Ciolacu: sper să avem militari germani permanenţi

Premierul Marcel Ciolacu consideră că pe teritoriul României ar trebui să existe trupe germane permanente. Întrebat într-o conferinţă de presă la Berlin, unde se află în vizită de lucru, la ce se aşteaptă în privinţa consolidării Flancului estic al NATO în contextul Summitului de la Vilnius, actualul premier al României a declarat:

„Cred că decizia Germaniei de a trimite 4.000 de soldaţi… Eu sper ca pe teritoriul României, cât de curând, să avem militari germani permanenţi. Este evident că va fi un conflict de lungă durată. Mai mult, cu toţii ne-am fi aşteptat, poate, să se închidă acest conflict din această ofensivă a Ucrainei, dar cu toţii ştim că nu se putea acest lucru. Datele care sunt publice poate nu sunt atât de încurajatoare, dar sunt ferm convins că lucrurile în teatrul de operaţii, în acest moment, arată cu totul altfel. Da, cred că pe teritoriul României trebuie să existe trupe germane permanente şi sper ca, împreună cu domnul cancelar, să luăm deciziile cât mai rapid în acest sens şi în acest demers”, a transmis Ciolacu.

Afirmație surprinzătoare a ministrului Apărării

În urmă cu doar câteva zile, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, prezent în Republica Slovenia, a afirmat că NATO ar avea de câştigat prin prezenţa militarilor sloveni în România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

76 de Comentarii

  1. Am inteles de la guvernanti ca trebuie sa avem militari americani permanent in Romania si acum si germani. Asteptam rabdatori pe urmatorii: unguri, bulgari, ucrainieni, turci luxemburghezi si, de ce nu, rusi…
    Romania este in cel mai jos punct al existentei sale ca natiune si stat. O tara ca o sluga netrebnica 🙁

  2. Normal! Romania NE MAI FIIND O TARA INDEPENDENTA, e normal sa aiba trupe straine pe teritoriu. ciolacu ar trebui premiat pentru sinceritate.

  3. Doamne, cum ne lasi condusi de repetentii promovati de CIA, SRI, Coldea, KOVESI? Adica dupa atatia eroi care au murit pentru existenta Romaniei sa vorbim despre ceea ce spune romul Ciolacu pentru ocuparea Romaniei cu trupe straine?!

  4. Mai jigodie după ce ai desființat armata României acum ceri prezenta germanilor ca în 1939? Ne întoarcem înainte de al doilea război mondial?

  5. Uite cum încet încet vedem de ce Ciolacu a primit patalamaua.

  6. Dezastruos. și periculos pentru țara noastră l-a făcut Buzăul natal pe domnul prim ministru Ciolacu dacă “slava” pentru Ucraina cea românofobă, acum face afirmația catastrofală ca România să fie apărată de militari străini și nu de Armata României. Și mai ales militari germani care știm ce jaf au făcut pe teritoriul care l-au ocupat din Regatul România în anii 1916- 1918 furând până și clopote de biserici, și că a impus cedarea Cadrilaterului, Diktatul de la Viena și Pactul Ribbentrop-Molotov de ciopârțire a României. Domnul Ciolacu concepțiile geostrategice ale Germaniei, Franței, Ungariei, Angliei, Rusiei, Chinei nu se modifică în timp. Ele rămân aceleași. Pierzând Al doilea război mondial germanii au acceptat niște granițe, dar dacă le dai nas vor face ce au făcut și în anul 1939 și 1940. Domnule Ciolacu se vede că sunteți un pericol catastrofal pentru viitorul României la fel de mare precum domnul președinte Iohannis.

