Psihologii susţin că sursa conflictului cu imaginea de sine se află în copilărie şi adolescenţă. „Dacă te priveşti în oglindă şi îţi place ce vezi, încrederea ta are de câştigat. Pe de altă parte, imaginea din oglindă se construieşte, se cizelează, se modifică şi se adaptează, iar acesta trebuie să fie un proces continuu”, comentează psihanalistul Marie-Louise Pierson.
„Imaginea din oglindă poate fi o imagine construită, pe impresia celor din jurul tau, începând de la părinţi, şi terminând cu felul în care te privesc cei din jur. Când recepţionezi o privire pe care o percepi ca fiind admirativă, nu-i aşa că te simţi dintr-odată mai bine?”, spune Marie-Louise Pierson, potrivit eva.ro.
Părerea proastă despre sine poate fi consecinţa unor afirmaţii de genul: „Cu nasul acesta nu ai să cucereşti pe nimeni, niciodată!”, sau „Esti prea grasă pentru această fustă!”, ori „Degeaba încerci, se vede că ai picioarele groase”, afirmaţii care pot veni de oriunde, de la părinţi, prieteni, colegi etc.
Complexele de acest gen apar în adolescenţă, când devii conştient de propriul corp, în momentele de criză, după un divorţ, după ratarea unei relaţii sau după o sarcină.
Mai mult, trăim într-o lume unde primul reflex este acela de a judeca o persoană după detaliile fizice. Implicit, cădem victime ale clişeelor şi tindem către detaliile de perfecţiune ale vedetelor, în condiţiile în care majoritatea oamenilor în general, şi a femeilor în special, sunt formaţi din oameni normali.
Marie-Louise Pierson afirmă că obsesiile despre inperfecţiuni sunt determinate de diferenţa între imaginea propriului corp şi standardele înalte şi duce la scăderea încrederii în sine, la depresie, la acte iraţionale, precum bulimie, înfometare sau neglijenţă totală faţă de sine.