dion a lansat albumul de studio Let’s Talk About Love în anul 1997 ca o continuare a discului Falling into You. Precum sugerează titlul albumului, „dragostea” este motivul principal prezent în versurile cântecelor de pe disc. Totuşi, aceasta capătă diferite forme, de la „dragostea frăţească” la „dragostea pentru apropiaţi”, în cântecele Where Is the Love respectiv, Let’s Talk About Love. Cel mai de succes disc single promovat de pe acest album a fost balada clasică My Heart Will Go On, compusă de James Horner şi produsă de către Horner şi Walter Afanasieff. Fiind inclus pe coloana sonoră a filmului Titanic, cântecul a devenit rapid hit, clasându-se pe prima poziţie în clasamentele de specialitate din întreaga lume, fiind considerat, cel mai reprezentativ cântec al lui Dion. Discurile single My Heart Will Go On şi Think Twice i-au adus cântăreţei recordul pentru cele mai de succes cântece consecutive, fiind comercializate în peste un milion de exemplare numai în Regatul Unit.

La finele anilor ’90, Dion a lansat două materiale discografice care s-au dovedit a fi de succes – albumul de colinde These Are Special Times (1998) şi albumul de compilaţie All the Way… A Decade of Song (1999). Discul These Are Special Times conţine câteva cântece create de către Dion, Ric Wake şi Peter Zizzo colaborând cu ea pentru piesa Don’t Save It All For Christmas Day. Influenţele clasice sunt foarte proeminente pe acest album, aranjamentele orchestrale fiind prezente în toate compoziţiile. Duetul cu muzicianul R. Kelly, intitulat I’m Your Angel, a debutat pe prima poziţie în mai multe clasamente de specialitate pe plan internaţional, devenind unul dintre cele mai de succes cântece ale interpretei. Pe albumul All the Way… A Decade of Song au fost incluse cele mai de succes cântece ale interpretei, dar şi câteva piese noi precum discul single That’s the Way It Is, o preluare după Roberta Flack intitulată The First Time Ever I Saw Your Face, dar şi un duet cu Frank Sinatra, All the Way. Până la finele anilor ’90, Céline Dion vânduse peste 100 de milioane de albume pe plan internaţional şi câştigase zeci de premii.

Publicul o aclamă pe scena de la Las Vegas

Statutul ei de „divă a muzicii contemporane” a fost confirmat în momentul în care postul de televiziune VH1 a contactat-o pentru a-i oferi oportunitatea de a apărea pe albumul Divas Live, alături de interprete renumite precum Aretha Franklin, Gloria Estefan, Shania Twain şi Mariah Carey.

În anul 1998, Dion a primit două distincţii din partea autorităţilor din Canada: „Ordinul Naţional al Québecului” şi „Ordinul Naţional Canadian pentru Realizări Deosebite pe Scena Internaţională a Muzicii Contemporane”. Un an mai târziu, ea a fost introdusă în Canadian Broadcast Hall of Fame şi a primit o stea pe Aleea celebrităţilor canadiene. De asemenea, ea a câştigat un premiu Grammy, la categoria Cea mai bună interpretă de muzică pop, iar hitul My Heart Will Go On a fost numit „Cântecul anului 1998” (piesa a câştigat patru premii Grammy, două dintre ele fiind însă acordate producătorilor).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.