Codrin Ştefănescu, despre poziția lui Preda referitoare la coabitarea cu premierul

„Opinia prim-vicepreședintelui PDL, Cristian Preda conform căreia Traian Băsescu nu va trebui să-l numească în funcția de premier pe Victor Ponta după alegerile parlamentare, pentru că acesta ”nu vrea sau nu poate” să coabiteze este impertinentă și ridicolă, iar pe fond extrem de periculoasă”, spune Codrin Ştefănescu.

„(…) în cazul în care părerea lui Cristian Preda reprezintă poziția oficială a lui Traian Băsescu, a PDL și a acoliților politici, pe lângă faptul că este o măsură care încalcă flagrant Constituția, denotă și o mare problemă. Traian Băsescu nu a învățat absolut nimic, în urma votului dat de români, la referendum. Și, mai mult decât atât, continuă să-și facă cunoscute intențiile politice, prin diferite canale și portavoci de servici. Totodată, aceste trâmbițe PDL-iste, care se erijează permanent în purtători de mesaje ale Palatului Cotroceni, nu înțeleg sau se fac că nu înțeleg un lucru foarte important: Traian Băsescu, în acest moment, este tolerat de români, și este obligatoriu să respecte prevederile constituționale în ceea ce privește relația cu Executivul, Parlamentul și cu cetățenii, inclusiv cu cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea sa. De altfel, îi reamintim prim-vicepreședintelui PDL că, 90% dintre românii care s-au prezentat la referendum, nu au votat pentru coabitare.

În concluzie, îi atragem atenția lui Cristian Preda că opiniile sale aberante și în același timp extrem de provocatoare care, cu siguranță, sunt întărite printr-un acord tacit între Palatul Cotroceni și PDL, vor fi aduse și la cunoștința oficialilor europeni, prin intermediul europarlamentarilor USL”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.