Consiliul executiv al UNESCO a aprobat miercuri, cu o majoritate simplă de 40 de voturi din 58, recomandarea ca Palestinei să-i fie atribuit statutul de membru cu drepturi depline al agenţiei ONU pentru cultură, au anunţat surse de pe lângă organizaţie, citate de AFP.
Un număr de patru ţări au votat împotrivă, între care Statele Unite ale Americii, iar 14 s-au abţinut, printre care Franţa şi Spania, au menţionat sursele.
Recomandarea aprobată miercuri a fost iniţiată de grupul ţărilor arabe şi umează să fie supusă la vot în cadrul Conferinţei generale a UNESCO, ce se va desfăşura în perioada 25 octombrie – 10 noiembrie la Paris.
Palestinienii aveau statutul de observator la organizaţia Naţiunilor Unite pentru cultură.