Columbia își va închide ambasada din România, susține președintele ales Abelardo de la Espriella

„Fiecare peso pe care îl economisim în birocrație va fi un peso pe care îl putem investi în securitate, sănătate, educație, infrastructură și, mai ales, oportunități pentru cei mai săraci”, a declarat de la Espriella.

Columbia își va închide ambasada din România, susține președintele ales Abelardo de la Espriella

Noua strategie diplomatică anunțată de președintele ales, Abelardo de la Espriella (foto), include închiderea Ambasadei Columbiei în România, care fusese redeschisă la începutul acestui an, după 24 de ani FOTO: X / @DC_Global_News

„Fiecare peso pe care îl economisim în birocrație va fi un peso pe care îl putem investi în securitate, sănătate, educație, infrastructură și, mai ales, oportunități pentru cei mai săraci”, a declarat de la Espriella.

Președintele ales al Columbiei, Abelardo de la Espriella, a anunțat duminica aceasta că administrația sa, care își va prelua mandatul la 7 august, va închide cel puțin 14 ambasade, inclusiv pe cea din România, ca parte a unei reorganizări a rețelei diplomatice a țării, informează luni EFE, potrivit Agerpres.

„Într-o primă etapă voi închide ambasadele din Algeria, Azerbaidjan, Barbados, Cuba, Cehia, Etiopia, Ghana, Haiti, Ungaria, Malaezia, Nicaragua, România, Senegal, Africa de Sud”, a declarat De la Espriella într-un discurs pe rețelele sale de socializare în care a anunțat, de asemenea, suspendarea deschiderii misiunii în Palestina, precum și închiderea a 15 consulate.

La începutul acestui an, în mandatul președintelui Gustavo Petro, Columbia își redeschisese ambasada din România, după 24 de ani de absență a legăturilor diplomatice dintre cele două țări.

De la Espinella a dat asigurări că acest lucru nu înseamnă ruperea legăturilor diplomatice cu țările în care ambasadele vor fi închise, cu două excepții: Cuba și Nicaragua. El a menționat faptul că guvernul său refuză orice „legătură cu tiraniile”.

Columbia își închide ambasada din România, în cadrul unei noi strategii diplomatice

De asemnea, președintele ales a explicat faptul că cetățenii columbieni care locuiesc în țări în care ambasadele vor fi închise vor primi asistență de la alte misiuni diplomatice din regiune.

Motivul invocat de către De la Espinella pentru aceste schimbări, îl reprezintă eficientizarea serviciilor externe, dar și economisirea banilor din bugetul public.

„Fiecare peso pe care îl economisim în birocrație va fi un peso pe care îl putem investi în securitate, sănătate, educație, infrastructură și, mai ales, oportunități pentru cei mai săraci”, a declarat de la Espriella, care a susținut că diplomația guvernului său va avea ca scop atragerea investițiilor, deschiderea piețelor și apărarea intereselor Columbiei în străinătate.

Noua strategie diplomatică, va include redeschiderea Ambasadei Columbiei în Israel, la Ierusalim, o promisiune făcută în timpul campaniei electorale. Totodată, va fi deschisă și o misiune diplomatică în Nigeria pentru a reorganiza prezenț Columbiei în Africa.

De la Espriella a mai susținut că va unifica anumite reprezentanțe diplomatice care, în opinia sa, „se dublează în privința atribuțiilor”. Vizate, în acest caz, sunt ambasadele Columbiei în Franța și la UNESCO la Paris, precum și cele din Italia și de la Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), la Roma, astfel încât un singur ambasador să-și asume ambele reprezentanțe.

Președintele ales a mai spus că, după primele 100 de zile ale mandatului său, va solicita un audit tehnic al reprezentanțelor diplomatice pentru a vedea în ce măsură se justifică sau nu continuitatea lor.

Resursele economisite cu aceste măsuri vor fi folosite pentru consolidarea sectoarelor precum securitatea, sănătatea, educația și infrastructura, a mai afirmat de la Espriella.

 

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.