Tribunalul Cluj a anulat planul urbanistic zonal necesar autorizării exploatării aurifere de la Certejul de Sus. În absența PUZ-ului, nu mai pot fi emise autorizații de construire pentru realizarea minei de aur de către canadienii de la Eldorado Gold, prin Deva Gold, anunță Mining Watch. PUZ-ul proiectului minier Certej, aprobat de către Consiliul Local Certeju de Sus, prin HCL 11/2010, stabilește reglementările locale în privința utilizării terenurilor și a construirii carierelor, iazurilor de decantare și a uzinei de procesare aferente exploatării propuse. Ca urmare a anulării planului, emiterea oricăror acte de autorizare întemeiate pe acest act devine imposibilă. “Este de departe cel mai important pas făcut în oprirea acestui proiect minier ilegal. Instanța de judecată a arătat că avansarea minei, ce ar utiliza anual 1,653 de tone de cianură și ar crea doar 221 de locuri de muncă, se realiza cu încălcarea legii. De altfel nu este prima dată când operatorul minier a arătat că sfidează legile României. În 2014 a început în mod ilegal organizarea de șantier și a fost nevoie tot de intervenția instanței pentru a opri ilegalitățile,” a declarat Roxana Pencea Brădățan, director fondator Mining Watch România.Conform Mining Watch, Tribunalul Cluj a constatat că avizul de mediu pentru acest Plan Urbanistic Zonal a fost emis cu încălcarea legislației privind protecția mediului și, totodată, a anulat hotărârea nr. 11/2010, emisă de Consiliul Local al Comunei Certeju de Sus. Avizul de mediu anulat de Tribunalul Cluj fusese emis de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timiș (ARPM Timiș) în aprilie 2010, ca urmare a unei proceduri care a durat aproximativ trei ani. Acţiunea în justiţie pentru anularea PUZ-ului proiectului minier a fost demarată în 2016 de către Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, asociație ce asigură secretariatul rețelei Mining Watch România. Aceeași asociație a obținut în anul 2015 anularea PUZ pentru realizarea proiectului minier de la Roșia Montană, hotărâre care a dus la sistarea definitivă a procedurii de autorizare a Proiectului Roșia Montană. “După foarte mulți ani de monitorizare a proiectelor miniere propuse în România, nu am văzut nici măcar un singur proiect derulat cu respectarea legii. Companiile miniere folosesc același set de tactici pentru eludarea prevederilor legale. Companiile ar face orice pentru a ignora drepturile comunităților locale sau a scăpa de obligațiile de a proteja ariile naturale”, a adăugat Brădățan.
Proiectul minier Certej, din Certejul de Sus, Hunedoara, este propus de Eldorado Gold (ELD), companie canadiană de aur low cost ce intenționează să deschidă prima mină de suprafață cu cianuri din România. Zăcământul de la Certej este deținut de Deva Gold SA, un joint-venture între Eldorado Gold (80%) și compania de stat Minvest Deva (~20%).
În 1971, pe când la Certej o întreprindere de stat exploata aurul, aici a avut loc o tragedie ţinută în secret de autorităţile comuniste: digul de la barajul de steril s-a rupt, iar nămolul toxic s-a revărsat peste un cartier de blocuri şi mai multe gospodarii. Arhivele spun că 89 de oameni au murit atunci, şi peste 70 au fost răniţi.
Inca o escrocherie made SIE via Canada!Dacia avea aur aluvionar si filoane de suprafata,tip cariere,Traian a a adus mineri din Croatia,ca dacii nu intrau in mine, unde gasesti inscriptii latine si grecesti,nimic in limba dacilor!Plus ca nu aveau instrumentar sa obtina punctul de topire al aurului,lucrau bijuterii primitive,prin batere la cald!Dupa ocuparea Transilvaniei de austrieci s-a trecut la minerit aurifer,exact cu cianuri,altfel nu se poate!Azi aurul e doar pe hartie si pentru tunuri la bursa unde mai scoti un ban din actiuni,aur curat nu mai exista,intrebati sud africanii la cati km se duc sub pamant pentru aur!S-au confiscati de la rromi…alde varga ..
Sunt specialist in minierit, cu 30 de ani vechime. Romania isi poate exploata singura zacamintele. Iar pentru stiinta matale, exploatarea aurului se poate face si fara cianuri.
@Stii ce spui,: ai imbatranit degeaba,te-a prostit viata,daca poti sa scrii asa o ineptie „exploatarea aurului se poate face si fara cianuri Ai ” muncit” 30 de ani in mina de pomana, mincinosule..”Romania isi poate exploata singura resursele”:))))))Mai sunteti multi?
platiti, lovesc din mou. Mai urmeaza sa o angajeze pe doamna ce impleteste ciorapi, aia de la Rosia Montana! Bai tavarisci, dar noi romanii, cei care am exploatat Patrulaterul Aurifer de peste 2000 de ani, am disparut, ne-am evaporat? De ce am donat toate zacamintele, ce spun serviciile platite sa apere tara?
Deștept și patriot Tribunalul Cluj-Napoca sâ alunge “investitorii” care ofereau locuri de muncă locuitorilor din Certejul de sus și localitățile învecinate. Mai bine să dăm satisfacție unor ONG-uril de iresponsabili ce sunt plătite de strâinii care nu vor ca omenii din Certej și împrejmuri să muncească acasă ci vor să aceștia plece în bejanie sâ plătească impozite și asigurări de sănătate acolo unde vor emigra. Bătrânilor certejenilor rămași să le facă primăria drumuri, România să le plătească pensii și spitale ca descreierații iresponsabile să poată țipa la televizor ca Guvernul trebuie să se împrumute afară, adică de la cei ce plătesc pe ticăloșii ce au blocat afacerea, ca să susțină sistemul de pensii și sănătate. Minunați-vă judecători clujeni, unul veți avea o pensie specială mai mare decât a toți certejenilor la un loc, cum atrage Orban Victor investitori în Ungarie și cum crește deficitul României! Cât despre bau -baul cu cianura și înaite de 1989 se folosea ca rectiv cianură doar în tegnologii complicate și costisitoare. Tehnologiile moderne recuperează mare parte din cianură pe cărbune activ obținut din coajă de nucă de cocos și îl reintroduce în circuit. Dacă nu cadea Ceaușescu ne chinuiam singuri să recuperăm acest aur prin exploatări de suprafața și cu metalurgie pe bază de cianuri unele încercări numite cianurare în situ.
De sute,de mii de ani,locuitorii de care spui stau pe gramezi de aur si tot saraci sunt!Si cand au extras aurul singuri si cand au fot platiti,tot saraci au ramas!Lasa propaganda ieftina,asta e destinul natiei…
Dulcea naivitate romaneasca, cu damf de prostie, pe care-o echivalam, cu… mandrie nationala, cu ospitalitatea prostului, ce-si da gospodarie, nevasta, livada, sol si subsol, glie, codri verzi milenari, AURUL verde, galben, alb sau negru, numai sa i se gadile orgoliul in stil McDONALD TRASC!… Calicul pana nu-i fudul, parca nu-i prost destul! Aliluia!