Ciucă: La sfârşitul lunii se va produce rocada

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că înţelegerea politică agreată între PNL şi PSD privind rocada la conducerea Guvernului va fi respectată şi se va produce la sfârşitul acestei luni, precizând că în cazul în care vor apărea alte solicitări pe lângă cele convenite în protocolul parafat de cele două partide privind anumite portofolii de miniştri acestea vor trebui analizate şi negociate.

„În acest moment, continuăm să acordăm atenţia maximă pentru ceea ce avem de făcut pentru guvernare. Sigur, ne-am angajat şi cred că va fi pentru prima dată când în ţara noastră se va respecta o înţelegere politică şi la sfârşitul lunii se va produce rocada la conducerea Guvernului. Elementele care ţin de detaliu sunt înscrise în protocol, dacă vor apărea alte solicitări, atunci ele trebuie negociate şi analizate astfel încât să vedem care va fi rezultatul final al acestor negocieri. Nu pot să vă dau acum, să speculez, nu are rost să speculăm. Ştiu că face deliciul analizelor şi aţi dori să lansăm tot felul de ipoteze în momentul de faţă. Nu mă angajez în astfel de speculaţii”, a afirmat Ciucă, într-o conferinţă de presă la Piatra Neamţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. Pleacă popotarul cu 4 gamele de fasole cu costiță și vine babuinul cu barbișon, de profesie REVOLUȚIONAR și cărăuș de tolbă la arăbeți…
    Se poate mai jos de atât ??

  2. Rocada -între Jilava și Poarta Albă ! O lună PSD ,luna următoare PNLepre și tot așa ! Votez AUR , Șoșoacă și orice persoană sau grupare de la nr 9 ,Bălăceanca ,Socola Iași , numai să nu mai aud de putregaiele corupte: Viermer Joianis cu PNL , PSD ,UDMR !

  3. Ha, ha. Ciocolacu mălai visează. O bagă iohaneții p-aia cu ofensiva de primăvară și rămâne tot MăCiucă la botoane. Că așa stabilește cualiția!

  4. Pt.#Eduard:Pesimistul spunea ca mai rau de asa(cu Maciucaka)nu se poate;optimistul insa spunea, ba se poate(cu Cioroilacu)!

  5. Înțelegerea asta politică a lui Ciucă și Ciolacu este un troc mizerabil care aduce Opoziția la Putere alături de Putere. Deci funeraliile oricărei democrații în România. Partajarea ciolanului este tot ce știu cei doi, dar de această dată liberalii vor pierde lamentabil în fața PSD și probabil se vor îndrepta spre ieșirea din scena politică, așa cum trebuiau s-o facă mai demult.

  6. Scapă cine poate! PNL-ul e in cadere libera de fuge mâncând pământul. Vor sa traga ultimul cartuș pe ultima sută de metri. Cine va mai vota doua forte antagonice care s-au pupat pe gura la ordinul Vestului via Johannis?Jalnic! Romania se scufunda din toate punctele de vedere pas cu pas! Un stat eșuat!

  7. Parafrazând unul din primele twisturi românești de regretatului Nicolae Kirculescu: Te voi iubi pân-la sfârșitul lunii / Chiar dac-ar fi s-avem alt drum… La Ciolacu prim ministru, nu găsesc altă rimă decât sinistru.

  8. Nu ne minți ciuta??rocada între PSD și PNL vedem de 33 de ani

  9. maCiuca si Ciolacu intelectual sunt de acelasi mare calibru ca cine se asemana se aduna la rotativa de prostit hamasterii.
    Si da-i alergatura la rotativa inventata de Ciolannis sa-i scoata guvernul meu din cxt unde singur a intrat cu infractorii Orban-Citu.

  10. Pleaca Tanda ,vine Manda . Schimbam un „dottore”cu un „revolutionar”de profesie, insa cu acelasi IQ si metehme…..

  11. Ciucane, rocada mare, sau rocada mica? Intreb pentru un pesedist.

  12. De drepta…Boc, Orban, Citu, Ciuca oau…nici nu se putea mai jos. Oricine alta carpa , sclav la ambasadori, vine nici nu mai conteaza, psd a fost decapitat si terminat acum sunt toti ca basistii si iohanistii cu studii la academia sri. Hei nu le-a placut la romani ALDE nici PNL-ul lui Tariceanu sau Crin. Apoi nici Dragnea n-a fost bun au strambat romanii nascuti toti la Bruxelles ca era de Teleorman! Sa va traiasca Catii, Ciucii si Ciolacii ca tot aia e. Dar important este ca subtem condusi de un neamt!

  13. Am inteles , dar cum ramane cu promisiunea Presedintelui , care a afirmat , ca atata timp cat el va fi Presedinte al Romaniei , nu va numi , niciodata, un prim-ministru , din partea PSD ? Sa fi uitat domnia sa , ce a promis , clar si fara echivoc?

  14. De ce nu facem ca in constitutie. Alegeri si apoi un nou guvern. Tara asta nu e mostenirea mafiei sa o calareasca prin rotatie. Bataie de joc.

  15. Dar pe seful vostru, turistul national l-ati intrebat ce parere are sau nu ati avut cand sa-l intrebati fiind plecat cu ravasitoarea in excursie prelungita pe banii romanilor?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.