  7. Ciolacule,te-ai lovit la ceas? Este anti-constitutional ceea ce elucubrati tu si werner,Romania este stat suveran iar prezenta de trupe straine pe teritoriul national este interzisa prin constitutie. Sau nu mai suntem stat suveran? Ca de drept nu mai suntem de mult. De ce nu solicitati prezenta de trupe maghiare permanente pe teritoriul Romaniei? Sa fim politicaly corecti adica sa fie bine sa nu fie rau. Cu asemenea specimene la butoane suntem „cea mai tara proasta!” vorba lu’ Fane Spoitoru’

    • Daca prezența trupelor străine pe teritoriul României sunt interzise , prin Constituție, atunci ce caută pe același teritoriu trupele americane și franțuzești, plus avioane militare străine ale diverselor țări, prin rotație ?. Ori sunt interzise, ori sunt permise. Cred că ești în mare eroare, confunzi actuala constituție cu Constituția RSR, care într-adevăr interzicea acest lucru. Departe de a fi adeptul staționării trupelor străine în Romania, mai curând sunt fan al prevederilor constituției comuniste , în această problemă. Art. 118, aliniatul 5 ne spune că : „ (5) Pe teritoriul României pot intra, staționa, desfășura operaţiuni sau trece trupe străine numai în condiţiile legii sau ale tratatelor internaţionale la care România este parte. Acesta este un fragment din Constituţia României (republicată în 2003).”. Și de această data constatăm că nu învățăm nimic din istorie. Am avut 2 experiențe tragice pentru țara noastră, în acest sens. Prezența trupelor hitleriste venite la noi sub titlul de „ Misiunea Militară Germană în Romania”, cu scopul formal de instruire a armatei romane, în fapt asigurarea aprovizionării cu petrol, și nu numai, a mașinii de război germane și ocupația sovietică. Ambele au avut un efect dezastruos pentru noi, antrenarea României în războiul antisovietic și instaurarea și consolidarea regimului comunist în Romania. Cu noile trupe se vrea consolidarea statutului de bantustan al României, în raport cu puterile colonizatoare.

  8. Premiat cu o țeapă de-a lui Vlad Domnul.

  9. Deci ți s=a făcut dor de o excursie cu *bou-vagon (numai dus) în Transnistria, ca data trecută când au mai fost ăștia p-aci?

  10. Militari san-marinezi permanenți, vă rugăm!
    Trimiteți cât mai mulți!

  11. De-aia te-a chemat Scholtz, aceasta marioneta sorosista trista, in Germania Ciolacule sa trimita trupe nemtesti in Romania cu nemiluita? Si mai ce? Ce trebuie sa mai cumpere Romania, ce armament ruginit pe sute de milioane de euro? Toate in schimbul promisiunii cu Schengenul desigur..cata slugarnicie dezgustatoare si la acest securist Ciolacu, un tradator al intereselor romanilor.

  12. Tradator nenorocit de tara de ce trebuie sa ne umplem de trupe straine in Romania? Guvern si presedinte de tradatori care au vandut tot din tara si acum vor trupe de ocupatie. Mai rau ca pe vremea comunismului si a sovieticilor. Cersim etern si fara pauza Schengen ca ultimii sclavi. Ungaria obtine orice vrea amenintand cu veto la deciziile UE iar noi ne taram in genunchi si ne milogim ca ultimile rame.

  13. Serios? Nu ne ajung bazele amerloce și nucle a rele de la Deveselu? Ne mai trebuie și niște neoconnaziști? Afară cu nato și ue din țară ! Nu avem nevoie să fim jefuiți sub masca ,, democrației ” și a altor cuvinte frumoase ( curcubeu, libertate ) dar golite de conținut ! Mai avem mulți oameni de omorât pe planeta asta, noi pudeii pudeilor bideului?

  14. Ciolacu , nu ar fii mai bine pentru POPORUL ROMÂN, să te duci mătăluță de mânuță cu comandantul tău suprem ( are deja părinții acolo) în jegmania ta nazistă și să ne lași aici pe noi să ne hotărâm soarta, așa neapărați cum consideri? Afară cu nato și ue din țară ! SLAVĂ PĂCII !

  15. Iar noi sperăm să dispăreți cât mai rapid de pe scena politicii, râșilor și trădătorilor ce sunteți! Rușinea neamului!

  16. Ciolacule, ce cauti tu acolo, la guvern, de la piete si oboare Buzau?! In ce hal a ajuns sa aduca tara SRI ul?! Sa puna maine poimaine premier pe Nuti de Buzau, pe ea o vrem, suntem fani!!!

