Cochilia – Ediția a doua, revizuită după treizeci de ani (45)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz –Cochilia, Ediția a doua, revizuită după treizeci de ani, apărută la Editura Limes în 2020

Pe nesimțite, Niky dispăruse și de pe ultima spirală. Oamenii mai știau de el fiindcă-1 mai găseau punctual la dispensar (pardon, la spital) sau la bolnavi acasă, iar când și-a abandonat cu totul practica, mai putea fi întâlnit doar noaptea, urmat de câinele lui fioros. (Două note ale autorului: 1. Se insinuă zvonul că Doctorul nu avea încă vârsta pensionării. Oamenii discutară cu poștașul și, într-adevăr, acesta nu-i aducea nici o rentă. Primarul de la Lunca Mare fu rugat să se ocupe de acest caz, însă cum să o faci fără ajutorul celui în cauză și, mai ales, fără să-l jignești. Funcționarul se interesă cât mai discret. Ba da, doctorul Diamant avea dreptul la pensie, doar că nu a întreprins nici o formalitate în acest sens. S-au ocupat alții. Doctorul își primi pensia. 2. După tâlhăria încercată asupra Casei Colțea, doar Robert mai avea voie să-l însoțească pe stăpân în peregrinările-i nocturne. Ceilalți doi câini, apoi trei, cinci… erau consemnați la Serviciul de pază. Renumele haitei de fiare din spatele zidurilor înalte deveni atât de faimos încât lumea ocolea de departe locul, deși nimeni n-a fost vreodată mușcat de vreun dulău de-al Doctorului.)

Senin, bine ras, mirosind într-un mod inconfundabil, Diamant era tot mai rar vizibil. Nu-1 mai vizita nimeni, haita câinilor făcea imposibilă orice tentativă, el nu părăsea Piatra Arsă, și atât cât mai ieșea, n-o făcea decât în jurul lacului și aproape exclusiv noaptea. Doctorul în apex nu mai era decât una dintre ciudățenile locului, însă cea mai elegantă dintre ele. Legenda sa se mărea pe măsură ce dispăreau martorii în măsură să furnizeze relații directe despre personaj. Istoria lui cobora acum în mijlocul secolului, nimeni nu mai făcea calcule în ani între evenimentele și etatea aproximativă a lui Diamant. „Doctorul luptase în război cu grad de colonel, salvase răniți în Vietnam, lângă Kabul și în Kuweit. A girat de mai multe ori funcția de Ministru al Sănătății și a fost propus Președinte al țării la primele alegeri libere de după 1989. A fost înlăturat din funcții datorită popularității sale imense, periculoase pentru poziția altora, a fost sabotat de comuniști, fiind șters în mod abuziv, împreună cu poetul Blaga, de pe listele de candidați pentru premiul Nobel”.

Cu cât era mai rar întâlnit, cu atât i se schimba și înfățișarea. Era când foarte înalt, când cu o chică lungă, o coamă albă leonină, „părul lui Einstein“, geniile se aseamănă, poți să le faci și un portret robot. Se întâmpla ca lumea să treacă pe lângă el și să nu mai facă legătura dintre om și personaj. Conștiința despre cei doi se bifurcase. Nu mai era vorba despre același subiect.

După puțin timp chiar că nu-1 mai recunoștea aproape nimeni. Doar legenda o cunoșteau cu toții… Odată cineva-i vorbi urât. Habar n-a avut pe cine a înjurat. În nici un caz pe Doctor: ca tuturor localnicilor și lui îi era sfântă faima Doctorului, și pentru el, ea făcea parte din educația primită, din obiceiul locului. Îi aparținea. Făcea parte din averea lui personală. În carne și oase, pe bătrânul venit din altă lume nu-1 știa.

10. ULTIMA NAVETĂ

Pătrunderea în apex nu reprezintă o catastrofă, o cădere într-o groapă din care nu mai există putința de a se ieși. Sau, chiar dacă unii autori fac această comparație (cu groapa), ei admit că sunt numeroase cazurile când oamenii nu sunt luați pe nepregătite, ei mai putând găsi puterea de a coexista o vreme în cele două medii diferite. Unii ajung chiar să mai iasă din vârtej, asemenea eroului lui Poe din pâlnia curentului, alții mai oscilează o vreme între cele două tărâmuri, pâlpâind tot mai neliniștiți în lumea exterioară, până ce se sting cu totul în viziunea noastră, a celor aflați afară.

Doctorul mai putea fi întâlnit. El mai ieșea din Casa Colțea, mai stătea binevoitor de vorbă cu oamenii întâlniți în cale, le mai punea aceleași întrebări stereotipe, lipsite de orice valoare de comunicare, substitute ale unor strângeri amabile de mână. Era parcă mai slab, pielea de pe gât începuse să i se strângă, însă emana mereu același miros proaspăt și cămașa îi era întotdeauna imaculată. („Ce loțiune folosiți după ras?“ l-a întrebat odată cineva, iar Doctorul i-a răspuns că are un panaceu deosebit, un patent propriu, totul discutându-se printre zâmbete. Dar omul era într-adevăr curios cum de se aprovizionează Doctorul cu mereu același after shave, Doctorul care n-a mai părăsit localitatea de cine știe când. Iar medicul nu i-a explicat că repusese în funcțiune una dintre mașinăriile minune ale strămoșilor Domnișoarei, o „instalație de alchimist“ aptă de a extrage din plantele, aflate la îndemână în grădină, esențele din care-și prepara Niky minunata apă de colonie.)

