Clotilde – în alerta goală, Romprest se întoarce

UPDATE  Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat, luni, că nu va prelungi starea de alertă în Sectorul 1, cerută de primarul Clotilde Armand, pentru că situația din teren arată că salubrizarea este, în acest moment, bună și nu se mai impune o asemenea măsură.

„Situația din teren arată că salubrizarea în acest moment este bună și nu se impune prelungirea stării de alertă”, a spus, luni, Alin Stoica.

Acesta a precizat că a avut o discuție și cu Primăria Sectorului 1 și cu Romprest și urmează ca în două zile acestea să se prezinte cu un plan care să asigure continuitatea serviciilor de salubrizare pe termen lung.

„Sper că ambele părți sunt conștiente de importanța pe cre acest lucru o are pentru cetățenii Sectorului 1”, a mai spus Alin Stoica.

Prefectul speră că prin neprelungirea măsurii nu se va ajunge la situația de acum o lună.

„Societatea a dat asigurări că are capacitatea necesară să continue. Evident că situația este sub monitorizare”, a precizat Stoica.

Reacția lui Clotilde Armand

Compania Romprest a dat asigurări că nu mai „şantajează” autoritatea locală şi că poate asigura continuitatea serviciului public de salubrizare, transmite primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

„Prefectul Capitalei a decis să nu prelungească starea de alertă în Sectorul 1 pentru că astăzi la prefectură a avut loc o întâlnire între reprezentanţii companiei de salubrizare şi Primăria Sectorului 1 iar compania Romprest Service S.A, din cauza căreia am ajuns să avem stare de alertă pe raza administrativ teritorială a Sectorului 1, a dat asigurări că nu mai şantajează autoritatea locală şi că poate asigura continuitatea serviciului public de salubrizare aşa cum prevede legea salubrizării şi regulamentul municipal de salubrizare. De asemenea, compania de salubrizare a acceptat ceea ce noi am spus de aproape un an de zile şi a refuzat sistematic să priceapă, menţinând un şantaj ticălos: fără facturi umflate şi fără curăţenie fictivă. În caz contrar vom aveam din nou stare de alertă”, a scris edilul pe Facebook.

Reacția PSD la decizia prefectului

Starea de alertă generată de criza gunoaielor a fost „inutilă și costisitoare”, iar primarul Sectorului 1 trebuie să revină la serviciu și să își facă treaba respectând legea, spune Florin Manole, președintele PSD Sector 1, după ce prefectul Capitalei, Alin Stoica, a refuzat prelungirea măsurii.

Florin Manole spune că primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, e obligată să revină din concediu și să își facă treaba respectând legea, după ce a convocat, duminică, Comitetul local pentru Situații de urgență, care a admis prelungirea stării de alertă.

„După o lună de achiziții netransparente, contracte ținute la secret și creștere a costurilor cu salubritatea, Sectorul 1 al Capitalei se întoarce de unde a plecat. Timp de 30 de zile, Primăria și Prefectura nu au informat cetățenii cu privire la contracte, la evoluția colectării deșeurilor, contravenții specifice constatate și sancționate, strategia pe termen mediu și lung. Singurele informații apărute public au fost cele relatate de presă sau cele cerute insistent de către consilierii locali.
Chiar dacă starea de alertă nu a fost prelungită, Partidul Social Democrat insistă pentru înființarea unei Comisii de verificare a achizițiilor publice din această perioadă. Cetățenii trebuie să afle de ce și pentru ce au plătit 3 contracte de salubrizare în loc de unul singur! Cerem consilierilor locali PNL și PMP să voteze pentru înființarea acestei comisii și să înceteze să o susțină pe Clotilde Armand în demersurile sale abuzive”, spune Florin Manole, președintele PSD Sector 1.

Acesta a precizat că PSD va continua campania de strângere de semnături pentru demiterea primarului Clotilde Armand, pe care social-democrații o găsesc vinovată „de tot acest haos administrativ”.

Clotilde Armand a convocat Consiliul Local pentru Situații de Urgență Sector 1, duminică, iar în cadrul ședinței s-a aprobat prelungirea stării de alertă în sector.

Hotărârea s-a aprobat cu 20 voturi pentru din 27 şi a fost trimisă prefectului Municipiului București care urmează să ia o decizie în acest caz.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a spus că va anunțat decizia sa în cursul zilei de luni, după ce va primi și informările de la DSP, Garda de Mediu și Agenția pentru Mediu.