  17. Ce râs sadic are că contraofensiva a eșuat ? Sau e bucuros că dăm tribut ( scuze dobândă) 10 MILIARDE de EURO băncilor străine evident și (deocamdată) încă 30 de MILIARDE de EURO pe niște gunoaie de armament ? Ciolacu , nu ar fii mai bine pentru POPORUL ROMÂN, să te duci mătăluță de mânuță cu comandantul tău suprem ( are deja părinții acolo) în jegmania ta nazistă și să ne lași aici pe noi să ne hotărâm soarta, așa neapărați cum consideri? Afară cu nato și ue din țară ! SLAVĂ PĂCII !

  18. Cu asa politicieni (umili, slugi, oportunisti) nu stiu ce viitor putem avea!

  19. e o varza in capul astora…de nu mai stiu nici ei ce li se intimpla…
    vin baietzii..au motiv …sa isi protejeze investitiile din RO…
    doar nu credeti ca se vor mai bate vreodata nemtzii pentru romani….
    cred ca s-au invatzat minte…
    problema este…cum scapam de idiotzii ce sint la conducerea tzariii

  20. Romsnia = baza militara pentru oricine vrea sa-si externalizeze cheltuielile militare. Bine am ajuns!

  21. Bravo Ciolacule.N-am putea deveni colonia Germaniei ?

  22. … la mama dumneavoastră acasă, dragă ciolacule, deja îmi este dor de ciucă. Este un concurs de slugăreală, acești politicieni (nu pot fi numiți oameni) ar trebui alungați, evident prin vot, cu ștampilele.Vreți musai să urcați partidul AUR la peste 80% din opțiunile românilor …

  23. Puicușorilor si neicușorilor,daca asta este drumul,Romania este pe duca.

  24. …eu zic sa nu avem decat militari romani…restul,ausen!…outside!…dehors!…afuera!…al di fuori!…poza!…zunas!…samd…inclusiv ambasadorii…se contureaza un nou pol de putere militara,politica si economica, brics si ocd, parca…franta cocheteaza, toata lumea cocheteaza, numai slugile plavan si ciulacu se pun pe copite dindarat…

  25. pana nu iese lumea in strada sa spulbere guvernu, sa tipe la Cotroceni ca e cucuveaua ce canta…., suntem un teritoriu fara granite.

  26. 0rchestra mea canta de zor pe Titanic cu kracii-n apa.
    Iohannis si Șolț dirijeaza.

  27. hahahahahaha, colonie sub ocupatie. nu era suficient ca, Klown si parlementu’ le-a dat voie americanilor „temporar” sa aiba baze si rachete, care in toate actele americane figureaza ca permanente, acuma gazduim si cateva mii de mancatori de melci, parca si niste portughezi si spanioli, mai avem nevoie sa aduca si nemtii trupe. Aia sunt vai mortii lor sub ocupatie americana si vor sa trimita trupe aici. Ma rog, o colonie de kkt pentru niste iobagi care traiesc cu frica drobului de sare, bagat pe gat zilnic de fanariotii care-i conduc. imo, mai bine le dau drumu’ sa zboare si sa termine ce au vrut sa inceapa in 2020

    • Si Antonescu a adus trei ani trupe germane si ne-am trezit 50 de ani cu cele rusesti.Puschia pe limba!

  28. Bine bre Ciolacke..In limba turca ciung,fara brat.Ne pisam si pe ai 4.000 de nemti.Duceti-va drakului toti.Va urasc de moarte.Nemtii..Am fost oameni cu voi ,voi sunteti niste poponari.Bine bre..Dati cei mai buni.Va ucidem pe toti.Bre,asculta bine,Rusia lui Putin nui Rusia lui Eltin.Imi dau viata pentru Rusia si crestinatate.Imi dau viata pentru Romania.Pentru ortoxie.Pentru credinta.

  29. Eu as prefera trupe de mentinere a pacii ONU. Odata, am avea implicit pace si apoi cu ei poti sa desfasori combinatii interesante cu copii si droguri care sunt la moda acum si sunt ,,protejate”. gheseftul n 2 si 3 dupa cel cu date.

