Comintern & Comme il fault – isterizarea discursului public, etapa electorală

Pentru vestalele isterizării discursului public, etapa electorală constituie o mană cerească. Cine nu votează ca noi, e anti-valori democratice.
După sfâșietoarea “Cine este, totuși, dl Iohannis?”, ieri (aici) electoratul cititor de comentarii a fost ciuruit de rafala nimicitoare ”Cui i-e frică de Monica Macovei?”
Dl Tismăneanu și coautorul textului de acum, dl Marius Stan, sunt primii care răspund la întrebarea pe care o/și-o pun:
“Penalii”, “stângiștii radicali”, “păcăliții”, “comentariatul”, “anti-americanii și anti-europenii”, “băsescofobii”, “cei care erau extrem de fericiți pe vremea USL”, “naționaliștii” și “pragmaticii”.
Cum ar veni, dacă dna Macovei va câștiga doar 10% din voturile exprimate, 90% dintre votanți se vor dovedi, cel puțin, anti-americani și anti-europeni.
Cred că o întrebare mai potrivită cu statutul de agitator al dlui Tismăneanu ar fi fost “Cui i-e scârbă de servilismul abisal?”
În felul acesta, autorii ar putea descoperi o categorie (sau subcategorie) pe care au uitat-o – băsescofobii născuți din sila față de genuflexiunile pro-Băsescu ale ultimului deceniu.
Timp de zece ani, unii dintre susținătorii proiectului politic Băsescu (proiect cu cele bune, foarte bune și cele rele, foarte rele) nu s-au delimitat vreodată de derapajele Președintelui.
Radicalismului stângiștilor (penali și nepenali) i s-a răspuns cu un radicalism al servilismului (penal ori nepenal), la fel de dăunător. Bolboroselii naționaliste i s-a răspuns cu o integrare deseori înțeleasă aiurea. Ș.a.m.d.
Nu doar împotriva dnei Macovei există un soi de complot. Un blat Băsescu-Ponta mi se pare un diagnostic imbecil. O fumigenă de presă.
Un interes comun al radicalilor pro-moștenirea Băsescu și pro-Ponta (pro-partid-stat) este însă vizibil: scoaterea din cursa electorală a dlui Iohannis.
Același interes îl au – nu din motive de blat, ci din motive de campanie electorală – și alți candidați.
După unii, dl Iohannis este chiar un prosper comerciant de organe extrase din pruncuții României.
Fiind de etnie germană, își spun unii, poate că mentalului colectiv i se poate inocula teama că dl Klaus Iohannis este un Iosef Mengele din Sibiu.
Justiției – care a dormit până acum pe laurii anticorupției de rit Băsescu – i se cer proceduri de urgență, menite, evident, să erodeze credibilitatea candidatului Iohannis; măcar atât, dacă nu se reușește trimiterea lui după gratii.
În schimb, aflăm că oameni care servesc în aparatul de făcut dreptate și au avut în lucru cercetări legate de fapte — reale ori nu — săvârșite de dna Elena Udrea se pensionează – strategic și abrupt – înainte de termen.
Acum câteva zile, aflasem că pentru dl Tismăneanu, dl Iohannis este doar “Un Relu Fenechiu cu nume german.” Deci, la pușcărie! Probe? Vin ele “pe surse”.
De fapt, “principiul” nu este decât frustrarea furioasă că în staff-ul de campanie al dlui Iohannis se află și dl Andrei Muraru.
În această chestiune “de principiu” se află și izvorul reacțiilor anti-Ponta, premierul având “tupeul” să-l înlocuiască pe dl Tismăneanu de la conducerea unui institut.
Când dl Boc l-a înlocuit pe dl Marius Oprea cu dl Tismăneanu, ni s-a explicat că premierul avea tot dreptul să o facă, fiindcă funcția respectivă era subordonată cancelariei premierului.
Când dl Ponta l-a înlocuit pe dl Tismăneanu, băsescofili radicali ne-au explicat că premierul nu avea dreptul să o facă, deși între cancelaria premierului și institut era vorba de același raport de “suzeranitate” – “vasalitate” .
