Ciucă, între “demisie” și verificare: România nu-și permite al doilea “Dottore”

Reprezentanții USR cer demisia premierului Nicolae Ciucă făcând referire la investigaţia Pressone conform căreia primul-ministru a plagiat.

“România nu-și permite al doilea “Dottore”
Investigația Emiliei Șercan/Pressone arată cu dovezi clare că Nicolae Ciucă este încă unul din doctorii-fake ai României, cu lucrarea copiată.
Premierul Ciucă nu mai are decât o singură variantă onorabilă: demisia. I-a cerut-o acum o lună lui Florin Roman (care măcar nu și-a tras și un doctorat), acum trebuie el să plece.
Orice zi în care dl. Ciucă rămâne în fruntea executivului ne face de rușine în rândul țărilor civilizate. Acolo unde frauda și impostura academică te descalifică.
Plagiatul este hoție,” a scris deputatul USR Cătălin Drulă pe pagina sa de Facebook.
La rândul său, Dacian Cioloș, liderul USR, afirmă că „informațiile din presă conform cărora teza de doctorat a premierului ar fi plagiată trebuie clarificate de urgență de Nicolae Ciucă și, dacă se dovedesc adevărate, este necesară demisia de onoare”.
„Îi cer prim-ministrului să solicite singur o analiză cu celeritate a CNATDCU pentru a stabili dacă teza a respectat toate cerințele academice. Chiar dacă premierul nu face acest lucru, CNATDCU trebuie să se autosesizeze rapid și să clarifice acest caz, pentru că impostura este incompatibilă cu funcția publică, iar furtul academic nu are ce căuta la vârful Guvernului României.
Declarația pe care a dat-o premierul Ciucă potrivit căreia a respectat legea din acel moment nu este nici convingătoare și nici nu răspunde acuzațiilor aduse. Un plagiat are o definiție științifică foarte clară și este probat simplu.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a promis o „Românie Educată” și „toleranță zero față de orice abatere de la cultura integrității în mediul academic”, motiv pentru care trebuie să ia atitudine în lumina informațiilor apărute azi”, a conchis Cioloș pe pagina sa de Facebook.
Cum se apără premierul de acuzațiile de plagiat

 „Consider că am realizat teza de doctorat conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etică a UNAp”, transmite Nicolae Ciucă.

„Ca urmare a interesului manifestat public față de teza de doctorat <Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale>, pe care am susținut-o în anul 2003, la Universitatea Națională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare. Alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experiența personală acumulata in misiunile internaționale la care am participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menținere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) și misiunea de tip coaliție din Afganistan (2002). Așadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea științifică și studiul teoretic, experiența acumulată în misiunile reale și exercițiile la care am participat, aceasta constituindu-se, în mod evident, contribuția originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată”, spune Ciucă, într-o precizare de presă.

El afirmă că, în calitate de militar, indiferent de poziția pe care a fost încadrat, și-a îndeplinit întotdeauna atribuțiile, „respectând principiile, legile și regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române”.

„În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar și în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menționata cel puțin într-un loc sursa bibliografică. Acuzațiile publice nu se pot susține științific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect și profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate. Din anul 2003, după susținere, teza mea de doctorat este publică și a putut și poate fi consultată la Biblioteca Universității Naționale de Apărare și la Biblioteca Națională. Consider că am realizat lucrarea conform cerințelor legale existente la acea vreme și, în consecință, am inițiat solicitarea de verificarea a acesteia de către Comisia de Etica a UNAp – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat, în acord cu prevederile legale în vigoare, in spiritul OMEC Nr. 5229/2020 din 17 august 2020”, adaugă premierul

El apreciază că, „în măsura in care vor mai exista semne de întrebare, UNAp va fi îndreptățită sa solicite verificarea de către CNATDCU – Comisia 26 – Științe politice, studii de securitate, ştiinţe militare, informaţii și ordine publică”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 5
Ioana Radu 8516 Articole
Author

