Cine cumpără combinatul de la Galați

Grupul ArcelorMittal – lider mondial în producția de cărbune și oțel – anunță că va vinde combinatul siderurgic de la Galați către Liberty House, o companie fondată în urmă cu un sfert de secol de omul de afaceri Sanjeev Gupta. ArcelorMittal va vinde, însă, combinatul gălățean abia după ce va finaliza operațiunile de preluare a oțelăriei Ilva din Italia, cea mai mare unitate de producție de acest fel din Europa, se arată într-un comunicat postat pe site-ul ArcelorMittal. Sursa indicată arată că producătorul siderurgic, cel mai mare din lume, a ajuns deja la un acord pentru vânzarea combinatelor din Galaţi (România), Skopje (Macedonia), Piombino (Italia) şi Ostrava (Republica Cehă).

Cele patru active fac parte dintr-un pachet pe care, potrivit legislaţiei antitrust a UE, compania va trebui să-l înstrăineze pentru a putea achiziţiona combinatului siderurgic italian Ilva. Liberty House Group este o companie metalurgică fondată în Regatul Unit în 1992 de Sanjeev Gupta. Are sediul la Londra şi filiale în Dubai, Singapore şi Hong Kong. Sanjeev Gupta a fost indicat, în primăvară, de Forbes drept posibil cel mai ambiţios industriaş din lume, după ce a cheltuit aproximativ 770 de milioane de dolari pentru achiziţii din Marea Britanie între 2013 şi 2017.

Vânzarea combinatelor înșirate în comunicatul ArcelorMittal, inclusiv cel de la Galați, este o concesie pe care compania numărul unu de pe piața mondială a oțelului o face pentru ca autoritățile europene de concurență să aprobe achiziția combinatului siderurgic Ilva, din Taranto, după ce guvernul de la Roma a lansat un proces de atragere a unui investitor strategic. Această unitate producea la un moment dat de 4,5 ori mai mult oțel decât la Galați însă a fost implicată în 2012 într-un scandal de poluare fără precedent. Magistrații au decis sechestrarea de la acționari, familia Riva, a unor active în valoare de 8,1 miliarde de euro. Din această cauză combinatul a căzut iar salvarea sa a venit în 2017 când guvernul italian a aprobat vânzarea Ilva către un consorțiu condus de ArcelorMittal. Numai că o asemenea achiziție ar fi dus la creșterea puterii ArcelorMittal, și așa foarte ridicată, fapt ce nu ar fi rezonat cu criteriile de concurență ale Comisiei Europene. Astfel, în noiembrie 2017, Comisia Europeană a lansat o investigaţie pentru a vedea dacă tranzacţia încalcă sau nu regulamentele antitrust. Așa s-a ajuns ca în schimbul Ilva, ArcelorMittal să ofere spre vânzare alte combinate. Ilva şi Galaţiul sunt destul de apropiate în ceea ce privește producția, însă diferite la piețele de desfacere, Galațiul concentrându-se pe piața turcă. De asemenea, la Galați, unitate care este la rândul ei una dintre cele mai mari din Europa, se află în centrul unui amplu program de investiţii, ceea ce îi ridică prețul.

ArcelorMittal Galaţi, parte a Grupului ArcelorMittal, este cel mai mare combinat siderurgic din România. A fost cumpărat de LNM Holdings NV în noiembrie 2001, de la statul român. Valoarea tranzacției a fost de 70 de milioane de dolari. Tranzacția a inclus angajamente investiționale de 351 milioane de dolari și un capital de lucru de 100 milioane de dolari. Începând cu 2004, Sidex Galați este parte a Mittal Steel, companie formată prin fuziunea companiilor LNM Holdings NV și Ispat International N. V. După fuziunea dintre Mittal Steel și Arcelor, în anul 2006, din care a rezultat ArcelorMittal, numele combinatului a fost schimbat în ArcelorMittal Galați. La momentul privatizării, compania producea pierderi de 1 milion de dolari pe zi, datorită căpușării. Dezcăpușarea a adus combinatul la profit în doi ani după privatizare, fără ca proprietarul să facă investiții semnificative. Tranzacțiile bazate pe barter au fost eliminate complet, imediat după privatizare. S-au creat relații de afaceri directe cu toți marii consumatori de oțel din România, iar la nivel internațional, compania a beneficiat de rețeaua grupului. Sidex a fost un punct nevralgic al negocierilor României cu Uniunea Europeană la unul dintre cele mai dificile capitole, Concurența. Pentru că era vorba de ajutoarele de stat acordate combinatului siderurgic, Uniunea Europeană a cerut ca acestea să fie eliminate. În ultimii ani Combinatul ArcelorMittal Galaţi a înregistrat o producţie medie de circa 2 milioane de tone de oţel pe an, față de 5 milioane de tone în 2005. Pe platforma siderurgică a combinatului lucrează circa 7.000 de persoane, dintre care aproximativ 5.500 sunt angajaţi proprii ai ArcelorMittal, iar 1.500 ai unor firme contractoare.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4533 Articole
Author

5 Comentarii

  1. În Franța l-ar declara Combinatul intreprinere stategică și l-ar prelua statul francez, am vazut mai multe cazuri la televiziunea lor în perioada președintelui Hollande, dar România nu are voie că imediat sare o instituție UE că este internenția statului și e concurența neloială.

  2. Ar fi trebuit cumparat de statul roman caci statul lui Nastase l-a vandut si falimentat si facuti angajatii actionari minoritari dupa model francez! In felul acesta castiga si statul, se motiveaza si castiga si angajatii.

  3. Pestisorul e vesel pentru ca a fentat scoala. A fentat scoala si a ramas cu ignoranta.Prea multi trogloditi pe KM patrat!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.