Conferința de Securitate de la München. Iohannis deschide seria dezbaterilor

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în calitate de invitat de onoare, sâmbătă, la cea de-a 55-a ediţie a Conferinţei internaţionale de Securitate de la München.

Preşedintele României va deschide, în calitate de înalt reprezentant al statului care deţine Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, seria de dezbateri alături de cancelarul Angela Merkel şi de preşedintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah Elsisi, în calitate de înalt reprezentant al statului care deţine în prezent Preşedinţia Uniunii Africane.
Agenda actualei ediţii cuprinde teme de actualitate privind gestionarea provocărilor de securitate, inclusiv privind relaţia transatlantică, priorităţile NATO, viitorul proiectului european şi cooperarea dintre Uniunea Europeană şi NATO.
Conferinţa internaţională de Securitate de la München este unul dintre cele mai prestigioase forumuri de securitate, care reuneşte, încă din 1963, lideri şi factori de decizie importanţi în materie de securitate şi apărare. Conferinţa reprezintă un reper esenţial al dezbaterilor din domeniul securităţii la nivel european şi euro-atlantic şi permite dezbateri şi schimburi de idei informale pe teme care ţin atât de actualitate, cât şi de perspectivă.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Omul potrivit la locul potrivit ! Cand este vorba de (vechea si noua) Securitate, cine putea fi mai calificat sa sprehaneasca ?

  2. muhahahahahahaha Ce tare! „Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel…” Sarmanul de el, aduna jucarii…Evolutia pare ca ii este interzisa.

  3. O alta chermeza de unde vor reveni toti cu burtile pline si capu’ mare!

  4. La Munchen, ca si la Davos, se aduna “apărătorii” popoarelor, ai „democrației”, ai economiilor militarizate! Staiful politicienilor și diplomaților „aranjori” de securitate si consilierii profitorilor & șantajiștilor ideologiei globaliste. Bayrisches Hof e un hypermarket politico-militar unde se testeaza cererea si oferta de in-securitate, oportunitatile „razboaielor civile” si ale „pericolelor fara sfarsit” . Toti mimeaza interesul fata de situația reala dezastruoasa din Europa estica, din Franta, Africa, Orientul otoman, America de sud samd confruntate cu stari de revolta sau razboi. Tensiunile, temerile, degringolada multor state nationale echivaleaza cu succesul ideologic al elitelor politice supranationale, al hyperbirocrațiilor /oligarhiilor iubitoare de agenda globalista. Popoarele deslusesc cu greu adevăratele intenții ale conspiratiilor globaliste, ale executantilor militari / politici ueuropeni: anihilarea popoarelor, aducerea oamenilor prin inginerie socială fortata, dictatură și amestec rasial în fata faptelor implinite catre stadiul sclaviei globale. UE actuala nu este formata ca o “uniune a națiunilor”, pentru binele popoarelor europene, ci ca un complex lagăr de munca, menit să folosească hegemoniei financiare-politice globaliste. Vechile popoare europene sufera acțiuni invazive dirijate, care le metiseaza cultural si rasial, le vlaguieste politic , social, demografic. Bisericile, comunitatile, societatile crestine vechi, traditionale, sunt asediate de un multiculturalism delirant, in care oamenii sunt vazuti si crescuti ca indivizi fără rădăcini, fara rasa , fara origine, redusi la starea de consumatori de bunuri materiale si divertisment politic. Europenii sunt turciti, africanizati, orientalizati, islamizati, asimilați demografic de culturile invadatoare in vorbaria generalizata referitoare la dezvoltare, ajutoare umanitare,terorism,securitate strategica…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.