39 de Comentarii

  1. Imi aduc aminte cu placere de ciudata ,strania,greu de explicat, bizar rupere a coalitiei PNL-USR !Impotriva bunului simt,Dan Barnea a luptat cu ghiarele si cu dintii sa rupa coalitia!Secretul l-am aflat din porumbelul unui ziarist invechit in rele pe spatiul de interes: o sacosa plina cu bani ar fi ajuns pe un aerodrom mai fara pretentii si de acolo, catre minoritar!
    Si minoritarul,din onoarea pentru prostalaii Stelian si Voiculesc a rupt Coalitia solicitand imposibilul pentru fratele mai mic din intreprindere!A mai incercat Ciolos sa o dreaga ,i-a luat si presedentia,dar Barnea si-a vazut sacii in caruta si a executat comanda,de precizat,pentru ca din PNRR sa se infrupte cine trebuie!
    Astazi USR scade grav in sondaje,Ciolos injura ziua amiaza mare ,dar degeaba,Barnea e rezolvat dpdv financiar!Poate fi un basm cu zane cu sacose si Feti-Frumosi Barnea ,dar alta explicatie nu vedem,mai ales ca ziaristul e foarte bine informat!
    Ma urcai pe o sa si va spusei poveste asa

  2. Dupa 1989, invatamantul romanesc a devenit o fabrica de diplome care scoate analfabeti functional pe banda rulanta, iar politichia autohtona este plina de astfel de specimene. Dar ca niste starpituri ca Dacian Ciolos si Drula sa-i ceara deminisia lui Ciuca, este deja prea mult.

  3. Putem considera că are vilayetu’ Valahiya o dinastie de olteni?
    Negru-vodă (și-a lui ceată), Bassarrab Întîiu’, Mihai bravissimu’ ‘lii, brătianu’ intrigantu’, și seria ceaușeasca, cățul, ciuchistu’, toți plagiatori cu fruntea lată…
    https://www.youtube.com/watch?v=rAeyRTRftzs

  4. Pana si chestia cu doctoratele s-a politizat. Nu conteaza cate pagini a luat de la altii, conteaza interpretarea si concluzia finala. Daca pleaca de la ce au scris si altii, dar interpreteaza diferit si ajunge la concluzii diferite … Cat de utile sunt noile interpretari si concluzii, asta conteaza, numai ca politrucii se iau numai de paginile copiate. De ce: Ei insisi sunt INCAPABILI sa mearga dincolo de aceste LOZINCI POLITICE.
    Nu m-as mira daca vreun politruc ar concluziona ca i-am luat apararea lui Ciuca.

  5. Ce scuze imbecile! Ciuca, una e sa iti scrii memoriile de razboi, alta e o teza de doctorat. Altfel, toti cei pe pe care i-ai avut in subordine pe unde te-au trimis ar trebui sa fie doctori in stiinte militare. Impostorule!

  6. Povestile lui Ciuca pot fi tematica de DOCTORAT???
    Ce idiot a putut sa admita asa tema si ce cretin sa fie un indrumator…?
    Asa, orice autor de eseuri cu batalii din imaginatia lui este bun de facut „doctor” in militarie!!!

    De asta n-are ursu’ coada – atatia dereglati mintal, idioti cu patalama sint bagati prostimii la vot si facuti mari de o mass medie talmudista…

  7. OARE cine DORESTE demisia actualului PREMIER ???
    OARE pe cine REPREZINTA (dpv POLITIC) jurnalista Emilia Sercan ??? OARE cine SE AFLA in SPATELE acestei INTREPRINDERI ???
    Cand si cum a INCEPUT sa NUMERE virgulele, semnele de punctuatie DOAR din ANUMITE teze de doctorat ??? Si nu la TOATE ???
    Si cu ce SOFT ??? PIRATAT sau nu !!! Suntem curiosi care este ACEL soft !
    Cu acel SOFT s-ar putea AFLA si COMANDA POLITICA din „spatele” INTREPRINDERII jurnalistei ES .