Când dl Ponta a fost nominalizat pentru funcția de premier, dl Tismăneanu a anunțat că, dacă dl Ponta va deveni premier, își va prezenta demisia din fruntea institutului.
Când dl Ponta a fost confirmat premier, consecvența legendară a dlui Tismăneanu a intrat în funcțiune – a uitat să-și mai prezinte demisia. Jocul a fost: lasă-l să te dea afară, ca să facem scandal.
Când a fost întrebat de ce nu și-a prezentat demisia, cum anunțase, dl Tismăneanu a invocat niște motive pe care nu le putea numi la momentul întrebării, dar pe care le va numi curând. Consecvent cum e, nu le-a numit niciodată.
Asta nu-l face pe dl Ponta mai suportabil decât este. Îi face pe unii dintre dușmanii săi la fel de insuportabili ca pe dl Ponta.
Acest model de a “trăi în adevăr” nu are nimic de-a face cu idealul exprimat de Vaclav Hável, așa cum ne bate la cap dl Tismăneanu, care se insinuează ba drept moștenitor testamentar al intransigenței moarle a Monicăi Lovinescu, ba urmaș legitim al civismului de tip Vaclav Hável.
Are de-a face cu o contradicție în termeni – stat de drept preferențial.
Dacă totul a fost perfect în deceniul prezidențial Băsescu, de ce nu merge dl Tismăneanu azi pe mâna președintelui – Elena Udrea la Cotroceni? Cum de ce? Din spirit de independență academică.
Devine dl Băsescu “anti-american” și “anti-european” votând cu dna Elena Udrea? Sau “stângist radical”, “penal”, “naționalist” etc., fiindcă nu votează cu dna Macovei?
“Pe cine deranjează candidata independentă?”, se întreabă dl Tismăneanu, sărit de pe puntea puterii confortabile, care a cam luat apă, în barca idealurilor de independență?
Aflăm că “Monica Macovei e alergătorul singuratic sprijinit de o galerie până acum tăcută, ignorată, uitată, într-o țară în care masificarea și majoritățile confortabile sunt acceptate fără crâcnire, indiferent de nocivitatea lor.”
Parțial e adevărat. Numai parțial, fiindcă în ultimii zece ani, oameni ca dl Tismăneanu numai din galeria tăcută, ignorată și uitată nu au făcut parte. Au fost vuvuzele care au isterizat discursul public.
Finalul textului semnat de dnii Tismăneanu și Stan este marcat de inconfundabilul stil pompieristic al celui dintâi:
“Întrebarea rămâne așadar valabilă: cui i-e frică de Monica Macovei? Deci cui i-e frică de viața fără iluzii deșarte? Cui i-e frică de viața trăita în adevăr? Vom vedea la vot.“
Nu înțeleg – vor fi luați la scuturat alegătorii care nu vor vota cu dna Macovei? Cum vor fi ei depistați? Vor fi auzite, din nou, vocile de comisari ai adevărului unic?
Este incompatibill “trăitul în adevăr” cu votul dat altui candidat decât doamnei Macovei, așa cum a fost “trăitul în adevăr” și fără să fii nici băsescofil, nici băsescofob? Ar fi o moștenire dezastruoasă.
Poate că unora dintre cei cărora sunt detectați cu sindromul “frică de Monica Macovei” le este, de fapt, silă de reinstaurarea unei slugărnicii abisale.
Practicat pe seama și în numele unui candidat, radicalismul de acest fel – o nu tocmai subtilă “evoluție” de la un cominternism contondent la un Comme il faut la fel de gingaș – nu are cum să-i aducă votanți candidatului respectiv. Dimpotrivă.
Dacă tot ni se bagă pe gât conserve de răspunsuri la întrebarea “Cui i-e frică de Monica Macovei?”, s-ar cuveni să răspundem și întrebării “De cine și de ce ar trebui să-i fie frică Monicăi Macovei?”
Eu, unul, am răspuns mai sus. Dar, evident, nu există un singur răspuns plauzibil la o asemenea întrebare.

http://www.dorintudoran.com/comintern-comme-il-fault-isterizarea-discursului-public-etapa-electorala/

Dorin Tudoran

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.