Chinurile facerii Guvernului. ”Discuțiile vor continua și miercuri”

Ce atâta grabă într-o țară de interimari? Cu Nicuşor Dan plecat în Republica Moldova, reprezentanții PSD, PNL, UDMR și USR au continuat discuțiile marți, 10 iunie, cu consilierii președintelui Nicușor Dan, pentru a încerca să ajungă la un acord pe măsurile de reducere a deficitului bugetar, dar nu s-a ajuns la niciun draft scris nici acum.

Radu Burnete, care va prelua funcţia de consilier prezidenţial de la 1 iulie, a anunţat, marţi seară, că negocierile pentru măsurile fiscal-bugetare s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor şi ”au înregistrat progrese”. Acesta a precizat că discuţiile vor continua şi miercuri, începând cu ora 15:00.

..Astăzi (marți- nr.), cele patru partide au continuat discuțiile privind măsurile fiscal-bugetare și au înregistrat progrese.
Discuțiile la care am participat s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor, fiind agreate câteva direcții și obiective importante, care urmează să fie detaliate în zilele următoare în cadrul unor grupuri de lucru specializate.
Discuțiile vor continua și mâine, începând cu ora 15:00, axându-se în continuare pe reducerea cheltuielilor prin analiza investițiilor publice, urmând apoi abordarea măsurilor de creștere a veniturilor bugetare”, a transmis, marţis eară, Radu Burnete, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că desemnarea premierului în această săptămână, aşa cum a declarat anterior, este o posibilitate dar nu o promisiune. El a menţionat că reprezentanţii partidelor au identificat vreo 60-80 de măsuri posibile pentru reducerea deficitului, şi că nu e un blocaj, iar discuţiile continuă şi cu partea politică şi cu cea tehnică a delegaţiilor.

Miercuri, PSD a transmis că nu a propus şi nu susţine introducerea unei taxe pe tranzacţiile bancare şi vrea, în schimb, o taxă de solidaritate pe veniturile mari şi foarte mari, inclusiv pe pensiile speciale iar după digitalizarea ANAF, impozitare progresivă pe toate veniturile. PSD mai spune că doreşte reducerea cheltuielilor statului, prin comasări de instituţii şi prin eliminarea drastică a sporurilor nejustificate, dar şi repartizarea echitabilă a sarcinii fiscale.

Recomanda
Author

12 Comentarii

  1. ce LE arati mere? crezi ca bea omul tuica ,palinca si alte oratanii?
    cum stai cu productia de IMPORT la wisky de calitate sa i se umfle lui Mucusor ochii ca la berbeci dupa inca doua saptamani de discutii la un whisky cu marirea taxelor pentru fraierii fara geci negre?

  2. Poate că se aplică principiul : „Încetul cu încetul se face oțetul.” ( proverb românesc ) sau ….. „Ce poţi face azi lasă pe mâine că poate nu mai e nevoie . „
    În rest , s’auzim numai de bine că de rău suntem sătui

  3. Dar eu ma intreb ca cetatean roman nimeni nu vrea din partidele asta proeuropene ca la reducerea cheltuielilor sa reduca ajutorul pentru UKRAINA , care este de miliarde si miliarde de euro !!!! Mai bine luam de la PENSIONARI desi sunt ai nostri nu ai Ukrainienilor !! Guvernul asta vrea sa platim noi ca prostii toate prostiile UKRAINEI SI A UE !!!

  4. Romanii nu au asteptat nici pastele asa cum asteapta acum fumul alb, si ce mai taie de pe lista? Porcul la Paste sau inca ceva din buzunare?!

  5. Cel mai asteptat moment pt romani este fumul alb. Intr-o tara atat de poluata la propriu si la figurat….. Scuuuuum ac. fum!

  6. Ha, ha! Mucș N’Ciai ‘i chiamă la “nigo’cer” ș’ iel fuje să s-ascundă sub cătrința lu’ Șormaya pintru a chitula incompetența & impostura…

  7. Apucă-te și tălică de ceva , de fumat , lasă-ți mustață , mătreață ceva acolo , că vine prima leafă și trebă să dai o bere la suporteri la Gambrianus sau tot din donații ?

  8. Cică impozitul progresiv sa se aplice la venitul globalizat de la stat și de la privat. Ce are sula cu prefectura? Parcă era vorba de veniturile de la buget care unele sunt foarte mari . Acum le adunați cu dobânzile bancare de la băncile private? Le adunați cu cele obținute la al doilea job din privat? Huoo jefuitorilor de la stat degeaba. Trebuie reduse cheltuielile obținute la stat degeaba nu adunate cu cele din privat.

  9. Cu asemenea panarame care-si zic delegati ai partidelor este clar ca Neicusor ii va duce cu presul cat va vrea el de mult.

  10. E timp berechet…ce vă tot plângeți…piticul îl doare în bască de populime și de Rumania…an inteles că se crăciun se vor face niște schimbări…se vor negocia în altă clădire…undeva pe la jilava 😂😂😂😂

  11. O „mermelesc” pama pleaca adormitii in vacante pa credit, apoi in toamna, incepe tavalugul. vreaaaaau o taraaaaa ca aafaaaaraaaa!!! da go g nie nedeclarata sa fie, neamuleeee! hashtag!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.