Ceremonii fără public de Ziua Naţională

Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa marți, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la ceremonia oficială organizată de MApN în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti. Evenimentul nu va fi deschis publicului.

„Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale vor participa marți, 1 Decembrie, începând cu ora 11.00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti. Pe timpul ceremoniei se va ține un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc și a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar președintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori și va susține o alocuțiune”, anunță MApN.

Evenimentul, care nu va fi deschis publicului, se va desfășura cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai Armatei României vor participa, la solicitarea şi cu sprijinul autorităţilor locale, la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.

De asemenea, Drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

În Capitală va avea loc luni, începând cu ora 11.00, o repetiție la Arcul de Triumf, care se va desfășura în aceleași condiții de respectare a măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Accesul publicului nu va fi permis în zona de desfășurare a evenimentului și nici în spațiile adiacente locului de desfășurare a repetiției.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

14 Comentarii

  1. Romania de ziua nationala cu tradatori de tara si neam in toate demnitatile statului roman!
    Doamne pina cind ii mai rabzi?

  2. V-or trece si Avioanele F 16 , Pi Deasupra la 1000 de Metrii sau mai mult ?

  3. Governu Meu a hotarit sa intrerupa traditia Pomenilor de Ziua Nationala.
    BANCILE STRAINE AU CERUT-O !
    Milogilor, mai stati acasa.

  4. Inca cat mai aveti putere pana o sa fiiti inlocuiti cu generali straini cereti ca jumate din armata sa fie din militari in termen din popirul roman.
    Caci maine prevad ca vom avea doar o armata de mercenari africani care vor impusca poporul roman daca se revolta impotriva COMUNISMULUI GLOBALIST.

  5. si ce-o sa faceti? o sa ne impuscati? hai siktir vanzatori de neam si de Tara! ASTA-I ARMATA ROMANA ?? BHAAAIII UNDE DRAQ V-ATI ASCUNS ??

  6. no, amu’ daca-i fara public, or mai defila mercenarii din blindate cu armele scoase catre iobagi?
    nu s-or simti demoralizati ca nu mai au tinte de ochit de pe masini? ca la tienanmen, oameni cu traista-n mana…
    sarbatoresc si ei 31 de ani de cand ne-or mitraliat copiii si fratii, dar singuri si la bulevard.

  7. Cat tupeu de borfas sa legi smechereste Ziua Nationala de mortii de covid ,un prilej minunat pe nea Klausica sa mai tina ,,o alocutiune,,de propaganda liberala.Vin ,,alegirile miele,, ca altfel mangafachele nici nu vine de Ziua Nationala a Romaniei.

  8. De ziua nationala nu e voie cu public, dar de sf Andrei se poate si e musai cu public ca asa comanda Teodosie?! Acest preot e cumva presedinte sau primministru al tarii ca sa faca ce vrea?!

  9. ANUATI, NENOROCITILOR DIN PNL, ANULATI ACEASTA MASCARADA DE ZIUA NATIONALA SI DATI DOVADA DE RESPONSABILITATE FATA DE BUGETUL TARII

    GASCA DE HOTI SI ESCROCI, IDENTICI CU PSD !

  10. @pinacinddoamneiimairabzi

    – ai vazut tu mamaliga explodând ?
    – crezi tu ca puterile straine nu stiu comportarea poporului român ?

  11. Regretatul Mircea Crisan spunea, referindu-se la nemti, ca si-au epuizat paradele pe treijda generatii. Si noi la fel. Numai imbecili ca ” Patriotul roman ” dau cu m-cii-n fasole. Du-te ma la defilare! Si nu uita ” potretu` „!

  12. @vanatorul de javre- defilarea se facea in anii ceausisiti de 1 mai si 23 august de 1 decembrie nu se facea defilare si nici portret nu se aduce! Se vede ca esti progresist globalist pt ca tarile civilizate isi serbeaza toate ziua nationala! Bor il serbeaza pe sf Andrei si alte moaste, voi progresistii serbati ziua lgtb cu steagul cur-cubeu in loc de portret! Cate javre sunt acum in tara, ca insusi vanatorul se javre nu mai le vaneaza pt ca s-a molipsit de javrism!

  13. @pinacinddoamneiimairabzi
    pana cand romanii nu vor mai accepta statutul de sluga masochista

  14. Si Sarbatoarea Nationala a fost confiscata de gauleiter!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.