Cobai în experimentul „Școala românească“

Victimă a unui experiment care nu dă semne că s-ar încheia vreodată, învățământul românesc a devenit un soi de corabie în derivă pe care nimeni nu pare a fi capabil să o conducă spre vreun liman.

De peste 27 de ani, învățământul românesc are parte de legi de organizare incoerente, de școli dărăpănate, de manuale stupide și de profesori necalificați, toate acestea făcând parcă parte din „scenariul“ unui experiment ale cărui victime sunt, an după an, copiii noștri ajunși pe băncile școlii. Iar acum, colac peste pupăză, îl mai avem și pe Liviu Pop ministru al Educației și Învățământului.

„De ce facem valuri și ne vin idei și schimbăm lucrurile din mers, zăpăcind copiii și cadrele didactice? Nu putem face o strategie integrată și să facem schimbările înainte de începerea unui nou an școlar, cum ar fi firesc? De ce faceți cobai din copiii noștri și în fiecare zi ne trezim cu schimbări, în funcție de ce a visat domnul ministru noaptea trecută?“ – Simona Mitreanga, absolventă de Științe Economice

Un analfabet funcțional

Evoluția învățământului pare că este ilustrarea vie a unei anecdote. Care spune că, în timp ce pesimistul consideră că „mai rău de atât nu se poate!“, optimistului este convins că „ba da, se poate!“. Ani la rând, educația și învățământul s-au aflat pe pana unor personaje abulice, numite, de obicei, pe criterii politice. Personaje despre care, la încheierea mandatului lor ministerial am afirmat că „mai rău de atât nu se poate“. Dar, iată că s-a putut: acum, educația copiilor noștri a ajuns la mâna lui Liviu Pop, un sfertodoct pe cât de caraghios, pe atâta de plin de ifose. Din CV-ul său, lăbărțat pe câteva pagini, aflăm că ministrul Educației nu știe nici măcar numele liceului pe care l-a absolvit: menționează Colegiul Tehnic „Anghel Salygny“, Baia Mare. Dar, probabil că n-a făcut prea mulți purici pe acolo. Căci, în caz contrar, ar fi avut ocazia să afle că liceul respectiv se numește, de fapt, „Anghel Saligny“, așadar, cu un singur „y“. Mai târziu, Liviu Pop a absolvit și cursurile Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai. Dar când vine vorba despre absolvenți asemenea lui, universitarii de acolo spun, plini de umor, că, în realitate, numele celebrei instituții academice este „Boi ai – Boi dai“. Ulterior, restul pregătirii lui Liviu Pop s-a încropit mai ales prin cursuri și „seminarii de formare“ organizate de tot soiul de instituții obscure. Noroc că nu a făcut cine știe ce studii și prin străinătate, căci am fi putut crede că Eminescu s-a gândit chiar la el când a scris în poezia „Ai noștri tineri“: „Ș-apoi ni vin de fericesc norodul/Cu chipul lor isteț de oaie creață“.

De fapt, activitatea academică a actualului ministru al Educației și Învățământului n-are prea multă relevanță: de ani buni s-a implicat în politică, unde a avut parte de o evoluție extrem de rapidă. Dar adevăratul moment de „glorie“ s-a petrecut în vara anului 2012, pe când era ministru interimar la Educație. În ciuda faptului că deținea o funcție provizorie, el a fost cel care a dispus dizolvarea Consiliului de specialitate care decisese, în unanimitate, că Victor Ponta și-a plagiat celebra sa lucrare de doctorat. Însă de atunci încoace Liviu Pop și-a dat adevărata măsură a valorii, iar acțiunile și declarațiile lui politice au coborât la un nivel greu de atins, chiar și de politicienii români. El a emis tot soiul de „perle“ care-l plasează undeva între „marii comici ai ecranului“ și categoria „analfabeților funcționali“, știe să citească, dar nu pare a fi capabil să înțeleagă informația din text.

„Acest ministru intră cu picioarele și schimbă regulile pentru examene importante pe care le au elevii de dat, cu o plăcere sadică neegalată de niciun alt ministru anterior. Își bate joc de copii și pare că e de neoprit. Toți sunt siderați: elevi, profesori și părinți. Sunt atât de multe tâmpenii pe bandă rulantă… Să-l oprească cineva, până nu e prea târziu și distruge generația aceasta de elevi!“ – Sonia Istrate

Trăsnăi ministeriale

De curând, ministrul Liviu Pop a fost întrebat de ce ar trebui să aibă încredere elevii şi părinţii în vorbele sale, în condiţiile în care au mai fost şi alţi miniştri ai Educaţiei care au vorbit de corelarea şcolii cu piaţa locurilor de muncă şi nu s-a schimbat nimic. O întrebare de bun-simț, la care el a răspuns, umflându-se în pene: „Pentru că unii erau cu vorbele, eu sunt cu faptele. Chiar dacă nu am vorbele la mine întotdeauna, am faptele la mine, iar cei peste 30 de ani pe care pot să spun că i-am petrecut în şcoala românească, alături de funcţiile pe care le-am ocupat vremelnic, mă fac şi mă determină, alături de echipa PSD-ALDE, să venim cu soluţii concrete pentru sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar“. În ciuda acestei afirmații pompoase, toată lumea știe deja că ministrul Educației nu are la el„nici vorbele, nici faptele“.

