Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, a semnat ordinul de ministru privind funcţionarea Comandamentului Central de Iarnă pentru perioada 1 noiembrie 2011 – 31 martie 2012, informează MTI.
Decizia ministrului are în vedere asigurarea desfăşurării normale a activităţii de transport în scopul de a se interveni operativ în cazurile de blocare a circulaţiei şi de a asigura o informare corectă asupra stării căilor de comunicaţii pe timp de iarnă.
Din componenţa Comandamentului Central de Iarnă fac parte Comandamentele operaţionale ale Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, ale CFR SA, ale Autorităţii Navale Române, ale Autorităţii Aeronautice Civile Române şi ale Autorităţii Rutiere Române.