Codul portocaliu de caniculă rămâne valabil doar pentru Mehedinți și Dolj, iar cel galben pentru sudul și estul țării, mai puțin pentru Constanța și Tulcea, după ce meteorologii au restrâns luni avertizările de caniculă.
Astfel, în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia și în sudul și centrul Moldovei vremea va fi caniculară, temperaturile maxime vor atinge frecvent 35 — 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
ANM precizează că instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în Maramureș, Crișana, Banat, Transilvania și în cea mai mare parte a Moldovei, precum și în zonele montane și submontane unde, local, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și, pe arii restrânse, ploi cu caracter torențial și căderi de grindină.