Chiar dacă acum se ocupă de soarta învățământului de toate gradele, Liviu Pop s-a poticnit adeseori în fața limbii române, pe care o vorbește conform unor „reguli“ personale, pe care le știe doar el. Anul trecut, la scurt timp după o intervenție chirurgicală, el și-a liniștit simpatizanții de pe Facebook, anunțându-i că „totul este sub control, operaţia la genunche a decurs bine“. Motiv pentru care, de atunci încoace el a și devenit „ministrul Genunche“. Dar asta este un fleac: ministrul Educației a demonstrat că are mari probleme și cu numărul de „i“ care se utilizează la pluralul unor cuvinte românești. Iar cu o zi înaintea începerii anului școlar, probabil, uitând că el însuși este cel care, din fotoliul ministerial în care l-a cocoțat PSD, răspunde de soarta învățământului, „Genunche“ ne-a anunțat, senin, că școala românească este doar cu puțin peste nivelul de corijență: undeva între nota șase și șapte.

Iar în ceea ce privește „faptele“ cu care se laudă Liviu Pop, acestea chiar că îl reprezintă: în ministeriatul său, elevii sunt obligați să înceapă școala fără manuale. Iar manua­lele care, totuși, există, sunt vai de mama lor. Copiii încă nu au primit manuale pentru disciplinele școlare esențiale pentru dezvoltarea lor intelectuală. În schimb, s-au pricopsit cu un manual de sport care, la început, îi învață cum să meargă.

Mirându-se de ce toată lumea nu înțelege rostul unui astfel de manual, ministrul Pop a întrebat, cu o uimire stupidă: „La muzică nu avem manual școlar? Care este diferența între muzică și sport?“. În schimb, în ceea ce privește materiile importante, copiilor li s-a oferit un „Compendiu“ în care sunt înghesuite toate materiile pentru care, momentan, nu există manualele. „Compendiul“ este un cărțoi aiuritor, plin de greșeli și de informații care nu interesează pe nimeni. Este vorba despre un soi de „Cartea cărților“, despre care Liviu Pop ne-a anunțat, mândru nevoie mare, că, deși va fi utilizat doar vreme de opt săptămâni, „Ministerul Educației a cheltuit pentru el 732.780 de lei“. Ce vor învăța copiii noștri din el? Bazaconii! Spre exemplu, că vechile civilizații ale antichității, precum cea a sumerienilor, asirienilor, evreilor sau fenicienilor ar fi apărut și s-ar fi dezvoltat în „Asia Mică, pe valea rîului Iordan“. De unde să știe autorii că Asia mică este numele acordat teritoriului Turciei actuale? În schimb, un „carcalete“ ciudat în care teoriile creaționiste amestecate cu alte teorii privitoare la evoluția omului face parte din capitolul dedicat istoriei. Iar acestea nu sunt singurele tâmpenii pe care copiii vor fi obligați să le învețe din „Compendiul“ pe care ministrul Popa a prăpădit o groază de bani. Dar nu contează, bine că elevii au manual de sport, din care învață cum să meargă. Și, în caz că există și un „Dumnezeu al miniștrilor incompetenți, dar fuduli“, vor avea și un manual de Dirigenție.

Dar chiar și dacă a dat-o de gard în ceea ce privește Educația, ministrul Pop n-are nicio problemă să se bage și în economie, despre care discută exact cum știe el mai bine: după ureche. Ia auziți aici: „Educația e gratuită conform Constituției. În fapt, cineva trebuie să asigure această gratuitate. Statul asigură o parte din gratuitate, părintele asigură altă parte din gratuitate, copilul nu plătește nimic“. Prichindeilor, fiți pe fază, că vi se pregătește ceva, mâine-poimâine ministrul Pop o să vă trimită la muncă, ca să vă plătiți și voi partea din „învățământul gratuit“.