  30. jocul presedintelui iohannis depaseste jocul politico- militar al orisicarui alt sef de stat european din fosta europa de est

  31. Si-l mai injurau niste canalii pe Ion Antonescu pentru ca, in niste conditii mult mai tulburi si cu un cuplet comic Franta-Anglia care s-a vazut cum facea poftele Germaniei naziste (tiii ! ce coincidenta !), acceptind totul cu slugarnicie si lasitate si tradindu-si aliatii, a permis trupelor Wehrmacht-ului stationarea in Romania ! Bine, e clar pentru oricine ca o comparatie intre Antonescu si Ciolacu e ca si cum i-ai pune alaturi pe Eistein cu profesorul suplinitor (tot de fizica !) Iohannis.

  32. Sigur, cu Herr Iohannis standartenfuhrer-ul unei kleine Divizion SS, care să împuște kleine runanien ciocârlien, cum spunea Toma Caragiu! Imbecilul ăla decrepit de ministru al Apărării invita militarii sloveni la o prezență permanentă în țara noastră, de americani, francezi și britanici ce să mai vorbim. Însă România nu este totuși în niciun război, asta dacă imbecilii ăștia n-au de gând să ne bage într-unul!

  33. Neajutoratul Ciolacu este sluga perfecta a lui Johanis, iar amandoi sunt slugile puturoase ale stapanilor autoritari de afara. Doar un idi ot nu realizeaza ca avand trupe straine permanente in tara, inseamna ca tara este sub ocupatie straina. De cine ne-ar putea apara acesti fritzi in afara de mafiotii comunitari ??

  34. beta alfa, n-ai înțeles nimic.Nici măcar slugă la Dumbrăvița nu te-as angaja, îmbrăcat în haine de ? cu fes șmecheraș.Mare e gradina Domnului.Prostia nu doare.

  35. Iohannis slugoiul german lasă în urmă un moștenitor: Ciolacu.
    Care s-a dus la Șulț opăritul să se asigure că urmează întocmai planul: toată logistica și infrastructura României la dispoziția Ucrainei până la victoria finală.
    Bineînțeles că noi o să plătim tot, românul trebuie descurajat să mai folosească mașina personală ca să facă loc tirurilor cu marfă ucraineană, rovinieta la mai mare plătită de noi.
    Călătorii cu trenul care nu au condiții, rămâi 4-5 ore în câmp fără aer, fără apă.. ăsta e viitorul mobilității, căci mașini electrice la 50.000 de euro cu posibilitate de schimbarea baterii la 5 ani pe 20000 de mii de euro nu prea își permit mulți.
    Așa că, românul simplu trebuie să muncească la corporații și pe geam din autobuz să se uite la semafor cum merge interlopu cu tesla

  36. Unul a adus soldati americani, astalalt implora pentru venirea soldatilor germani
    De anul viitor vom avea unul care va aduce soldati rusi. ROMANIA, gradina Maicii Domnului!

  37. Bine, bine si de cine ne apara pe timp de pace?!?
    Intreb:-Vor avea salar/lunar ca un militar roman?
    Ps. Intre anii 1940-1944 in Romania a fost o Misiune Militara Germana si atunci era rezbel…asta ce vr’a sa fie?!?

  38. Chiar așa de prosti ne cred FSN- istii = PCR, cu mascarada ,,tratativelor “ duse de semianalfabetul Ciolan in Germania . Pai este limpede ca lumina zilei ca in vizita recenta a cancelarului german Scholz la Cotroceni si chiar vizita președintelui Germaniei , dl. Frank-Walter Steinmeier , tot recenta, s- au stabilit ,,nemtește “ toate cele care vor fi ,,reusite” de acest ,,martafoi” comunist de Ciolan . Acest individ ne amintește de demnitarii comunisti de trista amintire. Pe ce mâini a ajuns țărișoară noastra , o forța europeana pana sa vina comunistii aduși de rusi începând cu Septembrie 1944.

