Cercetătorii au creat o „toaletă pentru țânțari” ca să depisteze virusuri. Ce au descoperit în excrementele insectelor

Un dispozitiv imprimat 3D, creat la Universitatea Rutgers, a dus la prima dovadă a prezenței unui virus de tip Hedwig pe continentul american.

Cercetătorii au creat o „toaletă pentru țânțari” ca să depisteze virusuri. Ce au descoperit în excrementele insectelor

Sursa foto: captură euronews.com

Un dispozitiv imprimat 3D, creat la Universitatea Rutgers, a dus la prima dovadă a prezenței unui virus de tip Hedwig pe continentul american.

O echipă de la Universitatea Rutgers din Statele Unite a creat o „toaletă pentru țânțari”. Instrumentul strânge excrementele acestor insecte, care sunt apoi analizate pentru a găsi agenți patogeni. Potrivit sursei citate, metoda ar putea deveni un sistem de avertizare timpurie pentru amenințările noi la adresa sănătății.

De ce contează monitorizarea țânțarilor

Țânțarii sunt socotiți animalele care fac cele mai multe victime din lume, din cauza bolilor pe care le răspândesc. Dacă îi urmăresc, oamenii de știință ar putea afla ce virusuri circulă în mediu înainte ca acestea să pună în pericol oamenii.

În acest scop, Dana Price, entomolog la Universitatea Rutgers, a conceput un instrument pentru analiza excrementelor de țânțar și l-a numit „toaletă pentru țânțari”. Dispozitivul strânge mici cantități din lichidul eliminat de insecte, iar în acest lichid pot fi căutate ulterior urmele genetice ale agenților patogeni, potrivit euronews.com.

Virusurile, depistate înaintea oamenilor

Price a explicat pentru Euronews că echipa urmărește să afle dacă un anumit virus este prezent în mediu.  „Trebuie doar să-l cauți. Dacă nu-l cauți, nu-l vei găsi”.

Potrivit etnologului, rezultatele indică faptul că țânțarii se pot infecta natural cu mult mai multe tipuri de virusuri decât se presupunea până acum. Cercetătorul consideră că un asemenea instrument ar oferi un avantaj în reacția la apariția unor virusuri noi.

Price a dat exemplul COVID-19. Dacă urmele acestui virus ar fi fost depistate înainte de transmiterea la oameni, specialiștii ar fi avut „un avans considerabil” în înțelegerea lui și în elaborarea vaccinurilor.

O pâlnie imprimată 3D și apă cu zahăr

Dispozitivul are forma unei pâlnii, obținută prin imprimare 3D și tratată cu un material hidrofob. Astfel, lichidul formează picături care se scurg într-un tub de colectare.

Pentru experiment, cercetătorii au pus în recipient 50 de țânțari Culex, prinși într-o grădină din New Jersey.

Insectele s-au hrănit dintr-un tampon de vată îmbibat cu apă cu zahăr și colorant alimentar roșu. Excrementele au fost strânse timp de 18 ore și au fost apoi analizate în laborator. Ele purtau urme genetice ale unor virusuri și ale altor organisme.

Metodele clasice presupun ca țânțarii să fie prinși și apoi mărunțiți. Dacă se analizează excrementele, probele conțin mai puțin ADN provenit de la țânțari, iar materialul genetic viral se identifică mai ușor, arată sursa citată.

Un virus semnalat pentru prima dată în America

Dispozitivul pare simplu, dar a permis echipei să găsească prima dovadă cunoscută a unui virus de tip Hedwig pe continentul american. Cercetătorii au depistat și câteva virusuri care ar putea fi necunoscute până acum științei.

Echipa a reușit, totodată, să reconstituie integral genomul virusului West Nile.

Rezultatul arată că excrementele țânțarilor conțin suficient material genetic de calitate înaltă pentru a reface complet codul genetic al unui virus. Pe această bază, cercetătorii pot identifica variante sau mutații precise ale virusului.

Fără motive de îngrijorare

Price a subliniat totuși că descoperirile studiului nu justifică nicio alarmă. Un virus necunoscut până acum, sau unul găsit într-un loc unde nu mai fusese semnalat, nu devine automat un pericol, a explicat cercetătorul. Este posibil, mai degrabă, ca astfel de virusuri să fi circulat fără să fie observate.

Capcane lăsate zile întregi în locuri izolate

Instrumentul s-a dovedit promițător într-o zonă limitată. Echipa vrea acum să extindă cercetarea în alte regiuni și să perfecționeze dispozitivul, pentru ca probele să rămână stabile mai mult timp și colectarea să poată dura mai mult.

Dacă ar putea rămâne mai mult timp în zone izolate, capcanele ar ușura urmărirea agenților patogeni acolo unde nu se poate ajunge regulat. Sunt însă necesare studii suplimentare pentru a stabili cât de eficientă ar fi metoda în supravegherea permanentă a bolilor.

În paralel, cercetătorii dezvoltă dispozitive de teren care să prindă țânțarii și să le colecteze excrementele într-o singură etapă.

„Ideea este că ai putea să mergi și să amplasezi aceste capcane cam undeva la capătul lumii sau într-un loc la care se ajunge foarte greu, iar apoi să te întorci după câteva zile sau poate chiar după o săptămână”, a mai spus Price.

Citește și: Un nou virus a trecut de la animale la om. Pacientul infectat cu virusul Shamonda a murit în Franța

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.