Codruța Kovesi mai face valuri

În lipsă de dovezi, încă nu m-am lămurit dacă Romania a izbutit o fentă majoră la Comisia Europeană. Sau cei de la Bruxelles sunt atît de naivi încît să înghită, pe post de expert, o făcătură de personalitate juridică. Mai rămîne încă o variantă. Că ne-au astupat gura, zicînd că au promovat un român, adică ne-au repartizat o funcție importantă și, în fapt, au înrolat o figurantă pe care s-o manevreze după dorința lor. Dacă ar fi să cîntăresc toate cele trei variante, ar trebui să o exclud pe prima. N-am fenta pe nimeni pentru că în materie de politică externă suntem Lemn Tănase.

Sorina Matei, despre Kovesi: „Noi lupte, dar cu aceleaşi tactici”

Mitul lui Bogdan Aurescu a ținut pînă la celebra broșură cu hărțile României și Franței, oferită ministrului de Externe al Germaniei. Atunci s-a văzut că uriașul e pitic și, pe deasupra, gol pușcă! Atunci am priceput că faimosul succsul în procesul pentru Insula Șerpilor de la Haga nu putea fi rezultatul unui asemnea diplomat mediocru și gafeur. Ulterior, Bogdan Aurescu avea să confirme tot ce arătase în trecut. Că este altă nulitate de politică externă promovată din rațiuni care încă ne scapă. Așa și cu Codruța Kovesi. Nu România a repurtat un succes la Bruxelles, ci Burxelles-ul a păcălit Bucureștii, promovînd un instrument de protecție a multinaționalelor din România la nivelul Parchetului European.

România, lovită de trenul ticăloșilor

Despre procesul dubios deschis la Curte Europeană a Drepturilor Omului am scris nu demult. O lucrătură grosolană la adresa țării noastre și o cîrpeală judiciară demnă de un student cu multe restanțe. (/). Acceptarea dosarului Kovesi contra României nu este decît o probă că și la Strasbourg, cînd este vorba de interese majore, plîngerile și procesele se mai pot rezolva. Vă dați seama ce situație penibilă s-ar fi iscat dacă viitorul procuror european ar fi fost trimis la plimbare pentru o plîngere care să probeze neînțelegerea elementară a mecanismelor justiției.

Kovesi, interviu la Euronews: Sunt sigură că vor urma atacuri

Ei bine, scăpată de clenciul penibil cu CEDO, uitată în România, Laura Codruța Kovesi reapare cu un interviu la Euronews. Probabil că admiratorii s-au topit de dragul ei cînd au văzut-o. Dar, dincolo de reacțiile patetice ale unora, reapariția fostei șefe a DNA a fost de o banalitate cumplită. Înșir-te prostii, amenințări și banalități! Fie Laura Codruța Kovesi nu mai are sfătuitori de taină, fie s-a certat cu Monica Macovei care o alimenta la greu, fie, convinsă de alura sa europeană și mondială, nu mai vorbește decît singură. Dumnezeu știe! Eu am reținut doar nefericirea sa față de nepăsarea Maltei. ”Din decembrie, tot procesul a fost amânat. (…) Fără procurori europeni, nu putem avea un colegiu, iar fără acesta nu avem reguli procedurale şi un cadru normativ cu care ar trebui să funcţioneze Procuratura europeană”.
De ce n-or fi trimis maltezii propunerile de procurori europeni? Din cauza vremii? Din răzbunare față de rapoartele Monicăi Macovei? Sau cineva le-a șoptit să o lase mai moale? Nepăsarea Maltei poate fi rezultatul disputelor interne din această țară, acuzată de atîtea cazuri de corupție. Dar, ar putea ascunde și poziția sugerată de cineva de la Bruxelles care și-a dat seama cu ce expert de lemn se încalță Comisia Europeană. Nu se poate ca la Bruxelles și la Starsbourg să fie toată lumea cu ochelari de cal și să nu vadă ce nivel de înțelegere a justiției și ce ego săpat de sub control prezintă vedeta Carpaților. Așa că, pînă cînd Parchetul European nu intră în funcțiune și nu întocmește primele dosare, eu tot nu cred în funcționarea lui.
Întrebată de corupţia din România, madam Kovesi a spus că „independenţa Justiţiei a fost afectată constant prin atacuri şi modificări legislative”, făr să înțeleagă că existența ei în fruntea DNA, practicile și felul în care a fost protejată de președinte și de serviciile secrete reprezintă cea mai mare lucrătură în materie de independența Justiției.
Decît să dea un interviu, cu talentul ei de poliglot dîmbovițean, mai bine tăcea și admiratorii și-ar fi putut imagina că se gîndește la ceva important.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 30