Liviu Pop

Județe care pilotează butoane

În ce privește „faptele“ cu care se laudă actualul ministru al Educației, ce să mai vorbim? Foarte multe școli, mai ales din provincie, au rămas aceleași maghernițe insalubre, uneori vechi de peste o sută de ani, în care iarna este frig ca afară, și cu grupuri sanitare „în fundul curții“ care le pun copiilor viața în pericol. Dar până acum școlile erau măcar păzite. În curând, nici asta nu se va mai întâmpla. Prezent la aniversarea colegiului B.P. Hașdeu din Buzău, ministrul Pop a recunoscut, la fel de senin ca de obicei, că: „Astăzi nu putem spune că avem o siguranță a elevului și profesorului în toate școlile din țară, dar în paralel cu celelalte măsuri ne vom ocupa și de acest aspect“. De fapt, el a anunțat faptul că există un județ-pilot care pilotează butoane: „Avem și un județ-pilot care anul trecut a pilotat un fel de buton de panică, ori de câte ori apărea un act de violență în școală se acționa un buton de panică conectat la 112 și lucrurile mergeau foarte bine“.

Un experiment lung cât o viață de om

Însă Liviu Pop este doar ultimul dintr-un lung lanț de miniștri ai Educației și Învățământului. Ce-i drept, el are „meritul“ de a fi atins cele mai înalte culmi de incoerență. De fapt, de 27 de ani încoace, învățământul românesc este un soi de laborator imens în care au loc tot soiul de experimente. Experimente ale căror „cobai“ au fost și sunt chiar copiii noștri. Teoretic, toate guvernările postdecembriste s-au lăudat, fără nicio excepție, că plasează educația în centrul proiectelor și programelor lor politice. Vorbe goale. Iar asta, pentru că în 27 de ani învățământul românesc a fost condus și coordonat de 25 de miniștri, proveniți din toate partidele care compun spectrul nostru politic. Și, tot în acești 27 de ani, Legea educației a fost schimbată, ori doar modificată, de peste 60 de ori. Iar asta, pentru că majoritatea miniștrilor de resort și-au dorit să impună propria lor viziune și au introdus tot soiul de schimbări care, în loc să reglementeze ceva, au adus haosul în întregul sistem. Astăzi constatăm astfel că rezultatul este dramatic: 42 la sută din români sunt „analfabeți funcțional“.

Miniștri „fără număr“

Primul ministru postdecembrist al Învățământului a fost venerabilul Mihai Șora, cel care decis reducerea învățământului obligatoriu de la 10 clase la 8 clase. Doi ani mai târziu, a fost Liviu Maior, care a schimbat toate programele școlare anterioare anului 1989 și a introdus Legea învățământului nr. 84/1995. În anii următori portofoliul ministerial de la Educație a fost ocupat vreme de trei ani (decembrie 1997-decembrie 2000) de Andrei Marga. În vremea acestuia s-au introdus manualele alternative pentru ciclul primar, gimnazial și liceal, s-a început reforma învățământului profesional și tehnic, s-a înlocuit anul școlar împărțit în trimestre cu cel împărțit în semestre și s-a înlocuit evaluarea prin note în cadrul învățământului primar cu evaluarea prin calificative. Tot pe atunci s-a instituit examenul de Capacitate și s-a elaborat noul Curriculum Naţional (clasele I-IX).

Prima Lege a educaţiei de după Revoluţie a fost cea adoptată în 1995, în timpul ministrului Liviu Maior, tatăl lui George Maior, fostul director al SRI. În anii care au urmat, aceasta a fost modificată de majoritatea miniștrilor care au ocupat fotoliul de la Educație. După 2001, pe timpul Ecaterinei Andronescu, s-a introdus repartizarea computerizată pentru admiterea în învăţământul liceal şi profesional, învățământul obligatoriu a fost extins, iarăși, de la 8 la 10 clase, iar numele examenului național de Capacitate a fost schimbat în „Teste naționale“, susținute într-o singură sesiune. Ceva mai târziu, Daniel Funeriu a adoptat o nouă Lege a educaţiei, prin care clasa a IX-a a fost inclusă în gimnaziu, s-a reintrodus învățământul obligatoriu de zece clase, care cuprinde învăţământul primar şi cel gimnazial, dar și obligativitatea ca învăţătorii să aibă studii superioare, iar profesorii să urmeze un master didactic. Tot el a fost cel care a introdus camerele video în sălile de clasă în care se țin examenele de bacalaureat. În toți cei 27 de ani, portofoliul de la educație și învățământ a fost deținut de mulți alți miniștri ale căror nume nu mai este cunoscut nici măcar de cei care le-au fost direct subordonați.

