Concedierile din 2009 costă statul peste 14 milioane de lei

Statul este obligat să plătească despăgubiri de peste 14 milioane lei, la care se adaugă alte sume în valută şi daune care nu au fost deocamdată calculate de către diferite ministere, pentru un număr de 850 de persoane care au fost concediate din administraţie şi au acţionat Guvernul Boc în instanţă.

Obligaţia statului de a achita aceste despăgubiri este indicată într-un document analizat la nivelul Guvernului privind „persoanele care au câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil, la nivelul fiecărui minister, în urma destituirilor şi concedierilor efectuate ilegal”, au declarat agenţiei MEDIAFAX  surse oficiale.

Potrivit acestora, din analiza datelor rezultă că au fost raportate 850 de litigii, reprezentând, în general, acţiuni în contencios administrativ aflate pe rolul instanţelor prin care s-a solicitat anularea actelor administrative emise în temeiul dispoziţiilor OU 37/2009 şi/sau OU 105/2009 şi reîncadrarea în funcţia publică deţinută anterior, cu plata drepturilor salariale şi/sau a daunelor morale.

În aprilie 2009, Guvernul Boc a emis Ordonanţa de Urgenţă 37/2009 prin care toţi directorii de servicii deconcentrate din ţară au fost schimbaţi din funcţii, cu argumentul „îmbunătăţirii activităţii administraţiei publice”.

Această ordonanţă a fost declarată neconstituţională, dar Guvernul a revenit cu un nou act normativ similar, respectiv Ordonanţa de Urgenţă 105/2009, prin care a preluat integral conţinutul ordonanţei anterioare. Şi acest act normativ a fost declarat drept neconstituţional de către Curtea Constituţională.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.