Cererea DNA de înlăturare a judecătoarei Viorica Costiniu a fost respinsă

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a respins, marţi, cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) privind analizarea activităţii judecătoarei Viorica Costiniu de la Curtea de Apel Bucureşti, procurorii având suspiciuni că aceasta ar fi subiectivă în soluţionarea dosarelor întocmite de DNA, după ce soţul acesteia, Florin Costiniu, a fost trimis în judecată alături de senatorul Cătălin Voicu.

În urma deciziei CSM, Viorica Costiniu poate judeca dosarele instrumentate de procurorii anticorupţie.

În cererea adresată CSM, DNA arăta că există „aparenţa de afectare a imparţialităţii” judecătoarei Viorica Costiniu, ca urmare „a resentimentelor” acesteia, după ce soţul ei a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie.

De asemenea, DNA susţine că „suspiciunea existenţei unui conflict între intersele sale familiale şi interesul public de înfăptuire a justiţiei este oportun a fi eliminată prin măsuri administrative prevăzute de lege”.

DNA a invocat dispoziţiile art. 115 din Legea 161/2003, care stipulează că judecătorii sunt obligaţi să se abţină de la orice activitate legată de actul de justiţie, în cazuri care presupun existenţa unui conflict între interesele lor şi interesul public de înfăptuire a justiţiei sau de apărare a intereselor generale ale societăţii, informează Agerpres.

Viorica Costiniu este judecător la Secţia II penală a Curţii de Apel Bucureşti, instanţă ce are competenţa de a soluţiona cererile DNA.

Cererea DNA a fost analizată de Inspecţia judiciară a CSM, care a ajuns la concluzia că Viorica Costiniu nu a încălcat dispoziţiile legale referitoare la incompatibilităţi.

„Cum aspectele invocate se încadrează într-o situaţie cu caracter general, legate de calitatea de inculpat a soţului doamnei judecător, calitate dobândită într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie, nu se poate susţine că din punct de vedere al răspunderii disciplinare, judecătoarea ar fi încălcat dispoziţiile legale referitoare la incompatibilităţi, nefiind reglementată, în mod singular, o astfel de situaţie precum cea expusă în sesizare”, susţine Inspecţia judiciară.

Totuşi, Inspecţia judiciară recunoaşte că Viorica Costiniu se află într-o „aparentă incompatibilitate”.

Inspecţia Judiciară propune ca, pornind de la cazul Costiniu, să fie reglementată această nouă situaţie de incompatibilitate, prin completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Pe 21 mai 2010, procurorii DNA i-au trimis în judecată pe senatorul Cătălin Voicu, împreună cu Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală din Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acuzat de complicitate la trafic de influenţă, omul de afaceri Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, acuzat de cumpărare de influenţă, în formă continuată, şi Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, acuzat de cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie, toate în formă continuată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.