  39. romanul e mare poet dar si mare Hoț!asa a spus pr ioan iovan,inchis 11ani de conunisti ca le a trimis o scrisoare: de ce prigonesc biserica.atentie vestule la hoții romani,au furat astia secrete de la nato inainte dd 89,acum credeti ca dorm?probabil inventiile europene sint furate,secrete de tot felul sint furate.acum romania e cu morcovu n cur,de aia alearga la nato sua ue ca,altfel vine mama rusia si le taie macaroana.atentie la partidul haur,e creatia securitatii,ei vor o miscare de jos care sa aduca romaniamania in sfera rusa sau macar neutra.securistii stiu,au citit arsenie boca cum ca vin rusii si le e mila de romaniamania,sa nu si piarda serviciile.
    daca romanii urau nato acum 34ani,credeti ca acum ii iubesc?un popor de curve si de hoti care a turnat la securitate,care a furat casele oamenilor din nou dupa 89,care nu a restituit proprietatea furata de statul roman hot si parsiv,nerecunoscator.
    eu in armata le am scris pe caiet:north atlantic treaty organisation,pe ultima pagina!cu securistii vreti voi sa faceti prietenie romaniamania si vestul europei?pina nu i scoateti pe toti securistii,militienii,curvele din justitie(curvele securitatii),pina nu aduceti oameni loiali vestului,daca vine rusia peste molfova si romania spre belgrad,roma,valea rinului,…,romanii iar schimba taberele.
    au tradat ei armata germana,armata nato de acum e o gluma.doar daca:ne tradati,va tratam cu haarp,aducem un cutrdmur sau altceva sa le fie frica,altfel astia intorc armele ca de obicei.romaniamania e dupa cum bate vintul.momentan vintul bate dinspre sua,ue,nato.cu atitia idioti acolo,astia iar se sucesc.trebuie vestul sa puna oameni seriosi la conducerea ro,fara securisti,sa faca procesul comunismului,al rev din dec89

  40. Suntem conduși de oameni inteligenți. Aduceți cât mai multe trupe NATO pe teritoriul României și după ce vin toți faceți-le și rușilor o invitație ca să fie tacâmul complet. Poate organizăm niște întreceri militare la București, la Iași, la Cluj… Decât să plătim bine militarii români mai bine îi plătim pe oaspeții cu uniforme.

  41. Este ceva nemaintalnit in istoria Romaniei. Decebal invitandu-l pe Traian sa stationeze doua legiuni in Dacia, sau Stefan cel Mare chemand turcii la ospat.
    Miroase a sfarsit. Konet filma.
    Am fost un popor. Am avut o tara.

  42. Bun. Adică rău. Așa este. De la singura țară din toate timpurile absolut independentă (aprilie – 22 decembrie 1989) la o zonă cu statut de real de colonie (și încă de colonie de tip lumea a treia)! Și ce-i de făcut? Soluții, dragii mei, că de vărsat frustrări domestice sunt sătul…!

  43. Nu trebuie sa ne transforme altii in colonie. Le-o ofera „gowernantii”nostri pe tava……

  44. Îmi este scârbă de asemenea … „conducatori” !
    Hahalere , lepădături.
    Suntem in cea mai umilitoare situație din intreaga istorie

  45. Romania, condusa de tradatori si criminali, accepta ocupatie straina. ocupatie si diluarea natiei prin acceptare de straini. nanel de voie romanii m-iee-ii. cand va treziti? cand veti intelege ca acesti ticalosi sunt in rotirea cadrelor model bolsevic, pantru a continua planul experimental intru felierea ROMANIEI?

  46. Sărman nenorocit fudul.. Cornutu bulibașa nu știe că ăștia nu culeg sparanghel sau porumb, Nu sunt la comanda lui și romînu doar plătește pentru prezența lor..Chiar atîta motorină de la nemți nu vei putea fura bre..

  47. Ciolacule adu si congolezi,gabonezi,marocani,adu si papuasi.Tu esti hotarat sa dai tot ce a mai ramas din Romania.Imi este rusine ca esti din judet cu mine,imi este rusinee ca esti roman.Tu soliciti trupe de ocupatie nu ca nu am fi ocupati dar am fost mai cu perdea,tu le ceri pe fata fara rusine.Traznite-ar.

