Claudiu Manda îl critică pe Ilie Bolojan pentru întâlnirile cu George Simion: Atunci când e vorba despre putere, principiile devin negociabile

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat recent că a avut întâlniri cu George Simion atât înainte de dărâmarea Guvernului Bolojan, cât și după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier.

Rami Cristescu - senior editor
Claudiu Manda îl critică pe Ilie Bolojan pentru întâlnirile cu George Simion: Atunci când e vorba despre putere, principiile devin negociabile

George Simion și Ilie Bolojan/ Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat recent că a avut întâlniri cu George Simion atât înainte de dărâmarea Guvernului Bolojan, cât și după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier.

Claudiu Manda, secretar general al PSD, a făcut o postare pe Facebook în care îl critică pe premierul Ilie Bolojan pentru că acesta a admis că s-a văzut de două ori cu șeful AUR, George Simion. Liderul social-democrat susține că „nu întâlnirea este problema, domnule Bolojan. Nu ne surprinde. Este doar o nouă dovadă că, atunci când este vorba despre putere, principiile devin negociabile. Însă le cereți din nou românilor să creadă altceva decât le-ați spus până ieri”. Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a spus anterior că și el s-a întâlnit cu George Simion pentru negocieri.

„Domnule Bolojan, MINCIUNA pare să vă caracterizeze tot mai des activitatea politică”, își începe secretarul general al PSD, Claudiu Manda, postarea. Aceasta este o replică la interviul acordat de Ilie Bolojan miercuri seară la Digi24. Acolo, premierul interimar a explicat faptul că s-a întâlnit de două ori cu George Simion anul acesta. Niciuna dintre întâlniri nu ar fi venit după nominalizarea lui Adrian Veștea ca premier, susține Bolojan.

„Rezultatele unei guvernări fără dialog”

Claudiu Manda și-a început postarea în care reacționează la această declarație prin a critica guvernarea lui Ilie Bolojan. Liderul PSD susține că premierul liberal conduce o guvernare „fără dialog”.

„Purtați întreaga responsabilitate pentru ceea ce se întâmplă astăzi în România. Și, ca de fiecare dată, românii sunt cei care plătesc prețul ambițiilor dumneavoastră.

O țară în care sistemul de sănătate este împins într-o criză profundă. O țară în care medici, asistenți, infirmieri și ceilalți angajați din spitale sunt obligați să iasă în stradă pentru a fi ascultați. O țară în care pacienții privesc cu teamă și nesiguranță spre un sistem care ar trebui să le ofere încredere și protecție.

Acestea sunt rezultatele unei guvernări fără dialog. Cu decizii luate unilateral. Cu calcule reci pe hârtie și fără respect pentru oamenii care țin această țară în picioare.”

„După ce ați împărțit lecții de moralitate, le spuneți acum românilor că întâlnirile cu George Simion sunt firești”

Claudiu Manda a vorbit apoi direct despre întâlnirile dintre Bolojan și Simion. Liderul PSD susține că premierul dădea lecții de moralitate referitor la normalizarea relațiilor cu AUR, dar că acum susține că întâlnirile cu George Simion sunt firești. Manda susține că Bolojan este gata să-și schimbe principiile pentru a rămâne la putere.

„În timp ce România se confruntă cu aceste probleme reale, dumneavoastră pierdeți timpul explicând încă o MINCIUNĂ.

După ce ați împărțit lecții de moralitate, le spuneți acum românilor că întâlnirile cu George Simion sunt firești.

Nu întâlnirea este problema, domnule Bolojan. Nu ne surprinde. Este doar o nouă dovadă că, atunci când este vorba despre putere, principiile devin negociabile.

Însă le cereți din nou românilor să creadă altceva decât le-ați spus până ieri.”

Claudiu Manda: Bolojan rămâne la Palatul Victoria cu sprijinul lui George Simion

În concluzie, Claudiu Manda acuză că George Simion, prin deciziile sale politice, îl menține la Palatul Victoria pe premierul demis Ilie Bolojan.

„Sunt 86 de zile de când România este blocată de încăpățânarea și lipsa dumneavoastră de viziune. De 86 de zile rămâneți la Palatul Victoria cu sprijinul lui George Simion și prin negocieri făcute pe sub masă. Iar în loc să guvernați, vă consumați energia încercând să justificați noi minciuni, pe care vi le aplaudă doar boții, roboții și tiriboții.”

Sorin Grindeanu s-a văzut de asemenea cu George Simion

La Realitatea Plus, Sorin Grindeanu a declarat că a avut mai multe întrevederi cu George Simion după nominalizarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier. Totodată, șeful PSD s-a văzut cu liderul AUR și înainte de depunerea moțiunii de cenzură.

„Sigur că m-am întâlnit și înainte de moțiunea de cenzură și după cu George Simion. Nu am fost niciodată singur la întâlnirile cu el și nu am vorbit despre lucruri care să pună PSD într-o situație delicată. Am urât faptul că s-au dat public discuții private. Atâta timp cât toți cei care au fost la acele întâlniri nu-și dau acceptul, e dificil să spun eu. Eu nu am fost la nicio dicuție cu Murad la Vila Lac”, a spus Grindeanu.

Ce a spus Ilie Bolojan despre întâlnirile cu Simion

Ilie Bolojan a precizat miercuri seara, la Digi24, că anul acesta s-a întâlnit de două ori cu George Simion.

„Eu, în condiţiile în care, în plan parlamentar, în plan uman, oameni vor să discute cu tine, au voturi în spate, reprezintă categorii de cetăţeni care au votat, am căutat să nu jignesc oameni şi să am o relaţie civilizată. Asta am făcut şi cât am fost preşedintele Senatului, asta am făcut şi în această perioadă şi cu toţi cei, de exemplu, care sunt în Senat, cu liderii de grup, cu cei care erau vicepreşedinţi, am căutat să am o relaţie civilizată, pentru că asta ţine de respectul între oameni şi de respectul pentru românii care votează.

(…) Cu George Simion a fost o discuţie pur şi simplu generală, legată de perspective, dar nu au fost nişte negocieri politice. Pur şi simplu un schimb de opinii pe tema asta”, a declarat Ilie Bolojan la Digi24.

EXCLUSIV Ce spune Simion despre discuția cu Bolojan

George Simion, liderul AUR, a reacționat în exclusivitate pentru Cotidianul, după ce Ilie Bolojan a recunoscut miercuri seara că s-a întâlnit de două ori în timul anului cu acesta.

„Eu tot ce am avut de spus am spus-o public, sunt discuții pe care le-am purtat cu toți liderii politici, mai departe nu e treaba mea dacă unii sunt corecți și recunosc și alții nu, nici să dau replici aiuritoare prin ziare. Fosta coaliție distrugătoare e incapabilă să formeze guvern și asta contează acum, soluția sunt alegerile și un guvern stabil pentru patru ani”, a declarat George Simion pentru Cotidianul.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Cine este Manda? Aaaaa, Olgutul.
    Ăsta dacă îl întrebi ce a făcut în viața lui îți spune că merge la toaletă de două ori pe zi.

  2. AUR, cu 20%, e vinovat ca l-a mentinut pe bolojan. Prostovanii care l-au numit si validat arata cu degetul spre AUR. Si tot ei, ilegitimi si incompetenti, nu pot sa gaseasca inlocuitor. Dupa ce faceti in poteca, il mai si modelati cu palmele. Ce mai, opera de arta politica!

  3. HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!!!!!
    Ati ajuns ca revista 22.
    Nu mai puteti valida nici un comentariu ca v-o luati pe linie.
    HAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHAHA!
    Hai succesuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.