Certificatul verde ca ausweis

In timp ce administrația USA, a Marii Britanii, și după precizările OMS, fac demersuri explicite pentru eliminarea certificatului verde din procedurile de identificare a statusului persoanelor, CE îl vrea drept ausweis.

Pandemia care tocmai pare a se încheia, după majoritatea vocilor civile și medicale autorizate, abia începe în Europa doamnei Ursula von der Leyen, beneficiar al contractelor cu Big Farma.

Sănătatea Publică nu poate fi un concept transformat în pandantul instaurării dictaturii și manipulării societăți de către instituții sau persoane interesate aflate temporar în funcții publice, așa cum se întâmplă acum în unele țări europene.

Dictatura medicală încalcă autenticitatea autonomiei știintifice, unde politicul este un partner social care nu îsi poate depăși atribuțiile legale, democratice, nici măcar temporar.

Certificatul verde nu poate exista altfel decât ca o evidență individuală, în fapt confidențială, eficientă numai în sens medical, care nu este opozabilă în nici o altă situație, reprezentând efectuarea unor acțiuni sub asumare.

Transformarea certificatului verde într-un act, încalcă drepturi și proceduri de identificare a persoanelor, respectiv o dublură a documentelor de identitate universal prevazute prin Legi.

Fără a pune neapărat în discuție evident posibile interese oculte, se poate constata că oficialitățile de peste tot, sub presiune publică, încep să accepte pericolul pe care îl reprezintă certificatul verde, respectiv faptul că un document sanitar, în esența sa inutil, ajunge act de legitimare a identității persoanei.

In toate perioadele confuze și dramatice ale istoriei, au apărut cei care, dacă li s-a permis, au deturnat drepturi și libertăți.

Legitimarea persoanelor pe baza certificatului verde trebuie de urgență anulată și în România, cu restabilirea ordinii publice și constituționale curente, chestiunile medicale și siguranța sanitară având alte mijloace conforme de acțiune.

Incheierea pandemiei obligă la reformarea unor standarde de siguranță în spațiul public, a sistemului de sanătate subdezvoltat.

Cu certificatul verde la vedere nu se poate asigura decât imunitatea juridică și crearea unui sistem, cu ramificații internaționale, al celor care au profitat odios de pe urma acestei crime biologice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

2 Comentarii

  1. Lumea doarme sau nu-i mai intereseaza…
    NAZISMUL GERMAN A FOST UN NAZISM PARTICULAR, ERA CENTRAT PE EVREI, SLAVI, ADVERSARI POLITICI ETC.
    Caracteristicile de baza ale acestuia:
    -SEPARATISME
    -RESTRICTII
    NAZISMUL GLOBAL AMERICAN ESTE DE MII DE ORI MAI PERVERS DECAT CEL GERMAN….
    DESI PARE MAI SOFT PASTREAZA ACELEASI TRASATURI ABJECTE, RESPECTIV SEPARATISME SI RESTRICTII…
    CUI FOLOSESTE ??? DESIGUR, SUA…
    Nu va lasati inselati de faptul ca vom der layer e nemtoaica, pentru ca ea lucreaza la greu pentru americani. UE = SUA II
    Este de-abia inceputul. Veti vedea ce urmeaza…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.