  48. Incet dar sigur ne indreptam spre reaparitia Spartachiadelor ! In curind vom avea pe teritoriul Romaniei, devenita sat fara ciini dar plin de potai paduchioase, „ceva” devenit „un teritoriu” in care se intra si se iese precum in si din Gara de Mord, intreceri sportive (atletism, fotbal, inot, etc) intre militari din Andorra, Slovenia, Pago Pago sau Filipine ! Zic unii, e un zvon, ca ar fi chiar si citiva romani pe acolo …

  49. Noi cu mușchii ca oțelul, vom culege mușețelul…

    Ce nevoie avem de trupe străine? Cu pieptul învelit în platoșa iubirii de țară și neam, vom căpăci toți dușmanii, de îndată ce scot capul din tranșee. Nici să nu-ndrănească să se arate, că vor fi nimiciți de elanul nostru patriotard… Șamd…

    Cretinismele comentariilor de acest fel, nu doar la acest articol, ci și la altele asemenea, n-are egal.

    Trăim în vremurile în care orice oligofren se etalează ca la tarabă și nația prostită cade-n cur de admirație… Le zice bibicu’…

    Adevărul este că, fără un aranjament solid de securitate, putem să ne încolonăm și să luăm drumul Siberiei.

    Da, avem nevoie de trupele aliaților în România. Da, e bine să fie o prezență militară permanentă – americană, germană, franceza. Pentru ca un posibil atac împotriva țării noastre să fie conștientizat instantaneu ca un atac împotriva lor. Cea mai bună păvăză e descurajarea. E simplu…

  50. CorCiolacule, ce faci ma, repeti gresala lui Antonescu? Atunci erau flacari in toata Europa, acum sunt doar in Ukrania! Sau stii tu ceva? De ca sa platim soldati straini( ca astia nu vin pe gratis} in loc sa facem armata romana mai competitiva, ca doar esti fiu de ofiter!

  51. Să fiu in locul lui Ciolacu … mai bine mort ….. să pupi in fund de dimineață până seara și să citești după o foaie ce îți scriu alții …. trăiește după cum ii se dictează ……..vai mama ei de viață ….. îmi este profundă milă de acest personaj un om care trăiește mort ….

  52. Of, doamne! Primul Ministru, dl. Ciolacu o fi sanatos? Nu cumva sufera, sireacu’, de vreo boala, vreo infectie? Poate vrea la doctor si n-are timp de treburile obstii? Bogatiile tarii le-am dat altora ca sa le administreze, serviciile tarii le-am dat altora ca sa le administreze, invatamantul e calchiat dupa altii, se fac eforturi pentru schimbarea mentalitatii romanului ca sa accepte orice i se indica, chemam osti straine sa ne apere(ocupe) si-i mai si alegem pe „alesi”! Ce se-ntampla cu noi?

  53. Dacă nu am avea trupe străine în țară și România ar fi atacată, ceilalți parteneri NATO nu ar fi „conștientizați instantaneu” ?!
    Comentariul tău conține … cretinisme !

  54. În Djibuti vin guvernele străine și cer permisiunea pentru a avea baze militare acolo. Șase tari mentin baze militare în Djibuti (SUA, Franta, Japonia, Arabia Saudita, China si Italia) dar plătesc din greu ca să stea pe acolo și fac investiții în infrastructura țării. Noi ne milogim de terți ca să-și stabilească baze militare la noi iar cei care o fac sigur nu o fac gratuit. Nici măcar ca protituatele nu suntem ci ca cei posedați de vicii care plătesc ca să fie satisfăcuți. Josnic și scârbos!

  55. P.S. Detractorilor mei, fără minte și cu memoria cât o gămălie:

    Americanii au stat liniștiți și neutri, în al Doilea Război Mondial, până ce le-a fost atacată o bază militară, cea de la Pearl Harbour… După aceea a fost o chestiune de zile. Și începutul sfârșitului pentru agresori!

