Liderul PNL, Florin Cîțu, critică relaxarea restricțiilor operată de guvernul Ciucă. „Privesc cu atenție și îngrijorare. Nu știu dacă este un moment în care să ne relaxăm”, a zis Cîțu, cum ar fi spus altădată președintele Klaus Iohannis.
„Să ştiţi că sunt puţin surprins. Eu îmi aduc aminte că am fost criticat astă-vară când au fost măsurile de relaxare când erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi. Astăzi, vorbim de o mie de cazuri pe zi şi văd că se relaxează. Unii dintre cei care ne criticau astă-vară acum sunt foarte relaxaţi. Eu privesc cu atenţie ce se întâmplă în acest moment şi vă spun că şi cu îngrijorare, sper să nu am dreptate, nu ştiu dacă este un moment ca să relaxăm”, a declarat Cîţu, la Senat.
El a afirmat că introducerea certificatului verde COVID oferea posibilitatea de a menţine economia deschisă în această perioadă şi de a avea o rată de vaccinare în creştere.
„Este decizia Guvernului. Nu a fost discutat în coaliţie aşa ceva. Eu vă spun doar opinia mea, pentru că îmi aduc aminte că astă-vară când am relaxat condiţiile oameni care astăzi susţin această relaxare atunci au criticat, deşi, repet, atunci erau mai puţin de câteva zeci de cazuri pe zi, acum vorbim de peste o mie de cazuri totuşi”, a completat Florin Cîţu.
Întrebat dacă a transmis acest mesaj în cadrul coaliţiei de guvernare, el a răspuns că în fiecare zi.
Starea de alertă în România este prelungită cu încă 30 de zile, începând de joi, când intră în vigoare noi măsuri de relaxare a unor restricții. Printre altele, masca nu mai e obligatorie în spațiul deschis și accesul este permis la mall și persoanelor nevaccinate, dacă au test negativ.
Despre proiectul certificatului verde
Cîţu a declarat joi că a primit o variantă a proiectului privind certificatul verde, pe care o va analiza cu specialiştii partidului, precizând că PNL nu susţine testarea gratuită nelimitată a celor care nu vor să se vaccineze şi că nu vede de ce ar fi schimbată propunerea, agreată până acum, cu testarea gratuită 45 de zile.
„Ministerul Finanţelor trebuie să spună dacă bugetul permite. Deocamdată, am primit o variantă a acestui proiect de lege, nu am discutat-o cu colegii mei specialişti, astăzi o să o discutăm, să vedem, dar ca principiu ştiţi opinia mea: nu poţi să susţii nelimitat o astfel de cheltuială atunci când există un vaccin gratuit, iar soluţia de a depăşi pandemia este vaccinarea, nu testarea. Sunt cazuri speciale în care oamenii nu se pot vaccina, înţelegem, dar în rest nu este nicio soluţie şi trebuie să pornim de la principiul de bază ce am dori de la acest certificat verde: acela de a creşte rata de vaccinare. Dacă oferim o testare gratuită nelimitat, rata de vaccinare nu o să mai crească. (…) V-am spus eu ce susţin şi PNL nu va susţine o astfel de variantă. Nu avem o dată când vom discuta în coaliţie. Dacă este mâine, vom aborda această chestiune”, a adăugat Florin Cîţu.
Întrebat cât timp ar putea statul să susţină plata acestor teste, Cîţu a răspuns: „45 de zile. A fost agreată, nu înţeleg de ce ne-am duce mai departe. Am agreat, domnul Rafila a spus da. Nu văd argumente pentru care am schimba acea variantă, (…) mi se pare un timp rezonabil pentru care cei care nu s-au vaccinat încă să se vaccineze”.
„În acelaşi timp, vorbim de ceva vreme de această lege, de certificatul verde, refuz să cred că acei care nu s-au vaccinat acum două sau trei săptămâni au vreo scuză, trebuie să se vaccineze”, a adăugat liderul PNL.
Despre posibilitatea ca acest proiect să treacă prin Parlament până la sfârşitul sesiunii, Cîţu a menţionat: „Eu înţeleg că asta e. Eu sper că nu este doar o tactică de a tergiversa aplicarea certificatului verde, sper să avem majoritate în Parlamentul României, nu ar trebui să fie o problemă, teoretic. În practică se mai întâmplă lucruri”.
Citu, un avorton penibil