utorităţile vietnameze au început evacuarea a circa 300.000 de persoane de pe coasta nordică, unde ar urma să ajungă furtuna tropicală Nock-ten, după ce a făcut ravagii în Filipine, informează sâmbătă Associated Press, potrivit Agerpres.
Autorităţile provinciale au început evacuarea a 13.500 de persoane din satele de coastă, iar alte peste 30.000 sunt nevoite să plece din provincia vecină Thanh Hoa, a declarat Nguen Xuan Hung, însărcinat cu intervenţia în caz de dezastre în provincia Nghe An.
Potrivit meteorologilor, este de aşteptat că furtuna va lovi nordul Vietnamului sâmbătă seara, fiind însoţită de rafale de vânt cu viteza de peste 102 km/oră.
La începutul acestei săptămâni, trecerea lui Nock-ten în Filipine s-a soldat cu 41 de morţi şi 26 de dispăruţi.