Condamnarea lui Dragnea pentru Referendum este una politică, dar şi achitarea lui

După atîtea lucruri pe care le-am auzit despre afacerile lui Liviu Dragnea, această condamnare pentru că a scos oamenii la vot la Referendumul din 2012 mi se pare una care are toate caracteristicile unei condamnări politice, de care chiar regimul Iohannis ar vrea să scape, motiv pentru care cred că va fi achitat la ÎCCJ.

Mai degrabă, această condamnare la un an cu suspendare a avut un alt scop, acela de a pîrjoli terenul în jurul lui Victor Ponta pentru a-l determina să demisioneze, simţind că nu mai are pe cine să se bazeze, după ce liderii cei mai influenţi din PSD au ajuns în cătuşe la DNA.

Poate părea surprinzător, dar tocmai faptul că Apelul procesului lui Dragnea va fi judecat de completul Liviei Stanciu mă face să cred că, la un anumit nivel, se ştie deja soluţia, adică achitarea acestuia! O analiză lucidă ne conduce spre această decizie surprinzătoare şi, totuşi, logică.

Nu e greu de imaginat ce s-ar întîmpla dacă Livia Stanciu va transforma închisoarea cu suspendare a lui Dragnea într-una cu executare. Cu imaginea făcută ferfeniţă după Cazul Rarinca, toată lumea va spune că Livia Stanciu, văzîndu-şi ameninţat fotoliul de preşedinte al ÎCCJ, cerîndu-i-se în repetate rînduri demisia, nu ar face altceva decît să execute ordinele primite de la Cotroceni! Crede cineva că Iohannis ar vrea să-şi ducă mai departe mandatul cu această suspiciune?

Din contră, zbirul Livia Stanciu, care conduce aşa-zisul „complet al morţii”, dacă îl va achita pe Liviu Dragnea, nimeni nu va avea nimic de comentat, spunîndu-se: „uite, domne, că Iohannis nu dictează Justiţiei, iar dacă însăşi Livia Stanciu l-a achitat pe Dragnea, înseamnă că omul nu e vinovat”! Aşadar, două efecte dintr-o lovitură.

Ba, chiar trei! Căci, ducînd analiza şi mai departe, pisica arătată lui Liviu Dragnea prin acea condamnare, care poate fi oricînd transformată în puşcărie şi chiar majorată niţel, reprezintă o ameninţare de care preşedintele interimar al PSD nu are cum să nu ţină cont, ştiind că dincolo de gratii se încheie şi cariera sa politică, iar dosarele de pe vremea cînd era preşedintele CJ Teleorman ar putea reveni în actualitate. Are, în acest sens, o mulţime de precedente de luat în seamă.

Un analist politic nu are cum să nu ţină cont de aceste perspective ce stau în faţa lui Dragnea. Mai ales că ele pot să reprezinte o bună explicaţie pentru gesturile oarecum surprinzătoare ale acestuia din ultima vreme. Nu sîntem comentatori ai vieţii politice de ieri, de azi ca să trecem cu vederea că, imediat după prima condamnare, de la instanţa de fond, Liviu Dragnea şi-a dat demisia de onoare, conform cu statutul PSD. De ce ar fi revenit acum asupra primei decizii? N-a mai văzut rostul onoarei sau vreo păsărică i-a şoptit ceva la ureche şi i-a cerut imperativ să revină în fruntea PSD, urmînd să joace un anumit rol în perioada următoare?

Eu parcă aş înclina să merg pe mîna păsăricii. Şi, iată de ce. Dacă Rovana Plumb rămînea în fruntea PSD, era clar că Victor Ponta ar fi condus în continuare partidul şi, în mod firesc, ar fi încercat să-şi păstreze sprijinul pentru a-şi continua mandatul. Dacă ar fi venit la conducere Valeriu Zgonea, cu toate legăturile sale, inclusiv cele din zona Masoneriei, unde se pare că a devenit numărul 2, era posibil ca PSD să urmeze o cale imprevizibilă, care ar fi putut să însemne o revenire din pumni a partidului chiar dacă Victor Ponta şi-ar fi dat demisia!

Spre deosebire de cele două variante, aceasta, cu Liviu Dragnea strunit de termenul de judecată din septembrie, ar putea să prindă contur, susţinînd planul lui Iohannis de a-şi vedea la Palatul Victoria „un guvern al lui”. Ne amintim că, la numirea lui MRU la conducerea SIE, Liviu Dragnea a avut o intervenţie extrem de dură la adresa lui Gabriel Oprea şi UNPR, ameninţînd chiar cu scoaterea lor de la guvernare dacă vor mai vota altfel decît în favoarea coaliţiei de guvernare!

Un asemenea conflict este mană cerească pentru Iohannis şi PNL, în condiţiile în care opoziţia făcută de ei este, mai degrabă, o prelungire a acţiunilor DNA, iar o moţiune de cenzură, în lipsa voturilor de la UNPR, este ca apa, adică nu face nici bine, nici rău! Liviu Dragnea ar putea fi omul care să dea UNPR-ului un argument solid pentru a-şi justifica ieşirea de la guvernare şi trecerea în barca PNL, căci a mai spus acest lucru, şi, pe deasupra, îşi joacă omul libertatea!

Procesul şi condamnarea lui Dragnea sînt, orice s-ar spune, consecinţele politice ale faptului că el a condus campania electorală la Referendumul din 2012. Ne amintim că acel DNA subordonat lui Traian Băsescu a scos procurorii în stradă, a pus oamenii să jure pe biblia aşezată pe capota unor maşini, i-a chemat pe unii bătrîni să dea declaraţii că n-au votat etc. Era cît se poate de clar că acel dosar nu putea să se încheie fără o condamnare răsunătoare, altfel toată conducerea DNA trebuia să zboare acasă! Asta este toată povestea condamnării lui Dragnea, acuzat că a îndemnat oamenii să iasă la vot, de parcă nu aceasta ar fi menirea unui politician: să scoată oamenii la vot şi chiar să-i roage să voteze cu partidul lui!

Nu cred că Iohannis şi PNL ar vrea să poarte pe umeri această condamnare care, de fapt, vine din tabăra lui Traian Băsescu. Dar, dacă tot le-a fost oferită pe tavă, de ce nu ar scăpa de ea printr-o achitare, în urma căreia s-ar alege şi cu un aliat neaşteptat în intenţia de a dărîma guvernul Ponta?

Mai este însă foarte puţin şi vom vedea ce a ales Liviu Dragnea: puşcăria sau debarcarea lui Ponta.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.