Ciolacu se măsoară cu „ministrul Rangă”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, că în acest an investiţiile în infrastructură au crescut cu aproximativ 70% faţă de 2021, când ministru al Transporturilor era Cătălin Drulă.

Ciolacu a susţinut, la începutul şedinţei Guvernului, că în acest an se înregistrează investiţii „record” în domeniul infrastructurii, totalizând 64 de miliarde de lei în execuţia bugetară pentru primele zece luni.

„Avem astăzi pe ordinea de zi şi câteva proiecte de infrastructură, exproprieri şi aprobări de indicatori tehnico-economici pentru mai multe loturi de autostradă, plus o solicitare de suplimentare a bugetului pentru Ministerul Transporturilor, care vine absolut normal, având în vedere ritmul lucrărilor. Înţeleg că astăzi chiar se deschide lotul 2 de autostradă de pe noua centură a Capitalei. Sunt investiţii record de infrastructură în acest an şi asta explică suma fără precedent a investiţiilor, respectiv 64 de miliarde de lei, în execuţia bugetară pe zece luni din anul 2023. Suntem la 35% faţă de 2022 la investiţii, unde v-aţi concurat dumneavoastră pe dumneavoastră, domnule Grindeanu, iar comparativ cu 2021, când era domnul ministru ‘Rangă’, investiţiile erau la 38 de miliarde, creşterea este de aproximativ 70%”, a transmis prim-ministrul.

El a adăugat că, în această săptămână, România a atins 90% în ceea ce priveşte absorbţia banilor europeni din exerciţiul financiar ce se va încheia la finalul anului.

„Ţinând cont că mai avem şi luna decembrie, sunt ferm convins că Ministerul Fondurilor va depăşi acest procent. Ultimul exerciţiu financiar închis de România a fost la 54%, din câte-mi aduc eu aminte”, a precizat Marcel Ciolacu.

Premierul a menţionat şi derularea unor proiecte „mari” în domeniul sănătăţii, precum modernizarea şi furnizarea de echipamente pentru secţiile de terapie intensivă pentru nou-născuţi. „Modernizarea şi furnizarea de echipamente pentru secţiile de terapie intensivă la nou-născuţi din România a primit OK-ul de la Comisia Europeană. Sunt 100 de milioane de euro din PNRR care ajung la 25 de unităţi sanitare din ţară”, a indicat el.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

3 Comentarii

  1. Datoria externa a Romaniei a crescut in doi ani de pandemie de la 35% la 49% GDP!!!! Recuperati banii de la corupti si platiti datoria! Lasati manipularea si circul cu Catu ca sa distrageti atentia de la jaful enorm facut de PSD, PNL si USR!!! Recupereaza banii Ciolacule! Dac-o faci bagand la inchisoare baronii si apoi te inconjori de profesionisti ai o sansa reala la conducerea tarii! In mocirla prostrocratiei politicienilor actuali, usr, pnl, aur etc., Ciolacule ai o sansa reala de a face istorie „popindu-i”! Nu trebuie sa te prefaci ca ai „studii” cu diploma. Ai curajul sa te asumi! Nu ai nevoie nici de UE sau SUA sau Rusia. Au nevoie ei de noi! Uita-te la Turcia ce face si incearca sa faci la fel. Turcia este o tara industrializata cu o armata puternica pentru ca are un invatamant de top si in servicii si in guvern sunt numai oameni cu adevarat destepti si cu adevarat scoliti.

  2. Ii face nea Marcel in foi de vita! Așa imbirligator nici Dragnea nu a fost😆E tatăl șmenarilor. Face din negru alb.Unde sau dus banii UE?! Nu se vede nimic-spitale,scoli,infrastructura
    .Poate in viloace și la portbagaj🥳

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.