În 23 iunie s-a declarat stare de alertă în Sectorul 1 al Capitalei, pe fondul crizei gunoaielor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

25 de Comentarii

  1. Foarte bine face!Traiasca Clodilde a I-a, regina Sectorului 1!
    Tudorache la DNA!

  2. Trebuie intr-adevar prelungita Starea de Urgenta. Sectorul 1 este Infect!

  3. Asa asa va tina frantuzoaica, numai in stari de alerta! Nu uitati s-o votati din nou la viitoarele alegeri.
    Vive la Clotilde!

  4. Din alerta in alerta, gunoaiele depozitate cresc! Supe capitala europeana a unei tari in care curge doar mincini, excrocherii, furaciuni si covidul masii! Apropo, nu cumva trebuie sa traiasca in curatenie cetatenii in perioada infectarii cu covid? , sau e prosteala?! Madam zabala da de inteles ca e manipulare crasa acest covid, cred ca e clar pentru orice om care vede si din spatele actiunilor mizerabile.

  5. Doina Oltului: asa sa va tina, „stăre de alertă” pana la noile alegerisi inca un mandat Aveti ce meritati. Ce v-a tras-o impreuna cu Mucusor Dan.???

  6. Escroaca nu a platit ridicarea gunoiului nici pana acum catre Romprest,adica nici datoriile si nici miile de tone adunate de aia acum in starea de alerta,ca cele doua firme angajate in plus de escroaca nu au facut fatza nici pe sfert si daca nu plateste nu o sa mai aiba Escroaca alta stare de alerta,iar muntii de gunoaie se vor face la loc.Dar este bucuria copiilor cand,la iarna,au sa aiba si ei la poarta dealuri pe care sa iasa la saniush.Poporul va fi fericit crezandu-se la Predeal.Iar daca nu a dat deja tot banetul la Catzu si la Papion-voda,Escroaca va tine banii la banca de unde sa ia dobanzi pentru ea si pentru partidul capeteniilor care ii apara dosu de infractoare,si asteapta toti sa vina primavara si iar sa le ia Esctoaca miliardul de euro cetatenilor din sector pentru nimic.

  7. Ce le mai place ăstora din coaliția lu’ pește starea de urgență…ne-ar ține toată viața de acum încolo toată țara numai în stare de urgență. Nu e problemă , că nici iobagii nu se prind care e șusta și nici nu se revoltă… mămăliga fleșcăită…

  8. Multumim Frantei pentru adevaratele sale valori culturale cu care, iata, a imbogatit Micul Paris! Merci France pour votre dechets!

  9. Criza gunoaielor generata de cauze strict subiective, Consiliul local prelungeste starea de alerta vadit ilegala si aprobata la fel de ilegal de prefect, avocat de profesie ! Cum Parchetul General este eminamente de dreapta….le merge. Scandalos si scarbos ! Somn usor bucuresteni !

  10. Sa vina potaile useriste sa care gunoaiele in rucsac cum au carat voturile. Apropo, Justitia incompetenta mai doarme mult in sosoni? N-am vazut inca infractorii bagati la zdup, in frunte cu hotul Barna si hoata Armand.

  11. Mi se pare cel mai frumos dar pe care cotoroanta guadelupeza o face #useristilor care au votat-o Inclusiv securistilor cu tableta care au dat-o castigatoare la ordin, in timp ce hoata, tinand de sase la incaperea in care erau depozitati sacii cu voturi, asista cu barbatu-su la inlocuirea lor !

  12. Ce nebunie (progresista)! Sa creezi intentionat o situatie de mizerie care duce la starea de alerta ca sa-ti impui interesele=afacerile contract personale! In ciuda faptului ca faci praf sectorul pe care il conduci!

  13. Bai nene dar prosti mai sunt bucureștenii! Sau ei lupta doar cu ciuma roșie!? :)) :))

  14. „Clitorilde se lupta cu mafia !” Care mafie ? Nu conteaza, importanta e lupta !
    Mucusor s-a apucat in sfarsit de treaba. A inceput sa-si indeplineasca promisiunile din campanie… pas cu pas. Prima promisiune (pentru binele bucurestenilor: s-a tuns !… asta e prima si ultima realizare in calitate de primar general !

