La limita dezastrului: Foc la trenul cu țiței

O locomotivă care tracta 19 vagoane cu ţiţei a luat foc în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Satu Mare, fiind nevoie de intervenţia pompierilor, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare.

Potrivit sursei citate, incendiul a avut loc la generatorul de curent al locomotivei, la ieşirea din localitatea Supur.

„La sosirea echipajelor de intervenţie, locomotiva inundată cu fum, fusese decuplată de la restul garniturii de tren şi se afla trasă la o distanţă de siguranţă faţă de cele 19 vagoane, încărcate cu ţiţei. La faţa locului au intervenit şi echipajele de pompieri SVSU Supur. În urma incendiului au fost deteriorate mai multe componente electrice ale locomotivei. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la compartimentul de ventilare (conductor electric deteriorat şi neizolat corespunzător faţă de materialele combustibile din apropiere)”, precizează ISU.

Detaşamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje formate din 12 cadre militare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4

5 Comentarii

    • Interesanta chestiune. Titeiul ar putea proveni de la schela Suplacul de Barcau. De obste este exportat de OMV Petrom ca pacura la Schwechat,Viena, la jumatate de pret fata de cotatiile internationale petru titei. La Schwechat titetiul greu de Suplac se baga direct in Cracare Catalitica si se obtin produse de valoare superioara,e.g. LPG, olefine pentru petrochimie, benzine octanice, componente Diesel, etc. Afacere mare pentru tzapinarii de pe Traubenstrasse.
      Iesirea de la Suplac RO catre Austria se poate face pe la Marghita, Sacuieni, Valea lui Mihai- Debreczen. Insa cel mai scurt drum spre vest sau nord este pe la Supur-Sarmasag -Tasnad-Carei si apoi fie Nyiregyhaza HU- Viena , fie de la Carei la Satu Mare si iesire pe la Halmeu spre Beregovo , Korolevo, Ukraina. Daca avutia nationala nu se scurge la Viena la jumatate pretul, sigur merge la Ukrani mokka free. In concluzie, traseul urmat de aceasta garnitura nu indica iesirea spre Sud, spre rafinariile romanesti, ci spre Ungaria/ Austria fie spre rafinariile din vestul ukranei de la Ivano Frankovs si Galichnaia. Slava Z!

  1. 19 vagoane cu țiței!…unde îl ducea?…trebuia să-l ducă la vreo rafinarie si normal cea mai aproape era dincolo în iubita Ukraina!…
    Ca doar nu-l ducea la Brazi!…sau în Ungaria…

  2. O nimica toata 400tone+ de petrol, un incendiu tot ce mai lipsea.
    Mai toate locomotivele care circuls in Romania la ce vechi sunt, vor deveni potentiale bombe cuplate la tractat incarcaturi riscante. Deflagratia din Crevedeia se poate repeta la orice ora. Mai circula si un mecanic baut sau drogat…

  3. Ati uitat ca se depoziteaza in ukraina tot pentru europa+? Totul se cara din Romania spre strainatate si Romania ramane cu chilotii in vine.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.