Clujul și-a luat golgeter nigerian

CFR Cluj nu renunță sub nici o formă la lupta la titlu. În această iarnă patronul Neluțu Varga a făcut o curățenie destul de severă în lot, plecând în primul rând cel mai bine plătit jucător, adus ca un mare star vara trecută, ucraineanul Evghen Konoplyanka.

Dar în același timp clujenii au și mutat serios pe piața transferurilor, efecutând din nou o mișcare de mare efect ca sonoritate a numelui care a semnat cu echipa din cartierul Gruia: fostul jucător al lui Napoli și al lui PAOK Salonic, mijlocașul Omar El Kaddouri, un fotbalist care dacă va avea parametrii fizici optimi poate fi socotit drept cel mai valoros din SuperLiga.

Acum, cu câteva zeci de ore înainte de reluarea campionatului, pentru prima dată la mijloc de ianuarie, exact când este programat un val de frig polar, cu ger și ninsori, CFR și-a asigurat și serviciile unui atacant nigerian, care pare o forță a naturii, are 25 de ani și chiar marchează goluri pe bandă rulantă.

Peter Michael este numele său și cu numeroasele sale reușite din sezon trecut, 19 goluri și 7 assisturi decisive în 32 de partide pentru echipa finlandeză VPS Vaasa a ajutat enorm la calificarea în preliminariile Conference League pentru viitorul sezon.

În Finlanda se joacă, urmare a climei care face imposibil să se joace în lunile de iarnă ca în majoritatea țărilor din Europa, pe sistemul primăvară-toamnă, practic sezonul întinzându-se pe lungimea unui an calendaristic în timp ce la noi și în multe alte campionate începe într-un an, în vară și se încheie în următorul an, în mai sau iunie.

Acum însă avem o perioadă de excepție, care apare ca o necesitate pentru anii în care sunt vara turnee finale de EURO, cum e acum sau de CM și atunci competițiile interne trebuie să aibă linia de sosire până cel mai târziu la 1 mai, pentru a lăsa timp măcar două săptămâni pentru reunirea loturilor care merg la turneele finale.

Patronul CFR consideră că a adus un atacant extrem de valoros, venit pe filiera agentului care l-a transferat acum doi ani pe ghanezul Nana Boateng, tot din Finlanda, de la KUPS Kuopio, mijlocașul plecând vara trecută din Gruia împreună cu antrenorul Dan Petrescu la echipa sud-coreeană Jeonbuk.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Dobi’ Neluțu să-l aducă-‘napoi acasă pe Petrila, că numa’ cu mercenari în echipă nu va face nimic!
    https://www.mediafaxfoto.ro/Thumb.aspx?size=600&photoId=5256198
    https://www.mediafaxfoto.ro/Thumb.aspx?size=600&photoId=5256200
    …ba, va face ceva și așa: va mări deficitu’ financiar a’ clubului, cu idioțeniile lui repetate!
    …și așteptăm să obțină revenirea la numele original, că identificarea nominală actuală în mămăLiga cu rușinea cheferizdă a Bukalelui balkanik ne dăunează la imagine!
    https://ro.wikipedia.org/wiki/CFR_Cluj#/media/Fi%C8%99ier:Kolozsv%C3%A1ri_Vasutas_Sport_Club_1911.jpg

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.