Cine va plăti pentru arme?

„Zilele Germaniei ca superputere industrială se termină. Paralizia politică se instalează la Berlin, în timp ce criza energiei a fost lovitura finală pentru un număr tot mai mare de fabrici”, scrie Bloomberg. Atenți mereu să nu deranjeze Statele Unite, politicienii din partidele tradiționale din Germania arată cu degetul către agenda climatică mult prea ambițioasă sau de-a dreptul necugetată a guvernului, care a decis închiderea centralelor nucleare și trecerea pe gaz. Se adaugă însă multe voci care susțin că este un sacrificiu necesar pentru salvarea planetei.

Pe 20 februarie, Financial Times relata că ExxonMobil ia în considerare încetarea investițiilor în UE pentru reducerea poluării, din cauza birocrației uriașe și a suprareglementării. ”Când facem investiții, luăm în calcul un orizont mare de timp. Aș spune că ultimele evoluții din Europa nu duc la politici predictibile pe termen lung și nu ne dau încredere. Avem de-a face cu dezindustrializarea economiei europene și asta ne îngrijorează”, spune Karen McKee, unul dintre șefii Exxon, citată de Financial Times. Ea arată că noile reguli UE pentru protecția mediului au un „impact foarte advers” asupra afacerilor și a dus la proceduri ”lungi și întortocheate” pentru autorizații și acces la finanțare. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe din Belgia, unde peste 70 de directori de mari companii au cerut UE să-și regândească politica industrială. Ei arată că industria europeană are nevoie de investiții de șase ori mai mari în acest deceniu, comparativ cu cel precedent, pentru a-și atinge obiectivele de mediu. ”Se închid fabrici, se oprește producția, oamenii pleacă. Europa are nevoie urgentă de un proiect economic”, spune declarația finală.

Cu conductele Nord Stream sabotate și cu sancțiunile impuse Rusiei înmulțindu-se de la un „pachet” (acum al 12-lea) la altul, prețul gazelor naturale a explodat. Gazul este acum importat în mare parte din Statele Unite, sub formă lichefiată, un proces costisitor, la care se adaugă transportul peste Atlantic. O mulțime de analize arată că prețul GNL ar urma să scadă după ce se vor înmulți exploatările din SUA și se va construi  infrastructura necesara comerțului mult mai intens cu acest combustibil. Însă administrația Biden ține să contrazică acest optimism – președintele SUA a semnat pentru înghețarea permiselor de explorare a unor noi zăcăminte, la presiunea aripii progresist-ecologiste a Partidului Democrat. ”Americanii ridică din umeri și lasă de înțeles că asta înseamnă că vor scăpa de concurența europenilor. Însă a privi cum se prăbușește economia celui mai important aliat al tău nu este cinism machiavelic, este o nebunie. Liderii americani vorbesc despre crearea unui bloc economic care să includă doar ”democrațiile”, însă fac asta doar pentru a putea trece cu vederea distrugerea economiei europene”, scrie UnHerd.

Paradoxal, o victorie a lui Donald Trump (care a adoptat o atitudine mult mai dură față de aliații europeni) ar duce la anularea acestor restricții și la o reducere a prețului GNL. Însă gazele lichefiate nu vor fi niciodată mai ieftine decât gazele din Rusia, motiv pentru care economia germană și multe din economiile europene dependente vor continua dezindustrializarea.

Acesta este fondul pe care miniștrii Apărării din Europa, premierii, președinții, secretarul general NATO  solicită și mai răspicat creșterea cheltuielilor militare ale aliaților europeni, de multe ori dincolo de pragul minim de 2% din PIB stabilit în cadrul NATO.