În tot acest timp, calitatea manualelor, precum și a informației oferite elevilor a scăzut constant. Astfel se face că, istoria, geografia sau literatura (indiferent dacă este vorba despre cea română sau cea universală) au dispărut aproape complet. În schimb, prichindeii din clasa a III-a sau a IV-a au manuale de educație sexuală, din care află cum stă treaba cu „penisul erect care se introduce în vagin“ și… alea, alea! Iar de acolo și până la actualul „Compendiu“ aiuritor și inutil, pe care ministrul Pop a cheltuit o groază de bani, nu a mai fost decât un singur pas. Un pas care a fost parcurs de la o guvernare la alta, până când am ajuns în ziua de azi. La începutul acestui an, Pavel Năstase, fost ministru al Educaţiei, declara că „elevii se plictisesc repede la şcoală, deoarece sunt încărcaţi din cauza programelor şi trebuie modificat şi modul în care aceştia primesc teme.“ Motiv pentru care a venit și el cu niște modificări. Una dintre acestea era că, pentru intrarea în liceu nu mai era nevoie de examen de admitere, întrucât învăţământul este obligatoriu. În același timp, elevii cu medii mici trebuiau evaluaţi pentru a afla ce aptitudini au, după care să fie direcţionaţi către ucenicia la locul de muncă. Ministrul a adăugat că nici mediul universitar nu mai are nevoie de admitere, care să rămână, eventual, doar pentru câteva domenii. Iar argumentul lui a fost uluitor: „Elevii sunt elevi. Ordinul privind reducerea numărului de teme este binevenit, dar greu de urmărit, de implementat. Copilul, după ce vine acasă, ar trebui să mai înveţe cam două ore, ca să-şi rezolve temele. Este o părere personală. Cred că în afara şcolii ar trebui să facă activităţi extraşcolare, să viziteze un muzeu, să meargă la un club sportiv, la bibliotecă, la muzică, unde îşi poate completa cunoştinţele şi aptitudinile“.

„Sunt foarte curioasă ce ar face dnul ministru dacă ar preda la clasa pregătitoare, unde nu există manuale. Sau într-o școală unde ar trebui să scoată bani din propriul buzunar, ca să pregătească materiale atractive pentru prichindei, deoarece nu există copiator la dispoziția cadrelor didactice.“ – Alina Dinu, UPG Ploiești

Face bac-ul praf!

Indiferent câte critici primește pentru gafele penibile pe care le comite „pe bandă rulantă“, Liviu Pop își urmărește propriile idei, puține, dar, în schimb, fixe. Astfel se face că a schimbat, din mers, regulile după care se va ține examenul de bacalaureat, pe care-l dorește fragmentat în două „sesiuni“, întinse pe parcursul a circa șase luni. Ce mai contează că regulile ar trebui schimbate doar înaintea începerii unui ciclu școlar de patru ani, tocmai pentru ca elevii să aibă predictibilitate. Conform calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei Naţionale, prima sesiune va începe anul acesta, în premieră, pe 12 februarie, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Această probă va continua a doua zi, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, între 14 și 15 februarie. Apoi, în zilele de 16, 19 şi 20 februarie este programată evaluarea competenţelor digitale, iar între 21-22 februarie se va derula evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională. Ce contează pentru el că unii elevi poate că vor rămâne corigenți? Cum să-i pui să dea probe de bacalaureat, când la finalul anului ei nici nu vor avea încheiată situația școlară? În afară de asta, în luna februarie încă se predă materie pentru bac. Elevii vor mai avea încă de învățat la materiile respective. În plus, nu s-a mai spus nimic despre evaluare, care pentru elevii de liceu reprezenta un reper. Aflau cât sunt de pregătiți și care va fi structura examenului pe care-l vor avea de dat, ca să știe ce noțiuni mai trebuie să aprofundeze. În lipsa evaluării și puși să dea probe de bacalaureat înainte de bacalaureat, la întrebările elevilor din toate liceele din țară nu știe nimeni să răspundă, deși mai au puțin timp să se pregătească pentru examenul vieții.

După experimentul eșuat și acela al corectării lucrărilor la evaluare și bacalaureat, Pop insistă să instituie din acest an școlar corectarea online. Practic, doreşte ca toate lucrările care se dau într-un centru de examen să fie scanate şi descărcate de pe o platformă. Și corectate de către profesori de… acasă, în condiții numai de ei știute. Sunt mari semne de întrebare legate de siguranța și corectitudinea corectării lucrărilor, în condițiile în care chiar și actualul sistem a generat mari erori. Sunt deja de notorietate notele de 2 și 3 care, în realitate, erau de 9 sau chiar 10! Dar acelor elevi, cine să le mai acorde despăgubiri pentru traumele suferite? La ei nu se gândește nimeni, Pop vrea un dezastru și mai mare!

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*