Cercetările arheologice din 2023 în situl eneolitic de la Sultana

În perioada iulie-august a acestui an au avut loc, precum se întâmplă de 22 de ani încoace, o nouă campanie de cercetări arheologice sistematice în situl arheologic de la Sultana-Malu Roșu. Muzeul Municipiului București participă în acest proiect în calitate de partener, alături de instituții de profil din România (Universitatea din București, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Muzeul Dunării de Jos din Călărași, Muzeul Civilizației Gumelnița din Oltenița), Germania (Universitatea din Kiel) și Belgia (HoGent).

De-a lungul anilor, echipa a crescut organic prin includerea în colectiv a acelora dintre studenți, care veniți în practică la Sultana, s-au îndrăgostit de loc, de oameni și de știință. Sunt oameni care au decis să-și urmărească pasiunea și au rămas în domeniul arheologiei sau în domenii conexe, munca lor completând cu informații esențiale acele segmente care pentru multă vreme erau doar intuite de arheologi.

Pe de altă parte, rezultatele proiectului și a echipei de la Sultana au atras specialiști din România și din întreaga lume.  Arheologi, arheozoologi, ihtiologi, antropologi, geneticieni, palinologi, carpologi, antracologi, biologi, chimiști, geografi, geologi, geo-fizicieni și specialiști în arheologie moleculară, folosesc azi Sultana drept punct de plecare pentru cercetarea siturilor neolitice și eneolitice de pe Dunăre și Valea Mostiștei.

Așa cum echipa a crescut, la fel și ambițiile, astfel că în prezent cercetarea s-a extins dincolo de granițele satului Sultana, pe un palier foarte larg de problematici și investigații, săpătura arheologică fiind doar una dintre activitățile derulate în cadrul proiectului.

Ajuns acum la 100 de ani de cercetări arheologice, situl Sultana reprezintă azi un reper în cercetarea arheologică din România. Trebuie să precizăm că nu au fost 100 de  ani de cercetări continue. Au debutat în anul 1923 în zi de sărbătoare, pe 15 august, când mașina Magistrului Vasile Pârvan, i-a dus pe Ioan Andrieșescu și pe tânărul student Vladimir Dumitrescu în prăfuitul sat Sultana. S-au săpat în acel an o secţiune lungă și la insistențele Magistrului, și încă alte suprafețe mari „ca să-și dea seama de situație”. Cercetările au fost reluate abia în 1953 și apoi în 1954 de arheologul Niță Angelescu, fără ca rezultatele să fie publicate. Săpături de mică amploare, dar cu descoperiri importante a efectuat Barbu Ionescu, materialele intrând în colecțiile muzeului de la Oltenița.

O perioadă amplă de cercetări a avut loc între 1974 și 1984 sub coordonarea lui Constantin Isăcescu. Au fost atunci cercetate mai multe locuințe incendiate, dar și sistemul de delimitare al așezării.

Cercetările au fost reluate în anul 2001 sub coordonarea regretatului Radian Andreescu, iar în prezent de Cătălin Lazăr de la Universitatea din București.

Campania arheologică a acestui an a fost una bogată în activități, astfel că pe lângă săpătura de pe terasa din vecinătatea tell-ului de la Sultana, au fost investigate prin diferite metode non-intruzive multe alte așezări și zone de interes arheologic de pe valea Mostiștei și de pe valea Dunării.

Actualmente, pe terasa de la Sultana a fost deschisă o suprafață de foarte mari dimensiuni (circa 700 mp), iar lucrul avansează încet. Suntem în nivelurile superioare unde au fost puse în evidență mai multe aglomerări de chirpici ars, rămășițe ale unor locuințe care au luat foc. Poate cea mai semnificativă descoperire este o vatră rotundă, intens folosită, despre care știm că a fost reparată cel puțin odată. Am pus această vatră în conexiune cu un nivel de pământ foarte bine bătătorit, pe care îl considerăm la acest moment ca fiind podeaua unei case. Așadar o casă cu vatră pentru căldură și gătit, cu o podea neamenajată, rezultată în urma activităților pe care oamenii le făceau în interiorul casei, și fără niciun fel de alte elemente care să completeze povestea. Putem doar bănui că materialul din care a fost construită casa era lemnul, însă cercetarea este la început, iar această ipoteză va trebui verificată.

Descoperirile sunt în conexiune cu materiale ceramice pe care în acest moment le putem încadra în prima jumătate a mileniului I, p. Chr.

La numai câțiva kilometri de Sultana, în lunca Dunării, echipa de geofizicieni de la Universitatea din Kiel au făcut prospecțiuni pe tell-ul de la Chiselet și în zona învecinată acestuia. Printr-o serie de investigații de susceptibilitate magnetică, carotaje sedimentologice și prospecțiuni seismice au putut reconstitui în premieră cum arăta întreaga zonă în urmă cu mai bine de 6000 de ani.

Aceeași echipă a făcut prospecțiuni geomagnetice și pe așezarea emblematică de la Gumelnița, astfel că acum avem o imagine mult mai clară asupra activității ultimelor populații care au numit această măgură, casă.

În paralel, echipa de geografi români și belgieni au cartat prin 17 zboruri cu diferite drone, peste 40 de situri arheologice. Din aceste zboruri rezultă modele digitale 3D ale zonelor de interes arheologic, plus ortofotoplanuri de înaltă rezoluție. Acestea reprezintă suportul pentru cercetări arheologice de viitor, dar și o formă de conservare a patrimoniului arheologic național.

Însă surpriza acestei campanii a fost apariția după aproape 40 de ani a celor două tell-uri pereche de la Vlădiceasca (Ghergălăul Mic și Ghergălăul Mare), ascunse privirii specialiștilor de apele Mostiștei. Oportunitate a fost fructificată de echipa noastră, fiind realizate prospecțiuni geo-magnetice și două carotaje. Eroziunea provocată de apă a scos la suprafață mii de cioburi, oase și unelte de piatră și silex. Totodată, s-au putut acum măsura cu precizie cele două așezări, date care vor îmbogăți Repertoriul Arheologic Național.

Theodor Ignat

Șef Birou Arheologie Preventivă și Sistematică

Secția Istorie, MMB

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.