Liderii NATO, dar și cei  naționali, nu contenesc să tragă semnalul de alarmă al unei viitoare agresiuni ruse împotriva NATO, pentru a grăbi înarmarea și alocarea a noi procente din PIB. Coincidență sau nu, scurgerile de informații le susțin argumentul – Congresul SUA dezvăluie că Rusia are arme nucleare în spațiu și poate distruge sateliții, pentru ca apoi să revină și să precizeze că este vorba despre o faza incipientă a acestui program militar; miniștrii și premierii vorbesc despre planuri de mobilizare, pentru ca apoi, precum pompierii piromani, să arate că nu va urma niciun atac al Rusiei în următorii ani; serviciile de informații germane oferă presei presupuse hărți cu planul de atac al Rusiei asupra NATO; poveștile de campanie ale lui Donald Trump, care și-a incitat simpatizanții vorbind fără ocolișuri despre cheltuielile europene pentru apărare ca despre o taxă de protecție, au fost tratate de aceiași lideri europeni cu o îngrijorare cel puțin la fel de teatrală ca și discursul candidatului republican.

În Germania, situația este foarte dificilă. Legea fundamentală interzice un deficit bugetar mai mare de 0,35% din PIB. Asta ar însemna ca fondul special de  100 de miliarde de euro pe care Berlinul a anunțat că-l va investi în apărare ar trebui create nu o singura data, ci repetat în fiecare an. Bugetul actual are un deficit de 39 de miliarde de euro, care se înscrie în această limită. Însă ministru Apărării, Boris Pistorius, vrea ca Germana să investească în Apărare nu mai puțin de 3,5% din PIB. Asta ar duce la depășirea cu mult a limitei constituționale. A discutat oare ministrul Apărării german cu colegul său de la Finanțe? Au loc oare asemenea consultări în restul statelor europene din NATO? Cu ce sacrificii vor reuși statele europene să-și revitalizeze o industrie a apărării care s-a atrofiat începând cu anii 1990 și care cum suferă de pe urma prețului mare al energiei? Nu puține economii europene se zbat la limita recesiunii, cel puțin din punct de vedere tehnic. Marea Britanie este în acest moment în recesiune tehnica.

Cine va plăti pentru cheltuielile militare? ”Din cauza dobânzilor mari din acest moment, totul poate deveni foarte scump, foarte repede. Dacă dobânzile ar fi reduse, investiția de capital privat în apărare ar fi descurajată și ar crește și inflația. Deci, să reducem beneficiile sociale pentru a plăti facturile militare? A cheltui pentru bombe în loc să plătim pentru locuințe accesibile nu ar face decât să alimenteze populismul din Vest. Logica economiei politice spune că ar trebui să avem beneficii sociale mai mare pentru a justifica investițiile în înarmare. Se va avea în vedere creșterea taxelor pentru a plăti pentru arme? Cine ar urma să fie taxat? Elita care ar putea submina statutul dolarului de monedă de rezervă a lumii sau oamenii simpli care, de altfel, au nevoie de ajutor fiscal?”, se întreabă economistul Michael Every, de la Rabobank.

Iar, după ce împart din pix miliardele pentru înarmare și joacă ping-pong cu spaimele cetățenilor, în timp ce economiile bat pasul pe loc, aceiași lideri se mai miră că partidele populiste sunt în ascensiune, de parcă ar fi iresponsabil ca în discursul politic să apară tema negocierilor pentru pace, a reducerii prețului energiei.

Guvernanții și armatele lor de consilieri și ONG-uri par să trăiască într-o lume fantastică, ruptă de realitățile economice, o lume în care își ridică mingi la fileu, inventează probleme pentru a le rezolva, o lume în care specialiștii în securitatea națională sunt considerați bine pregătiți și informați daca vorbesc despre ”PIB” și ”piețe”, în timp ce economiștii sunt considerați versați dacă pomenesc despre ”geopolitică”. Totul în timp ce marele război pentru care se fac planuri de înarmare și mobilizare se poartă deja aproape în întreaga lume, însă fără tunuri și bombe, ci cu propagandă, cenzură și baze digitale uriașe dorințele și spaimele celor mulți.

”Liderii noștri par să gândească că înarmarea Europei în perspectiva unui război cu Rusia care cel mai probabil nu va veni este o chestiune de dorință. Însă realitatea este că sunt multe constrângeri pentru asemene planuri, fie ele bugetare sau industriale și chiar politice. Dacă dorințele ar fi cai, cerșetorii le-ar călări, spune un proverb – și pare tot mai probabil că miniștrii europeni ai Apărării vor merge pe jos la serviciu în anii ce vor urma”, mai scrie UnHerd.