42 de Comentarii

  1. Răutatea unui om arată micimea lui sufletească.
    O tineți langa cu procesul CEDO.
    Jenant! Sunteti tânar,citiți,nu doare.
    Vedeti că CCR-ul a dat o decizie pt SS-ul dragniot. Cică nu-i constitutional că nu a atacat cu apel deciziile. Au scapat Ghita,Hrebe si altii. Cum mai e cu statul paralel, cu ind.justitiei asigurata de SS !?
    Dvs.si Soneria Matei ati primit ordin de foc pe Luluta? Ziaristi!?
    Lasați-o sa-si dea dovada incompetenței,dupa cum susțineti dvs.ca ar fi.
    Păna atunci vedeți ca ne fug condamnații,ca Strutinski de Cța.
    Sau și ăsta a fost condamnat de statul paralel si e un nevinovat,săracul milionar!?

  2. Vai de minunile acestei lumi cind incap pe mina primitivilor! kovesi face un singur lucru si anume sa dezbrace de orice inteles si bun simt trairea normalitatii. o corupe, o perverteste intr-o logica tip onea si intr-o simtire tip macovei. rezultatul nu poate fi decit deznadejea. cam cu asta se ocupa si unuiunea europena, un intrument util de distrugere spirituala a spatiului pe care-l ocupa. kovesi ocupa, pentru ca se inscrie in tiparul potrivit, un loc de cinste in acesta distrugere.

  3. Domnule Nistorescu,cu toata stima si respectul pe care le port pentru OBIECTIVITATEA Dvs in a lasa sa treaca toate postarile,va rog,nu va mai bagati in subiectul Kovessi!O supa reincalzita nu mai e ce a fost!Nu faceti decat sa asmutiti iar poolimea penala,pe un os expirat,pe cand oamenii corecti,care nu fura,nu iau mita,nu stau cu mana intindsa,nu au loc!
    In viata nu strica putina demnitate,chiar dupa 70 de ani!Azi,administratorul lasat in locul Dvs, a fost sub orice critica!

  4. ati desfiintat aproape tot ce are tara asta. cine vine la rand,poate simona,fiind singurul roman depre care se aude pe mapamond.

  5. Ca intr-o colonie adevarata personalitatile noastre ne sunt indicate de diversii licurici prin portavocile cumparate din media. Aurica Goldstein este un produs submediocru al S i e , trebuie doar sa priviti pantofii dizgratiosi din fotografia cand fuma trabuc cu manusi de guma. Kovesi este de asemenea un produs mega umflat propagandistic DAR si cu milioane de euroi in media occidentala. Individa a fost sportiva in timpul facultatii, scoala a fost pe planul 2, ca studenta a fost f. slaba, e si normal, nu poti face si una si alta, ca doar nu a fost Napoleon. Un alt acoperit a fost Geoana, infatisat ca un ambasador extraordinar a demonstrat ca nu este decat un prostanac care lua ceasuri de haur de la Vanghelie.
    La o categorie inferioara sunt creati „idiotii utili” gen Godina, Mandachi, Berbeceanu tot pentru a servi cauza.

  6. Luluta e deja istorie pentru Romania!Se mai uita careva in gura lui Cacavei!
    Cu cat trece timpul lumea descopera goliciunea de peste tot!
    Credeti ca o sa o lase baietii sa-si faca mendrele ca in Babuinia! Poate daca il ia pe DIDE si il pun pres-ul parlamentului european!
    Nici nu o sa ajunga functionala aiureala asta! Ce credeti ca s-au intalnit hotii cu prostii! Asta se putea intampla numai in BABUINIA!
    BANUL dicteaza totul !
    Uitati-va la poza bine !
    Panta rei !
    Nutica si-a tras un lover boy trasnet!! Are si o fetita superba! Familie! I se rezolva si dosarele!Iar Luluta are treaba!Are o menire! Va revolutiona justitia europeana!
    Pacat ca Ghita s-a dovedit neserios si nu a publicat filmarile si pozele! Sufragerie, crama…
    Era o vorba la tara, un izvor juridic taranesc, neaos, izvorat din jurisprudenta populara care e valabila in cazul conitei:
    „Ferice de noi c-om da-o, vai de capu cui o lua-o !”