    Suntem curiosi CE, CUM si DE CE … TOCMAI acum ???
    Si Tocmai acum … cand PRETURILE la UTILITATI au fost „SCAZUTE” (ieri) de catre GUVERNUL Premierului „incriminat” !!!
    CURIOS, nu ??? FFF CURIOS !!! OARE cine, si de ce, DORESTE demisia actualului PREMIER ???

    • @doru popescu. Un jurnalist, ca să spună adevărul, trebuie să reprezinte pe cineva dpdv politic? Vorba lui Caragiale: amice, ești idiot!

  8. Luati-l bai pentru alte chestii nu pentru prostiile astea !
    Desfiintati legea cu doctoratul….nu mai dati sinecura de 15%….
    S-a gasit UN sau O PYLIKA care n-are alta treaba decat „doctoratele unora”….

  9. Împreună cu tomlin, că sa nu fii „singur”, azi masa la popota.
    La cazan,cu gamelele din dotare !

  10. Ce e frumos ca Sercanca nu s-a mai dat cu cracii in sus la plagiatul lui Koveshi, nu si-au mai rupt chilotii de pe ei lgbt-istii de la USR cand neica nimeni de Voiculescu ,naparca de securist turnator, prezenta o chitanta drept diploma pt niste cursuri care la el au tinut 10 ani, ce vrei fatza te tradeaza , cand agronomul Ciolos, stie toata lumea cine ajungea si ajunge la agronomie, o tine langa sa fie prim ministrul cu toate ca aventura lui scolara nu-l recomanda pt nimic. Nu ma intereseaza personajul Ciuca dar cand vad ca noii securisti sunt plini de spume de se ineaca cu ele si mai mult de atat nu-i duce capul e trist. Veniti mai prostovanilor cu chestii serioase.

  11. Discriminare. Se verifica doctoratele numai pentru prim-ministri?
    Trbuie verificate TOATE doctoratele. Pariez ca 99,(9) [virgula 9 in perioada, pentru cine mai stie ce inseamna asta]% sunt plagiate.
    Bugetarii iau 15% spor pentru doctorat, total necuvenit.
    Numai in ministerul de interne sunt vreo 4000 de militieni cu doctorat.
    Impostori si hoti.

  12. La cele 4 STELE de pe „epoletii” generalului Nicolae Ciuca, sa se „adauge” si una cu „DEMISIA”.!. Printr-o mica statistica,aceasta UNAp. a „scos” o multime de PLAGIATOTI in anii 2000.(fireste toti cu functii,pile,cunostinte si $.)

  13. In 1976 s-a înființat liceul militar din Alba Iulia și în 1977 cel de la Craiova. Trebuiau și oltenii să aibă un L. M. Acum vedeți cine a trecut pe acolo. Nici cu medicina din Craiova nu îmi e rușine!

  14. @cititor. Observație corecta! Mulți și-au tras teze de doctorat scriind povesti nemuritoare din Afganistan. Din Irak mai greu fiindcă irakienii ne iubeau de pe vremea lui Ceaușescu! Faptele de arme s-au petrecut în Afganistan la umbra tab-ului!

  15. Vorbeste USR al carui ministru la sanatate a refuzat un an la solicitarile publice sa prezinte diploma si nu adeverinta.Si voi sunteti la fel.

  16. Cineva dorește ‘foncția’ lui Ciucă dar și președinția PNL-ului!

  17. Comanda e la fix indeplinita, puteti sa il pupati oriunde pana la decizia definitiva si ma refer la usr si pnl care, din cate se observa, il urasc de moarte pentru ca Ciuca le-a taiat macaroana pentru furat si imbogatire.

  18. “România nu-și permite al doilea “Dottore””

    Fato, Romania isi permite orice, are mii de plagiatori: profesori universitari, generali, politicieni, trimisi in misiuni pe tot felul de babe sau universitati. In Romania s-au organizat scoli pentru plagiatori, nu suntem unici nici aici, am copiat si plagierea.