  56. Doar Dumnezeu mai va poate apara de tot raul produs romanilor si Romaniei(subminare economica +genocid)

  57. esop 05/07/2023 At 13:43
    Your comment is awaiting moderation

    Acum comentariile sunt de prisos .Multumita lui Putin Germania si Japonia se pot inarma fara ca cineva sa mai poata zica „cîrc ”.Intreaga Europă se inarmeaza si se incoloneaza in spatele Germaniei si Frantei (apare un nou scut antiracheta la care adera si Elvetia si Austria )pe masura ce Rusia pierde confruntarea si echipamentele militare invechite sunt distruse in Ucraina .UE devine o Federatie ce se inarmeaza practic de la zero cu noi tehnologii dovedite performante in lupta .Nici o alta entitate statala nu poate face asta .UE este singura care are acces la aceste noi tehnologii si care are banii sa le plateasca .Ciolacu nu face altceva decit sa transpuna in practica deciziile sefului Statului Iohannis .Intram curind in Schengen si aducem trupele Germaniei linga cele ale Frantei si ale SUA.Ce ne putem dori mai mult de atit ?Rusia nu mai reprezinta o alternativa decit pentru unii nemultumiti asa cum le sade bine doar romanilor cei olecuta „natingi ” .

  58. Am desfintat stajul militar obligatoriu ,iar acum ne dorim trupe de soldati straini sa vina in Romania .Oamenii astia care conduc tara sint sanatosi la cap ? Pt. care motive a fost desfintata armata obligatorie al tinerilor din Romania ,incit la ora actuala sa cerem sa vina soldati straini ca sa ne apere ? Poate incearca sa ne explice domnul asta Ciolacu ,care dupa cum se comporta acum, de cind a ajuns premier ,incearca sa faca pe fata mare nevinovata .

  59. Slugă !
    Ești un lingău netrebnic în slujba străinilor, cu textele tale zilnice.
    In lume, nu sunt doar proamericani sau prorusi. Din punct de vedere militar, unii sunt independenți. Nu au trupe si baze străine pe teritoriul lor.

  60. Ciocloaca vorbeste dar nu gandeste. Bleah, ce forma insipida de viata.

  61. Operațiunile false flag sunt PSYOPS-uri efectuate de guverne, corporații sau alte organizații, concepute să pară ca și cum ar fi efectuate de alte entități. Cele mai celebre steaguri false ale secolului sunt Pearl Harbour, războiul din Vietnam (incidentul din Golful Tonkin), războiul din Irak și invazia Afganistanului (,,atacul” din 9/11). Japonezii s-au oferit să se predea înainte de bombardarea Hiroshimei, cu condiția ca funcția de împărat japonez să fie păstrat, dar după ce bombardat atomic Japonia, războiul a fost încheiat cu această condiție sugerată anterior. Atunci de ce a fost bombardată Hiroshima si Nagasaki? După cum a arătat Robert Stinnett, Înaltul Comandament al SUA știa exact când și unde aveau loc atacurile și i-a lăsat în mod intenționat în pericol de moarte pe marinarii și pușcașii marini americani, astfel încât uciderea lor să înfurie opinia publică a SUA și să inverseze sentimentul anti-razboi al majorității populatiei americane. Duminică, 30 noiembrie 1941 — duminica dinaintea atacului din 7 decembrie de la Pearl Harbor — ziarul Hilo Hawaii Tribune Herald a publicat acest mare titlu profetic: „JAPONIA POATE LOVI IN WEEKEND-UL URMATOR”. O săptămână mai târziu, pe 7 decembrie 1941, marina și forțele aeriene japoneze au atacat armata Statelor Unite la Pearl Harbor. Cu alte cuvinte, Pearl Harbor, ca și 9/11, a fost un sacrificiu uman folosit pentru a iniția un război.. un model care se repetă de-a lungul istoriei. In ochii neoconservatorilor, FDR a fost înțelept să adopte The Eight Point Plan al lui McCollum, menit să-i forțeze pe japonezi să lanseze un atac furibund asupra Americii. (Stinnett, Day of Deceit, 6-11). Totusi, au murit 2.403 de tineri americani, uciși, atât de guvernul SUA, cât și de japonezi.
    Recomand o carte din contextul european post-razboi — ,,Gladio, NATO’s Dagger at the Heart of Europe: The Pentagon-Nazi-Mafia Terror Axis” de Richard Cottrell