    fin

  7. Un mare gânditor care a trăit cu foarte mulți ani în urmă, a făcut o afirmație care ori a scăpat din vedere viitorilor și actualilor mari gânditori, ori au considerat că este absurdă sau eronată și nu merită să fie „promovată”. Fără să-l citez spunea ceva de genul:
    Omul este o specie de animal ca oricare altul. Nu faptul că ar avea rațiune sau o gândire foarte avansată îl deosebește de celelalte animale, ci faptul că face politică.
    Se pare că, într-adevăr, nu există om care să nu facă politică. Prin urmare, nici cei cărora li se IMPUNE prin lege o astfel de interdicție. Legea firii, e mai puternică decât orice lege impusă prin vot sau rațiune. Când cineva „s-a prins” cum stă un altul cu firea, probabil poate face multe cu sau din acel cineva. Am putea spune că nici copiii nu fac excepție chiar dacă în general, părinții sau politicienii consacrați sunt cei care le promovează „ideologiile sau politicile.” Nu întâmplător se spune că uneori copiii buni manipulatori. Unde nu e politică, e religie. Unde nu e nici una nici alta, nu există oameni, stat, societate. Există orice altceva ce de regulă este negat sau în cel mai bun caz, ignorat de orice om sau chiar de toți.

  8. Dom’le ce chestie ! Dintre toate tarile UE , numai si taman Malta ,, si-a dat seama cu ce expert de lemn se încalță Comisia Europeană ” ! Si cine spune asta ? Pai ,, cineva de la Bruxelles ” ! Daca ,, cineva de la Bruxelle ” spune asa , nu are cum sa nu fie adevarat ! Pai cand ,, cineva de la Bruxelles ” catadixeste sa spuna ceva …. haoleo , ce mai , cuvantul lu’ Dumnezeu ! Nu te pui cu ,, cineva de la Bruxelles ” ! P.S.: Mie mi-a spus ,, altcineva de la Bruxelles ” ca niste unii din Malta le cam tataie tuhasul pentru ce ar putea descoperi Parchetul European in legatura cu asasinarea jurnalistei Daphne Caruana Galizia , jurnalista care a investigat coruptia din Malta si publicata in ,, Panama papers ” ! Parol !

  9. O sa faca valuri de acum inainte!
    Cursele aeriene spre Costa Rica si Madagascar, nu mai au locuri!

  10. K.a fost si va ramane o toanta in stiinta dreptului. Readucerea ei in spatiul public este o mare eroare. Lasa-ti-l pe Dzeu sa evalueze imensul rau facut acestei tari si sa o ierte. Idem pt. Basescu.
    Articolul este corect, dar enervant. Dle Nistorescu apleca-ti-va asupra altor subiecte, cu miza mai mica, dar care-i cocoseaza pe romani! In privinta conducatorilor de azi si de maine o singura certitudine: vai de mama noastra!

  11. Greşitule, sau mă rog, ireparabilule, valuri fac şi cei ce se îneacă ! Şi încă ce valuri … 😉
    Tipa nu era la înălţime nici măcar pe terenul de basket, dar aici ?
    P.S.
    E ca în povestea cu cel care vine cu vaca la târg şi întrebat cît lapte dă, zice :
    – Dă pe dracu, că-i stearpă şi zvârle şi împunge de nici nu te poţi apropia de ea !
    – Şi atunci de ce-ai mai venit cu ea la târg ?
    – Ca s-o fac de râs !!!!
    Acuma nu c-ar avea UE nişte specialişti de marcă, dar chiar atâta lipsă de profesionalism ca la a noastră, mai rar !
    A! Dacă-o pun acolo , vorba aia, nu ca „să dea lapte”, sau miere , ci doar „să zvârlă” oameni nevinovaţi în puşcărie şi să salveze la ordin nişte nelegiuiţi, aşa cum a exersat în România, atunci alegerea este cît se poate de potrivită !
    Dovadă entuziasmul unor ciumeţi de pe-aici şi îngrijorarea puţinilor specialişti de pe-acolo !

  12. Dacă SUA ar fi fost în UE probabil că Trump şi-ar fi retras Ţara dacă nu cu totul din UE, măcar n-ar mai fi recunoscut o asemenea entitate, atât de importantă, dacă la conducerea ei ar fi fost numită/aleasă o asemenea…calamitate ! N-am găsit altă rimă…. Mai potrivită.