  19. @jig…
    CE ESTI SUPARAT ca nu ai ajuns „tu” PM ???
    Mai ai TIMP !!! Postul de PM nefiind un „post” pe viata sau ereditar … in Romania !!!
    Si sa te VEDEM atunci … ce poti face TU … pentru ROMANIA !!!

    DESPRE LM:
    După absolvirea claselor primare (1890-1894) și a primelor patru clase de liceu (1894-1898), Ion Antonescu a urmat Școala fiilor de militari Craiova (1898-1902). A luat premiul I în fiecare an, iar la terminarea școlii numele său a fost înscris pe placa de onoare ca șef de promoție. …
    Si DE ACEEA stim ca EXISTA si un LM la CRAIOVA !!!

  20. Ciutacule, stai liniștit la locul tau! Nu trage in pianist! Cei care cara serviete au comori in valize! Mai sunt și „patrioate” in servicii!

  21. DE 30 DE ANI INVATAMANTUL ROMANESC A INCEPUT SA SE PROSTITUIEZE IN RITM ACCELERAT.TOTUL S-A SCAPAT DE SUB CONTROL LA ORDIN ,ROMANIA TREBUIA SA DEVINA COLONIE ,ALFEL AVEA DESTINUL JUGOSLAVIEI.CU CAT AI O POPULATIE MAI PUTIN EDUCATA CU ATIT O MANIPULEZI CUM VREI.LACOMIA SI PROSTIA SUNT SURORI ,SCOPUL SCUZA MIJLOACELE ,CAND POTI OBTINE O PLEASCA FARA MUNCA ,TE APLECI SI O IEI CHHIAR DACA TE MURDARESTI !,OFERTELE DIN PARTEA NESATUILOR VENEAU PE BANDA ASA AU PUS BOTUL TOTI PENTRU CA 15% II INTRAU DEGEABA IN BUZUNAR.CARTOANE ,XEROXURI SI POVESTI INCHIPUITE NU SE GASESC !,SCHIMBI TITLUL ,PUI CE-TI TRECE PRIN TARTACUTA SI BATI CAMPII !,SPECTACOLUL SE TINE CU USA INCHISA FARA SPECTATORI !RESTUL IESE LA LUMINA CAND INCEPI SA CALCI IN ZONELE DE INTERES ALE ALTOR GASTI. CE EROU? CE KANDAHAR? UN FOST OFITER CARE S_A INGHESUIT SA CASTIGE MAI MULT S-A BAGAT IN FATA .CARE-S BATALIILE,CARE-I CASTIGUL PENTRU TARA ?-VEZI RETRAGEREA RUSINOASA A ARMATELOR DE OCUPATIE DIN AFGANISTAN.
    IN STILUL CUNOSCUT NUMESTI IN FRUNTEA GUVERNULUI PE UNUL SANTAJABIL ,DOAR PE ALA IL POTI FACE SA TE ASCULTE !.
    VEZI CATE COMPROMISURI A FACUT MACIUCA !!: MILIARDELE PLATITE SAMSARILOR AMERICANI PE FIARE VECHI F16,PIRANIA ,PATROTURILE ,IAR MAI NOU DUPA CEATA CE A INVALUIT F16 SI PIRANIA POFTEA ALTE 1000 DE TRANSPORTOARE !!,ASTEA-S PROBLEMELE LUI CIUCA NU PETICUL ALA DE CARTON ZIS SI DOCTORAT IN POVESTI NEMURITOARE PENTRU PARVENITII DE AZI .

  22. @popescu. Antonescu s-a născut la Pitești, nu la Plenita. Nu degeaba se întreba Ceaușescu: unde sunt oltenii mei? Jumate in C.A.P., jumate in C.C.! Cred că și Lucian Mandruta este oltean după hârtia „inginerica” folosita la wc-ul din fundul curții format din doi pari! De la cărțile lui Johannis la teza de doctorat a lui Ciuca! Mai stinge odată opaitu!

  23. Ar trebui anulate toate doctoratele după revoluție!!..asta-i cea mai bună treabă!!..scurt ..!!..

  24. „Plagiatul un furt politic”

    Plagiatul e furt intelectual, in politica si in armata nu exista lipsa la inventar, se completeaza.

