Comemorarea Holocaustului împotriva romilor, ignorată de presa română

Agenţia Naţională pentru Romi (ANR) a organizat, marţi, începând cu ora 9.00, ceremonia de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, la Memorialul Victimelor Holocaustului…

Comemorarea Holocaustului împotriva romilor, ignorată de presa română

Agenţia Naţională pentru Romi (ANR) a organizat, marţi, începând cu ora 9.00, ceremonia de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, la Memorialul Victimelor Holocaustului…

Agenţia Naţională pentru Romi (ANR) a organizat, marţi, începând cu ora 9.00, ceremonia de comemorare a Holocaustului împotriva romilor, la Memorialul Victimelor Holocaustului în România. A doua parte a evenimentului a avut loc începând cu ora 11.00, la Cercul Militar Naţional, unde a fost evocată istoria recentă, cu privire la romii din România, care au fost victime ale Holocaustului din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cele mai multe instituții media, mai ales televiziunile, din România au trecut cu vederea subiectul pe care nu l-au tratat în mod corespunzător. În câteva publicații au apărut doar știri referitoare la restricționarea traficului rutier cu ocazia acestui eveniment.

Potrivit datelor oferite de reprezentanţii Organizaţiei Internaţionale a Romilor, în perioada 1942 – 1945 un milion de romi au fost ucişi.

Victimele genocidului romilor din perioada 1942 – 1945 sunt comemorate, anual, la data de 2 august. Într-o postare pe Facebook, Iulian Stoian, consilier la Agenția Națională pentru Romi, a precizat că este prima dată când Garda de Onoare a participat la ceremonia de depunere de coroane în memoria victimelor, conform b1TV.

Participanții la evenimentul de comemorare a Holocaustului împotriva romilor au solicitat marți ca romii să fie incluși în Muzeul Holocaustului, reglementarea statutului instituțiilor care se ocupă de problematica romilor și măsuri care vizează acordarea unor pensii speciale pentru cei deportați, conform AGERPRES.

Ciprian Cătălin Necula, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, a precizat că Holocaustul este un subiect de comemorare care trebuie „depășit pentru ca pe viitor să nu mai existe așa ceva.

Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Aurel Vainer, a spus că ar trebui creată o nouă istorie „vie”, bazată pe acest dialog „continuu, de cunoaștere și recunoaștere reciprocă”.

La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe a adus, marți, un omagiu tuturor victimelor de etnie romă care au suferit pe întreaga perioadă a celui de-al Doilea Război Mondial.Integral pe AGERPRES

Sursa: AGERPRES

La evenimentele comemorative din 2 august 2016, organizate la Memorialul Holocaustului din București și coordonate de Agenția Națională a Romilor, MAE a fost reprezentat de ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Maria Ligor, și de secretarul de stat pentru analiză politică şi relaţia cu Parlamentul, Alexandru Victor Micula.

În cadrul exercitării președinției Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), România acordă o atenție specială problematicii memoriei victimelor genocidului romilor. Ministerul Afacerilor Externe consideră absolut necesară consolidarea eforturilor pentru includerea în programele educative a problematicii genocidului romilor din perioada Holocaustului și pentru asigurarea unor condiții sociale decente ultimilor supraviețuitori romi ai deportărilor în Transnistria.

Anul acesta se comemorează 72 de ani de la tragicele evenimente din 2 august 1944, când aproximativ 3000 de romi din lagărul Auschwitz-Birkenau au căzut victime ale regimului nazist. În amintirea acestui tragic eveniment, ziua de 2 august a devenit cunoscută drept Ziua internațională de comemorare a genocidului romilor.

Ministerul Afacerilor Externe condamnă cu fermitate orice act cu caracter rasist și îndeamnă la asumarea responsabilității comune de a înlătura prejudecățile și de a lupa împotriva discriminării și acțiunilor extremiste cu caracter etnic sau rasist.

Detalii despre deportarea romilor în Transnistria pot fi regăsite în Raportul final al Comisiei Internaționale pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, capitolul „Deportarea romilor și tratamentul lor în Transnistria”. Detalii despre acest episod tragic al istoriei naționale pot fi obținute accesând pagina http://www.inshr-ew.ro/ro/files/Raport%20Final/Raport_final.pdf.pdf.