  13. Amestecul CEDO la interventia unor securisti mafioti de a o spala pe Luluta mai rau a murdarit-o. Multi romani convinsi pana atunci de corectitudinea sa au realizat ca idolul lor s-a pretat la o mare mizerie care nici profesional dar nici uman nu i-a facut cinste.

  14. Sunt ferm convins ca Kukuveaua Mov face la Bruxelles multe valuri mai ales printre SPP-istii bruxellezi……[Leo]

  15. Dna K nu este decat o jalnica marioneta , fara minte , fara stiinta de carte , doar neagra in cerul gurii si in slujba altora ; cum altfel se explica aprecierile si decoratiile date de cei cu interese majore in RO ? O rusine a acestei tari , folosita in continuare de ticalosii EU ! O sa-i dea Dumnezeu candva , ceea ce merita !

  16. Realizati ca este numele cel mai temut in Ioropa si daca doarme prost intr-o nopate a doua zi decapeaza pana la cine stie ce nume sonor de prin uie? Sa’nceapa circu!

  17. Cind face Codruta valuri inseamna ca a intrat in apa marii, sa se racoreasca (cred ca aveti cu totii in minte imaginea tabloului lui Botticelli, „Nasterea lui Venus” …). Si cind face Codruta valuri puteti fi siguri, alarma de tsunami se declanseaza !

  18. @Moromete: Ai sesizat bine ca este in slujba altora. In tara a fost siluita de securisti dupa care au pasat-o mafiotilor europeni. Asa este cand nu stii carte!

  19. O agenta/cadru, a mai multor servicii secrete! Sigur CIA si BND! Poate si AVO!

  20. Cine este revista Nature și postul Euronevs, post pe care cei abonați la televiziune miliardarului invizibil nu-l mai avem în grilă ne-m lămurit de mult. Nature cu aricolele anti România iar Euronevs cu vaietele de 25 de minute, din cele 30 cât țineau știrile, reluată toată ziua în Referendumului anti președinte Băsescu în care domnul Ion Cristoiu se perpelea afirmând că votul popular estede fapt Lovitură de stat și urmează Vai,Vai!!! ! Și, punând și domnul Cristoiu umărul l-a ce a urmat pentru cetățenii României a fost irecuperabil Vai!, Vai! Dar nu nenorocirea Basescu încă 2 ani ci faptul că dacă votul “Pentru demitere” exprimat de 7 milioane 500 de mii de cetățeni români (88,7 %) vizavi de doar 950 de mii pentru Nedemitere a putut fi terfelit și anulat la ordin din străinătate, de șeful CCR domnul Augustin Zegrean, printr-o Erată, a făcut ca românii de bună credință să nu mai creadă în vot, în democrație. Dacă ajungea atunci Președinte Bir cu fugiții-Crin Antonescu nici întunecarea care s-a lăsat peste Justiție prin Protocoalele SRI-Maior-Coldea și DNA-Kövesi nu se întâmpla.

  21. O inshiruire de cuvinte, la Moskwa sa sune „bine”, dar aici la „romanica”[cum ne numea Dottore-plaggy nepotul Col. NKVD Naumovici] aplaudate de infractri si vuvuzele, pe care romanii nu le mai cred, ca acum „romani e destepti” si vad neghina din grau, neghina ce o vor separata si aruncata la gunoi!

  22. Sărăcuța de ea,. Luluța, Se pare că are deja ”inițiative” la care unii au ridicat sprâncenele, .. iar alții au intors spatele să nu se vadă cum râd in hohote,. E româncă, ce mai,.

  23. Lasati-o Dle Nistorescu, ca macane. Ati reincalzit acest subiect. De ce? S-a dat ordin? Singura Malta a reusit sa realizeze ca LCK este a statului paralel. Si bineinteles Dvs. Restul tarilor din UE sunt aservite ocultei mondiale. Nu ati obosit cu acest subiect?

  24. TICA jignesti orice roman cu minima cultura esti un postac platit, dar fara pic de discernamant ca faptura umana,deplorabil cum te vinzi

  25. Hei Gaspadinu, nu ati sari de kur’n voi trompetele lu’Sputnik daca „alti…rad in hohote”… ei de fapt plang „in hohote” …cei ce vor rade in hohote sunt romani cand o sa-i vada pe infractori care jefue banu public de peste 30 de ani priponiti! Panimaesh?!