  25. 1. „In 1976 s-a înființat liceul militar din Alba Iulia și în 1977 cel de la Craiova. Trebuiau și oltenii să aibă un L. M”
    CINE oare a SCRIS acestea ??? UNUL … PROST INFORMAT !!!

    2. A comentat cineva, in postarile sale de aici, despre data si locul de nastere a Maresalului ??? NIMENI !!!

    3, UNUL se CREDE si mai DESTEPT: „Ar trebui anulate toate doctoratele după revoluție „…Macar STII sa iti SCRII NUMELE ???
    CRED ca NU … la cat de STUPID esti !!!

  26. Zilele trecute s-au dat o groaza de ordine pentru acreditare cursuri doctorat. Ai zice ca suntem o tara atat de desteapta incat nici nu mai are rost sa investim in educatie. 1900 de doctorate in 20 de ani pana in 1990 si peste 30 mii dupa 1990. Te doare mintea.

  27. „1900 de doctorate in 20 de ani pana in 1990 si peste 30 mii dupa 1990. Te doare mintea.” …

    In COMUNISM „INSCRIEREA” la doctorat era CONDITIONATA (obiectiv) de APARTENENTA POLITICA si de ORIGINEA SANATOASA !!! (Decizie POLITICA)
    Si ACORDAREA doctoratului era CONDITIONATA (subiectiv) de RANDAMENTUL aplicativ in ECONOMIE !!! (Decizie POLITICA)

    Si de aceea … inainte de ’89 au existat atat de putine diplome de doctorat !!! TOATE fiind CONDITIONATE si SUPERVIZATE politic !!!

  28. @popescu Numai suflete mici! Și Antonescu și Ceaușescu au sfârșit la zid!

  29. Eu am zis de mult ca asta nu-i „Ciuca al nostru”, pacat . Eu personal sustin doar oltenii corecti , ardelenii corecti, moldovenii corecti, banatenii corecti. In niciun caz nu sustin @H alogenii@ . Pai daca a plagiat sa plateasca si cei 15 % spor de dottore primiti. Acu , aia de CNADTCU sa-si faca treaba, apoi imstanta. Cel mai tare a fost ala de a intrat director , parca la Trans–ceva, care si-a scris diploma cu pixul cu litere inclinate cand spre stanga cand spre dreapta. Ce se mai aude despre el?? Ala trebuia pus afis pe toate gardurile ,cu poza lui si diploma de gat . Dottorii, dottorii …..

  30. „ghinaralu” facut si „herou” recent al doilea prim ministru palgiator al tarii, stanga imprejur si fuga mars pan ala Plenita, ramai ce esti „busuioc de la Plenita”, daca taceai, nu doreai marire , „doftor ” ramaneai , nu te aflau consatenii de le Plenit ca esti si ceva palgiator , asa ramai „busuioc de la Plenita rasadit prim ministru de alde nea iohannis ” , cum e turcul si pistolul sau cine se aseamana se aduna!!ala cu care „”te luptai cu aparatul de filmat”

  31. Cand vor fi arestați conducătorii de doctorate de la U.N.Ap., fabrica de teze de doctorat copy-paste? Și Elena Udrea e doctor în științe la ” Marea Neagra”, doctorat obținut la fabrica de doctorate din Dealu Spirii! Numai jigodii care conduc poporul român!

  32. drula, vezi ca civilizatia europeana tocmai ce a pus-o sefa pe plagiatoarea 4%. asa ca, ciocu mic.

  33. Si cind te gindesti ca plagiatorul general a jurat pe drapelul tarii , a fost ministrul apararii .

  34. Si cind te gindesti ca plagiatorul general a jurat pe drapelul tarii , a fost ministrul apararii .Grav este ca unii considera ca merge si asa , exact ca in cazul politrucilor tilhari care au fost condamnati iar electoratul fidel le plinge de mila .

  35. Ba da Românii permit.Stiți de ce?Cel m ai mare trădător de țară E .,ROMÂNU.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.