La nivel european, prin rezoluția Parlamentului European din 15 aprilie 2015 s-a decis instituirea unei zile europene de comemorare a Holocaustului romilor și organizarea de evenimente de marcare a tragediei victimelor acestui genocid.

În cadrul Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA) există Comitetul pentru genocidul romilor, al cărui obiect de activitate îl reprezintă conștientizarea genocidului romilor în perioada regimului național-socialist și includerea în curricula școlară a unui capitol dedicat acestui subiect.

Michael Georg Link, director al Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR), și Ambasadorul Mihnea Constantinescu, președinte al Alianței Internaționale pentru Memoria Holocaustului (IHRA), au susținut astăzi necesitatea intensificării eforturilor pentru protejarea siturilor comemorative ale genocidului împotriva populației roma și sinti din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În luările lor de cuvânt, prilejuite de comemorarea lichidării “lagărului familiilor de țigani” de la Auschwitz-Birkenau, din 1944, când aproape 3000 de persoane roma și sinti din acest lagăr au fost ucise, cei doi oficiali au subliniat faptul că statele trebuie să facă mai mult pentru a-și demonstra angajamentul sincer și ferm față de educația despre acest genocid și pentru comemorarea sa.

“În mod pozitiv, în ultimii ani, am văzut o creștere a atenției acordate de statele OSCE comemorării genocidului roma și sinti și educației despre acest fapt îngrozitor. Aceste forme de comemorare și de educație trebuie împărtășite pe scară largă și multiplicate”, a spus Michael Georg Link. „Mai buna înţelegere a fenomenului Holocaustului și a efectelor sale asupra diferitelor comunități poate ajuta la consolidarea empatiei și poate promova politicile de egalitate și nediscriminare”.

“Educația corectă și etică despre Holocaust include conservarea cu respect și demnitate a siturilor comemorative”, a declarat Ambasadorul Constantinescu. “Statele trebuie să treacă la acțiuni hotărâte pentru protejarea siturilor comemorative aflate în pericol și trebuie să continue să facă mai mult pentru a comemora victimele din rândul populației roma și sinti. Istoria acestor locuri memoriale – unele aflate acum în pericol – trebuie să facă parte din eforturile mai largi privind educația despre consecințele indiferenței și ale rasismului”.

Cei doi oficiali au solicitat guvernelor să asigure protecția și conservarea siturilor comemorative ale victimelor roma și sinti și să includă istoria acestora ca parte integrantă a educației referitoare la drepturile omului și la drepturile civice din țările lor. Au subliniat faptul că recentele evoluții, inclusiv creșterea îngrijorătoare a retoricii publice xenofobe și a rasismului, arată cât de importantă este crearea unor alianțe puternice între comunități diferite.

În 2003, prin Planul de Acțiune pentru îmbunătățirea situației populației roma și sinti din aria OSCE, țările membre OSCE s-au angajat să consolideze educația despre genocidul roma și sinti. Prin Punctul său de contact pentru problematica roma și sinti, Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR) susţine înţelegerea și recunoașterea situației critice a populaţiei roma și sinti din timpul Holocaustului pentru a contracara discriminarea și rasismul de astăzi și pentru a promova toleranța. Conform studiului publicat recent de ODIHR, cu titlul „Educația despre genocidului populaţiei roma și sinti şi comemorarea acestuia. Practici în aria OSCE”, şapte state membre OSCE comemorează genocidul populaţiei roma și sinti la data de 2 august, în timp ce un număr mare de state comemorează victimele roma și sinti cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la 27 ianuarie.

Alianța Internațională pentru Memoria Holocaustului este o organizație interguvernamentală și cea mai importantă rețea de lideri politici și profesioniști care promovează educația despre Holocaust, comemorarea și cercetarea în acest domeniu. Cele 31 de state membre ale Alianței respectă principiile Declarației de la Stockholm. Comitetul IHRA pentru Genocidul Roma își propune să sporească angajamentul statelor membre IHRA față de educația, cercetarea și comemorarea genocidului populației roma.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.