Ciolacu pune presiune pe profesori: „Nu am glumit”

profesor, scoala

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, că legea salarizării va cuprinde un sistem conform căruia salariile vor reflecta performanţa profesorilor.

Precizările au fost făcute, marţi, la Palatul Victoria, cu ocazia ceremoniei de semnare a unor contracte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţionarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor.

„Simpla prezenţă în clasă nu este suficientă. Este nevoie de implicare în clasă, nu la meditaţii, şi de îndrumare a tinerilor, astfel încât inclusiv din şcoală aceştia să plece cu baze solide de cunoştinţe şi cu un sistem de valori bine definit. Nu cer niciunui profesor să facă lucruri imposibile. Sunt perfect conştient şi de limitările existente încă în sistemul nostru de învăţământ. Le cer însă profesorilor să-şi facă meseria aşa cum trebuie să o facă şi nu am glumit când am spus că noua lege a salarizării va cuprinde un sistem prin care salariile vor reflecta, în mod concret, nu doar respectul cuvenit meseriei, dar şi performanţa. Profesorii care muncesc, care îşi fac corect meseria, trebuie şi vor fi răsplătiţi”, a afirmat premierul Ciolacu.

El a menţionat că a discutat cu profesorii în perioada protestelor şi că au fost găsite „soluţiile corecte, nu doar pentru a reda demnitatea acestei profesii, dar şi pentru a recompensa la adevărata valoare munca depusă” în formarea noilor generaţii.

„Statul, prin guvernul pe care îl conduc, a înţeles foarte bine cât de importantă este educaţia, dacă vrem să avem un viitor, dacă vrem ca România să crească în continuare. De aceea, investiţiile masive în infrastructura şcolară şi în procesul didactic, asigurarea accesului pentru toţi elevii, extinderea sistemului de învăţământ tehnologic dual au fost prioritate pentru noi. Însă vă spun cu mâna pe inimă, aştept şi de la reprezentanţii sistemului de educaţie să întoarcă tot acest efort. Nu pentru mine, Marcel Ciolacu, nu pentru Guvernul României, pe care îl conduc vremelnic în acest moment, ci pentru tinerii români”, a spus premierul.

De asemenea, Marcel Ciolacu a reamintit că, potrivit programului de guvernare, educaţia reprezintă o prioritate şi a menţionat că România „poate creşte doar prin educaţie”, prin tineri pregătiţi, în funcţie de cerinţele pieţei muncii.

„Este de datoria noastră să asigurăm condiţii decente pentru a învăţa tuturor elevilor, indiferent de locul unde s-au născut: la ţară sau la oraş, într-o zonă mai mult sau mai puţin dezvoltată economic. Este tot de datoria noastră să îi îndrumăm pentru a alege o carieră aici, în România. Doar aşa tinerii vor prefera să rămână, vor alege să îşi construiască un viitor aici”, a specificat prim-ministrul.

Totodată, premierul Marcel Ciolacu a menţionat că luni, în prima zi a acestui an şcolar, a fost la una dintre şcolile din Bucureşti care au un sistem de învăţământ tehnologic dual bine dezvoltat. El a mai adăugat că îşi doreşte ca acest model de implicare a autorităţilor locale în educaţie să fie extins şi în zone mai puţin dezvoltate, nu doar în marile centre urbane.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. inainte profesorii dadeau teste, nu? tin minte la scoala, aveau si verificari. apareau niste oameni in sala de clasa, stateau discreti in ultimele banci si urmareau ora.

  2. ce studii are premierul, simuon si sosoacă?
    unde, cand, cum,colegi??

  3. De ce numai profesorii ? Toate categoriile de bugetari, inclusiv demnitarii, politicienii aleși și magistrații ar trebui să aibă venituri legate de performanță. Mai mult să suporte financiar daunele cauzate de activitatea lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.