  26. La Codruta , daca are , i se sterg toate pacatili , toate nea !
    Nimeni nu a administrat cu eficienta TESLE in cojjones la petrov &fameglia .
    Vezi photo …

  27. Felicitari pentru CURAJUL DE A SPUNE ADEVARUL ! Din surse indepartate cu mult timp in urma, un avocat spunea cum dna macovei, pe atunci procuroreasa frustrata, se imbata muci si chema in miezul noptii detinutii la „interogatorii” – ca-n anii ’50. Ii batea si ii calca in picioare. Nimeni nu a scos o vorba despre asta…. deci cum ramane cu „sfatuitoarea” Lulutzei…? Nu vedeti de cine suntem inconjurati…? mai exista oameni? sau doar draci? doamna lulutza nu aresta decat la comanda politica. din toata Romania politrucilor corupti, ea nu ii alegea decat pe cei soptiti la urechiusha si cum le venea randul ca nu puneau botul la securimea noua. In rest muuultaaa gaaaargaaraaaa! FELICITARI INCA O DATA PENTRU ARTICOL!

  28. Postacilor,nu toti suntem speciali,sau platiti sa scrie. Ideea cu statul paralel si binom este initiata de PsDragnea si finantata masiv in media de „nevinovati” sau „victime” ca Ghita,Puiu Popoviciu si altii. La campania asta platita bine, au achiesat o parte din media romaneasca. Nu toti!
    Apoi probleme cu interferenta serviciilor secrete in politica,sindicate,media au si tari mai asezate ca a noastra. Ganditi-va ce a patit Fillon in campania din Franta. Si omul avea sanse, daca serviciile franceze nu-i asterneau drumul lui Micron la Elysee. La noi e ca la nimeni. De ce? Pai totul pleaca de la Ilici Kgb-ica,care le-a pus totul pe tava , numai ca el sa fie pres. Asa ca intrebati la Psd.
    Ref. la DNA si LCK,babaieti or fi existat abuzuri facute de procurori. Dar ele trebuiesc dovedite in instanta,nu ca ziceti voi sau pastorul Gadea sau RTv sau Nistorescu. Abuzuri se fac si in alte tari. Cand sunt dovedite statul plateste despagubiri masive.
    Dar ele sunt cazuri punctuale si trebuiesc tratate ca atare. Eu,ca simplu cetatean,ma bucuram ca politicienii stiu de frica DNA-ului,ca cineva ii ancheteaza. Voi,vreti un fel de PNA care ancheteaza medici spagari. Cu Dragnea mai era un pic si le dadeam si despagubiri puscariasilor,iar drepturile anchetatilor erau mai mari ca ale pagubitului,bugetul de stat. Ca astia de la stat fura,babaieti.

  29. @marin : Iote d’aia nu mai poate Nistorescu , de felicitarile tale ! Chiar statea cu inima la gura sa vada cum apreciezi tu articolul ! Acum ca l-ai felicitat , s-a linistit : ,, Dom’le , daca pana si marin ma felicita , inseamna ca am scris un articol deosebit ! Ca o somitate ca marin nu felicita asa ….pe oarescine ! ”.

  30. RADU HUMOR : Ce meserie ai avut tu la viata ta ? Ca pe vremea aia , toti aveati o meserie oricit de prost ai fi fost !

  31. @wasp – domnule draga, pare ca aveti niste frustrari adunate si suferiti de o grava „lipsa de atentie”…sper sa ma insel. In rest, va urez multa sanatate!

  32. „Bunaciunea” lui Petrov a fost folosita pentru a fabrica dosare unor oponenti ai gastii basiste,sigur,selectiv,doar celor care nu s-au dat pe brazda sau celor care au incercat sa fie peste zeus,insa acestia din urma au imbulinat-o rau de tot !