  15. Aseara un cap de morsa securist globalist, pe numele său de cod si merlucius, Chiriac susținea că cea mai mare amenințare la adresa țării sunt nevaccinatii. Un alt cap de securist globalist, strutul cu cap de circa, Radu Tudor deplangea limitarea drepturilor femeilor în Afganistan și aplaudă restrângerea drepturilor nevsccinatilor. Urâte animale yerestro-marine mai scos la suprafață pandemia aceasta securisto-hlobalista. Urâte si raioase.

  16. Sobolani din tot Sect.1 va ordon treceti si ocupati vila in care traieste Clotilde si Palatul Cotroceni in care se desfata Johamusca ca acestia sunt mamica si taticul vostru. Si va rog sa nu-l uitati nici pe Nicusor Dan ca si el va iubeste si va hraneste. Si Nicusor Dan va doreste sa-i intrati cu drag in casa, sa-i fiti oaspeti bineveniti. De aceea cand zici sobolani te gandesti la Clotilde, Dan si Johamusca si cand zici Johamusca, Clotilde si Nicusor de gandesti la sobolani. Prin grija celor 3 mari iubitori de sobolani, acestia au devenit emblema si mandria Bucurestului.

  17. Chireac e ciripitor Secu si pe din dos. Analul pulitic Tudor dupa ce i-a ridcat in slavi pe amerlocoi cum lupta ei cu teroristii si purifica Afganistanul, acum dupa ce marii razboinici cu izmenele-n vine s-au retras din aceasta tara ii infiereaza cu manie proletara pe talibani. De parca amerlocoii nu au fost prezenti sa-i extermine pe talibani timp de 20 de ani. Cei doi moluste au fost si sunt si tot ca moluste vor muri. Pacat ca pana atunci imbacsesc ecranele televizoarelor.

  18. Bine ca Clotilde este doar în alerta – si nu in altceva- goală> Caci daca Romprest se întoarce, i=o trage din greu!

  19. Sobolanu clotildei- nu e a lui cararescu, dar candideaza la Nobel

    Dacă omul ar putea muşca mâna enormă/
    Care îl prinde şi îl distruge,/
    Aşa cum am fost eu muşcat de şobolanu clotildei/
    În atelierul meu din unu plin de gunoaie
    În timp ce prezentam noua capcană.
    Dar omul nu se poate răzbuna niciodată
    Pe tiranul monstruos – şobolanu clotildei

  20. DESCOPERIRE EPOCALA – SHOBOLANU CLO-CLO

    Dupa ani buni de cautari cu ajutorul camerelor de filmat montate in copaci sau folosind capcane, oamenii de stiinta DIN PRIMARIA CAPITALEI spun ca, in sfarsit, au zarit un exemplar URIAS de shobolan in timp ce cobora dintr-un maldar de gunoaie informeaza Reuters si pro-tv.

    A fost adaugat imediat pe lista celor mai mari sobolani din lume, cu o greutate de aproape zece ori mai mare decat a unei rozatoare obisnuite si cu o lungime de aproape jumatate de metru si a fost botezat de nasha sa , evident CLO_CLO.

    Este o specie inca rara . E posibil sa nu existe foarte multe exemplare”, a spus joi savantu plicushor ban, expert in toate cele

  21. Ce-mi place este ca #sobolaniirezist au crezut le-a dat ue psdistilor, când colo, si-au dat-o singuri.

  22. Sobolanii Clotildei scarbosi si anosti
    Sunt in mediul lor cu gunoaie imputite
    Doina oltului,si rad de prosti
    Doua scursuri de ai jigodiei ranjite

    Tot ce e bun si frumos pentru noi
    Este rau si urat pentru aste strigoaie
    Ar vrea sa ne faca sa umblam ca ei
    Nespalati si hoti si prosti, prin gunoae

  23. @rew/nu chiar la inaltimea ta dar eu zic ca merge. „Cu drogurile-n nas si pantaloni-n vine/Activi doi cate doi pe strada/Ostoidu-se de zor in pozitii caprine/Vrand sa ne convinga ca ei sunt/Mandria, mandriilor in aceasta tara/In realitate fiind doar niste sinistre caricaturi umane”

  24. Cu drogurile n nas si pantaloni in vine
    Activi doi cate doi pe strada
    Ostoindu se de zor in pozitii caprine
    Vor sa ne convinga ca sunt vite ‘n cireada

    Sinistre caricaturi cu belciuge in nas
    Si minti ratacite de dezmat si prosteala
    Dati va seama in ultimul ceas
    Tot ce faceti voi e rusine si boala!

  25. @Merge10++++ ar fi bine sa scoti o carte de poezii dedicate bovinelor LGBT!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.