Ceremonie la Cotroceni. Iohannis își încheie mandatul

Klaus Iohannis  pleacă de la Palatul Cotroceni, ceremonia de încheiere a mandatului lui Iohannis are loc miercuri, la ora 12,00, la Palatul Cotroceni, pe Platoul Marinescu, potrivit Administrației Prezidențiale.

Interimatul urmează să fie asigurat de miercuri de președintele Senatului, Ilie Bolojan.

Klaus Iohannis și-a dat luni demisia din funcție, în contextul în care în Parlament se pusese în mișcare procedura de suspendare a sa din calitatea de șef al statului.

El a susținut că procedura de suspendare ar duce România în criză și ”nu va înțelege absolut nimeni ce rost are un astfel de demers, când președintele în funcție va pleca oricum”.

”Mai pe românește, vom fi efectiv de râsul lumii’, a arătat Klaus Iohannis, luni, la anunțarea demisiei.

CCR a constatat, marți, vacantarea funcției de președinte al României și a stabilit ca Ilie Bolojan, președinte al Senatului, să preia din 12 februarie interimatul la Palatul Cotroceni.

Klaus Iohannis a fost ales șef al statului în două mandate. Ultimul său mandat ar fi trebuit să se încheie la 21 decembrie 2024, însă Curtea Constituțională a anulat alegerile prezidențiale și a decis ca Iohannis să rămână la Cotroceni până la alegerea unui nou președinte.

Decizia CCR a venit după ce CSAT a desecretizat informațiile primite de la SRI, SIE și Ministerul Afacerilor Interne cu privire la campania electorală derulată de Călin Georgescu la alegerile prezidențiale.

Recomanda 1

15 Comentarii

  1. Serviciile care au oferit acele informatii „desecretizate”, care s-au dovedit FALSE, date la ordin, fara legatura cu realitatea, nu-si schimba conducerile?!?

  2. Ha, ha! Trăbă să mărg ș’ io la Altex că dacâ găsăști în altă parte mai ieftin inghi plătesc iei di dauă or’ diferența să văz în direct cum îl scuati Garda Națională-n șutur’ pi Plavann dâ vizuină!…

  3. Normal individul ar trebui sa plece de acolo ca un salariat marunt. A stat acolo fara a mai beneficia de functia oficiala pe care si-a prelungit-o singur. Daca Ciolacu i-a dat salariul pe aceasta perioada atunci trebuie sa i se impute banii. CCR nu a trimis cancelariei prezidentiale nici o hartie oficiala ca ar mai fi presedinte.

  4. Covor roșu și protococl la un demisionar?????!!!! (Și nu un șut în….?) Prin aceasta se recunoaște valabilitatea săptămânilor de prelungire a mandatului, iar dacă si-a dat demisia din post, ar trebui să-și piardă toate drepturile post-funcție, nu-i așa?

  5. Vizionare plăcută la Festivitatea de comemorare a clanurilor infractionale organizate politic în cinstea șefului acelorași clanuri! Mecla fiecărui prezent, divulga mai mult decât ne închipuim!

  6. Decoratiile inmanate celor de la CCR sunt ilegale fiind date un presedinte ilegitim. Ar trebui sa se pronunte CCR in acest caz care o priveste personal.

  7. Cu străinul Johannis in frunte,am avut succesuri multe! Adicătelea, o creștere negativă de -30 milioane de euro! 10 milioane aruncati pe Valea Oltului până la cuibușorul de nebunii si returo cu suita și 20 de milioane aruncati aiurea prin Africa Neaga, America de Sud și Sud Coreea! Asta da moștenire! Nu mai pun la socoteala „patriotul” livrat moaca la est de 1 miliard de dolari! Am stat în pușcărie pentru un popor de idioti-Petre Tutea!

  8. Toader a afirmat ca Johanis pleaca de la Cotroceni dar nu si din functia pe care de fapt o uzurpa din momentul incheierii mandatului de cinci ani. Cand a auzit raspunsul Gadea a dat in balbaiala dar si-a revenit fara a comenta insa. Dar in acest caz toate actele sale semnate dupa incheierea celor cinci ani de mandat pot fi considerate ilegale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.