  33. Pe mine nu ma intereseaza numele si prenumele persoanelor care ne „reprezinta”, pentru ca nu am fost si nu sunt in stare sa ghicesc gandurile lor ascunse si nici promisiunile lor mincinoase. Pentru mine suparator este faptul ca sunt o multime de straturi(etaje) de birocratie, suprapuse (la comuna, la oras, la judet, pe tara, la ONU, la UE, la NATO…). Toate aceste straturi(etaje) de reprezentanti(birocrati) stau pe spinarea oamenilor naivi. Ce stiu ei despre nivelul de viata, necazurile, suferintele oamenilor onesti? Cum raspund ei de faptul ca oamenii simpli nu mai au nici aer normal de respirat sau apa normana de baut? Dar exista ceva si mai suparator : se vede ca in zilele noastre, in conditiile internetului se fac plati la distanta, se face scoala la distanta, se face facultate la distanta. De ce nu se poate face reprezentare de la distanta? Oare este strict necesar ca acesti reprezentanti sa faca KK… la Bruxelles, la Strasbourg, la New York…? Apreciez ca ne-ar costa mult mai putin, daca aceste ispravi le-ar face reprezentantii in tara lor, dar mai ales in ograda lor.

  34. Domnule C.N. nici acum nu va lasa D-na K. sa dormiti? Se vede ca va lovit la rarunchi numirea ei ca procuror european. Nu ai ce sa faci, adevaratele valori se impun pana la urma, cum a fost si in cazul D-nei K. Nu mor caii cand vor cainii!

  35. Mai @Aga, Kovesi e bivolita, nu cal. Zic eu ca nici genul nu e cert. Dupa cum se imbraca si se misca, matahala n-are pic de feminitate. Minte nu, bun simt nu, studii dubioase. Nemtii ar fi folosit-o ca gardian de lagar.

  36. Gaspadinu, pe tine nu te „vaneaza” nimeni, ca esti un nimeni, o taratoare nevertebrata gretoasa, sulfuroasa!

  37. Da, capeteniile masonilor din Germania,Italia,Franta, Malta -lacasul cavalerilor ioaniti,descinzand din Cavalerii Sf.Ioan Botezatorul ,nu dorm si si-au dat seama de multe lucruri.Cum niste tzatze din comisia Libe s-au unit si au propulsat o individa urmarita la acea vreme de Sectia Speciala a parchetului General, cosmarul Codrutei ce se inscrisese la candidatura,cu citatia in buzunar disparand la UE sa-si etaleze discusurile false, data in copiuta de maestra ei Macovei.Aceasta moneda calpa,pt.”cariera”ei, a tras d epar propria tara, alaturi de un soros si alti traficanti de influenta,dar tinicheaua nu paote fi ascunsa:zangane a abuzuri,minciuni si alte ilegalitati-contra legii,contra CCR,contra Parlamentul Romaniie.Acum nu paote sluji un parlament „european”,nu-si mai paote intoarce caruta cum vrea deoarece Malta ce musteste de istorie si oricare alta tara isi poate rezolva ,gestiona problemele:cu o Kovesi s-ar face de ras oricare tara,si cine a juns sa traga de par sa „rezolve”- o facatura abuziva si plagiatoare,alunecoasa ca o soparla,cu scop de infatuare si putere ? Si ea si macovei sunt figuri de mercenare,admitand „plati” simbolice impotriva intereselor tarii lor,pt.”cariere”golite de continut pt.interesele tarii lor.Malta nu ii furnizeaza inca satisfactie,-toata lumea sa faca ce vrea aceasta progenitura crescuta de Basescu-Petrov si securista Macovei,ea fiind obisnuita sa prosteasca asa cum a prostit Romania.Calitativ Adina Florea este infinit superioara,dar un procuror superior in pregatire si etica este fara sansa in fata unor clanuri kovesiste ,macoviste,securiste.Deci asa crede ea ca se „combate”coruptia,cum a facut la Libe,la CEDO,cum a tras sfori cu „fratii”din Fr,Germ.,si vrea sa ajunga la „miere”.Fie sa plateasca si sa raspunda aici,pt.ceea ce a facut ,abuzuri si celelalte.

  38. Numai cazul Mariana Rarinca (secretara sotului Liviei Stanciu) ar fi suficient pentru ca LCK sa fie acuzata de trafic de influenta .Dar mai sunt cel putin 30 de personalitati plimbati cu catuse, pentru acuzatii false si, evident, respinse de instante .Sa enumeram pe cei mai imprtanti :Tiberiu Nitu ,Toni Grebla ,Victor Ponta ,Ludovic Orban ,George Scutaru – consilier presidential , Cristian David – ministru de interne ,Ana Maria Patru – presedinte Autoritatea Electorala , Vasile Blaga, Ioan Oltean ,Horia Georgescu – presedinte ANI, Mircea Gutau – primar Valcea , Olguta Vasilescu – primar Craiova, etc

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.