  62. PSD+PNL+USR+AUR se pregatesc de dictatura. Vor ramane la putere, slugile globalistilor, vatafii pe mosia globalista Romania. Perpetuitatea lor la putere va fi garantata de soldatii globalisti americani si germani…Ciolacu a fost in Germania sa-si i-a ordinele de la stapan si sa se asigure ca are spatele asigurat de soldatii straini de pe teritoriul tarii…

  63. Duamna @ Veorica balteanu – ati gresit medicatia ? Sau matteo, giulio , angelo ,etc , v-au parasit ?mda aveti o virsta… Trist duamna , trist. La venerabila ta virsta , nu gasesti „slugi”nici macar platite ?Duamna parfesoara ( de talia lui Joianniss) nu mai umectati pe aici si nici nu va varsati refularile. Ca sa nu zic dejectiile.Dupa ceea ce aruncati pe forum ,ne inchipuim ce „(b) elite”au iesit din „mina „voastra!Nu ar fi mai bine sa va gospodariti la „villa”voastra ? Un godac , 3 gaini, un cocos ( poate va aduleaza) , un catel…..Si daca da bunul Creator , cel ce-i spunem Dumnezeu – citiva neuroni sanatosi…Va saluta – Macchiavelli Malaparte ….

  64. Ați avut sași și șvabi PERMANENȚI, regățenilor, dar i-ați ALUNGAT parșiv, în cîteva decenii, după ce ați pus-laba pe Transilvania, ca să le luați proprietățile și să le distrugeți orașele și satele! Acum vă lăudați către străini cu ce a mai rămas din orașele și satele lor… Ca și cu ce a mai rămas de la daci și romani… Putorilor balkanice!

    • …iti dai seama ce distrugere faceau astia 80000, daca doar doi ne-au nenorocit?…acu mai avem un hop, dar scapam si de migratori in curand…

  65. @850.000 de prostii plus una:

    Sașii transilvăneni și șvabii bănățeni au emigrat masiv în Germania, la începutul anilor ’90, datorită perspectivei reale ca Germania să le închidă ușa-n nas.

    Mai exact: Este vorba de propunerile, formulate de liderul opoziției SPD, Oskar Lafontaine, care cerea insistent în Bundestag o politică restrictivă, până la sistare, a repatrierilor etnicilor germani – așa-numitul „Aussiedlerstopp”. Considerentele invocate erau cele de protejare a pieței muncii, sever afectate de șomaj, precum și de eliminare a presiunilor asupra sistemelor de asigurări sociale, în special prin plata a sute de mii de noi pensii pentru repatriați. Efectele au fost catastrofale, întrucât, într-o perioadă în care emigrarea din România devenise posibilă, imigrarea în Germania amenința să fie sistata.

    Asta a făcut ca în doar doi ani (1991 – 1992) cca 250.000 de sași transilvăneni și șvabii bănățeni să se grăbească să prindă ultimul tren spre Germania, înainte ca aceasta să sisteze repatrierile.

    Asta este adevăratul gol-goluț nu bazaconiile – ca să nu spun prostiile – guvernate de o crasă ignoranță, pe care le debitezi.

  66. …oricum, caltabosul premier si-a luat-o de la nemtalai, raspunsul a fost niet!…

  67. Sa avem militari romani,nu visati?V-ati luat gandul de la ei,conform jalonului din PNRR?

  68. Romania studiu de caz. Noi nu mai avem armata in General armata Romana este formata din generali. Dar putem importa. Si asa cum ne jucam in copilarie : Tara tara vrem ostasi ! Pe cine ? Raspunsul pentru astazi Germania maine Albania urmeaza Bhutan , El Salvador , São Tomé si Príncipe etc Oricum lista ramane deschisa. Superb. Bine bine foarte bine si la iarna Kalt.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.