Cresc salariile unor bugetari în an electoral

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că a fost pus în transparenţă un act normativ care prevede majorări salariale de 10%, în două tranşe, pentru categoriile cu venituri foarte mici, dar şi decontări de ochelari, în limita a 500 de lei.

„A fost pusă în transparenţă (ordonanţa, n.r.) (…) Este o cerinţă europeană cu decontările pentru ochelari până în suma de 500 lei; iar restul vorbim de majorări de 5% şi 5% categoriilor care nu au primit, celor care au venituri foarte mici”, a spus premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.

AICI proiectul pus în transparență decizională.

Marcel Ciolacu a menţionat că decontarea ochelarilor de vedere trebuie realizată pentru toate categoriile, nu doar pentru magistraţi.

„Nu putem face legi pentru o anumită categorie, doar că ne putem… ne putem judeca între noi şi ne putem da dreptate. Guvernul trebuie să acopere întreaga umbrelă. Guvernul îşi permite 500 lei să fie decontaţi. Normal, cu un consult oftalmologic, că dacă n-ai nevoie, nu îţi iei ochelari”, a precizat el.

Ciolacu a mai afirmat că Guvernul nu îşi permite majorări salariale mai mari pentru angajaţii din muzee sau bibliotecari.

„În acest moment, din ceea ce am stabilit împreună cu ministrul Finanţelor, Guvernul României atâta îşi permite. Ea (ordonanţa, n.r.) este pusă în transparenţă. Dar eu vă spun că Guvernul României – ceea ce mi-a transmis mie Ministerul de Finanţe – este că acest efort bugetar şi-l poate permite România în acest moment. Şi eu cred că de la începutul anului, această abordare a fost una corectă şi echilibrată”, a mai adăugat şeful Guvernului.

În ce priveşte reorganizarea ministerelor, premierul Ciolacu a declarat că „foarte multe” astfel de proiecte „sunt în transparenţă” şi că s-au coordonat cu Ministerul Justiţiei, astfel încât „să nu vină în avalanşă”.

„Sunt foarte multe în transparenţă. S-au coordonat cu doamna ministru al Justiţiei, astfel încât să nu vină toate avalanşă, şi atunci şi acea amânare a fost tot în acest temei, şi am avut discuţia cu doamna ministru al Justiţiei, fiindcă trebuie totuşi urmărite. Presupun că în perioada următoare, ca întotdeauna, ca la noi românii, o să se facă pe ultima sută (de metri n.r.)”, a mai spus premierul Marcel Ciolacu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

4 Comentarii

  1. „Normal, cu un consult oftalmologic, că dacă n-ai nevoie, nu îţi iei ochelari”

    -co’calaru nu a auzit de opto-metrie,optometrist:
    e ca differenta dintre chelner si debarasoare.

  2. La 6 decembrie 2023, magistrata Anca-Georgiana Radulescu de la Tribunalul Arges a obligat CAB sa-i deconteze Danielei Stancioi cei 2.331 de lei cheltuiti pe ochelarii de vedere.

    Judecatoarea Daniela-Ioana Stancioi de la Curtea de Apel Bucuresti (foto) – purtatoarea de cuvant a CSM – a obtinut o premiera in justitia romana, in calitate de reclamanta.

    -in photographie nu apare cu ochelari,
    o fi caz de pura cochetărie.

  3. Opritil drakului sa nu mai vorbeasca,asta-i un prost si jumatate.Daca nu il opriti atunci alimentatil sa spuna si mai multe prostii,poate vom scapa de el.Intrebatil ce si cum defineste el „stabilitatea macroeconomica a Romaniei”ca vesnic e cu ea in gura,sa vedeti ce raspunde.Asta si Ciuca ,doua catastrofe!

  4. Nae cu studiile facute pe ‘dealul feleacului’, deocamdata Ciolacu se dovedeste mai invatat si mai inteligent ca tine care nu pari sa le fi avut cu scoala. Nu ai fi primul printre cei de pe acele dealuri.Cei mai multi (gen Julian sau Emilut) au avut noroc cu securitatea. Cand am citit OPRITIL am crezut ca este o scapare datorita vitezei de scris dar cand ai recidivat cu INTREBATIL ai dovedit ca esti semianalfabet cu probe. Unde zici ca ai facut scoala primara?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.