Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a declarat, după ce a fost anunţat ratingul de ţară al României, că perspectiva negativă nu e responsabilitatea acestui guvern.
„Vom reveni la perspectiva stabilă cât mai curând”, a spus ministrul Cîţu.
Cîţu a afirmat că în luna mai cheltuielile cu investiţiile au ajuns la 13,1 miliarde de lei, „cea mai mare sumă din ultimii 10 ani”.
El a precizat că aceasta ar fi secretul pentru creşterea economică în primul trimestru.
Potrivit lui Cîțu, evaluarea a venit într-un context de criză economică globală majoră și țara a obținut totuși acest rating, în condițiile în care „abundau scenariile negative despre România”.
„Avem cea mai mare creștere din UE în primul semestru”, a spus ministrul.
În plus, perspectiva negativă nu este responsabilitatea acestui Guvern, a adăugat Cîțu, spunând: „Vom reveni la perspectiva stabilă cât mai curând”.
Pe de altă parte, Cîţu nu a făcut declaraţii legate de majorarea pensiilor cu 40%, creştere aşteptată în septembrie.
În raportul S&P se arată că o creştere a pensiilor ar reprezenta riscuri semnificative pentru economie.
@jean valjean Mai securistule, ratingul a scazut din cauza guvernarii dezastruoase a peneleprelor, in guvernarea PSD a ramas neschibat si cu perspectiva stabila, asa cum fusese ridicat in 2017, adica la POZITIV! S&P a reconfirmat acest lucru in 31 august 2019: https://www.romania-insider.com/sp-romania-forecast-september-2019