Oscilația ,,afară-înăuntru“ este ultima navetă. De aici n-a mai reușit nimeni să obțină vreo informație corectă. Doctorul se suprapunea tot mai puțin peste figura mitică a celebrității locale, fiind, parcă, vorba despre două personalități cu totul diferite, iar Diamant nu făcea nici un efort spre a mai comunica în mod real cu cei din jur. De altfel, și interesul ce i se arăta devenise întâmplător și doar când își amintea câte cineva de un ceva anume. De pildă, cu puțin timp înainte de a dispare cu totul în spatele zidurilor Casei Colțea, Doctorul mai atrase o dată curiozitatea cuiva care, amintindu-și într-o discuție, la o petrecere din localitate, de felul cum a obținut Diamant pensia, își exprimase curiozitatea în legătură cu modul de cheltuire a acelor bani, Niky nemaifiind văzut de ani de zile cumpărând ceva.

– Ba, pâine mai cumpără.

Da, era ultima lui legătură cu comerțul. Pâine mai cumpăra.

– Dar nu-ți poți cheltui toată pensia doar pentru pâine…

– Se pare că mai are o fiică sau un fiu undeva prin țară. Poate că le trimite lor banii.

– Și, atunci, el din ce trăiește?

Curiozitatea s-a stins odată cu discuția. Doar că a mai fost reînviată de câteva ori și a stârnit uimire când s-a aflat, tot întâmplător, că Doctorul și-a donat întreaga pensie unui orfelinat. Acum se punea invers problema: din ce-și plătea pâinea zilnică?

– Păi, cât cheltuiește? Câțiva gologani? Atât probabil că mai are și el la pungă.

– Poate că de aceea nu-și mai permite să cumpere și altceva… Până nu de mult lua și niște dulciuri pentru Domnișoara… Săracul…

Și, ca un răspuns la toate astea, odată cu dispariția totală și definitivă a Doctorului în apex, Diamant încetase să mai cumpere și pâine.

Ceea ce i-a pus din nou pe gânduri pe consătenii binevoitori. Nu mai are bani să-și cumpere pâine, de acord. Asta n-ar fi nici o problemă, i s-ar duce zilnic pâinea din costul localității. însă nu se mai arăta nici el deloc. Ce s-a întâmplat? După câteva zile, o delegație se înfățișă la intrarea Casei Colțea. Nenumărații câini îi sosiră imediat în întâmpinare, lătrând înfiorător. Era o haită întreagă și erau sălbăticiți de-a binelea. Dădea impresia că, din clipă în clipă, se vor sfâșia și între ei. Doctorul nu apăru. S-a întâmplat ceva! Era de datoria primarului să găsească o soluție. Dar care? O nouă tentativă de pătrundere în Casa Colțea se dovedi la fel de zadarnică. Primarul hotărî să anunțe procuratura. Dar, încă în aceeași noapte, Doctorul fu întâlnit prin pădurea din apropiere, însoțit de căpetenia dulăilor săi. Primarul trebui să-și retragă sesizarea.

Totuși, Doctorul încetase cu desăvârșire să-și mai cumpere până și pâinea. Cu ce se hrănește? Ce mănâncă haita de fiare? Dar Domnișoara? Subiectul începu să preocupe iarăși comunitatea. Pentru câteva momente, imaginea și mitul se reîntâlniră, ceea ce avu darul de a adânci îngrijorarea oamenilor și de a le cultiva responsabilitatea. Hotărâră să stea în modul cel mai serios de vorbă cu Doctorul. Să stabilească o listă de necesități de prim ordin. De ce numai de prim ordin? Omul acesta are dreptul la orice! N-a făcut el destule pentru fiecare, n-a ajutat el întotdeauna pe cine a putut? Până și pensia aceea mizerabilă a donat-o orfanilor… Să se facă o listă și să se repartizeze pe familii fiecare dintre problemele puse în discuție. N-ar fi destule familii? N-ar fi destule nevoi de satisfăcut! N-ar exista suflet în Piatra Arsă, în Lunca Mare și în toate satele din jur care să nu fie profund jignit că lui nu i s-a trasat nici o îndatorire concretă în legătură cu asigurarea unor condiții demne de trai pentru legenda vie a regiunii. Mai multe ședințe ale primăriei au înfierbântat și mai mult elanul oamenilor.

Problema grea era să găsești omul sau oamenii apți de a-i smulge Doctorului elementele acelei liste de necesități și îngăduința de a-1 ajuta cineva efectiv. Personalitățile de excepție sunt dificile, disarmonice, iritabile. Se jignesc ușor și reacționează diferit de majoritatea semenilor lor. (Fără discuție că de aceea și reprezintă ele excepțiile!) Dacă primul contact ar fi dat greș, exista temerea ca Doctorul să se închidă în sine și să nu accepte nici un viitor dialog, nici un viitor ajutor, biată recompensă a unor servicii deosebite aduse lumii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.