Constanța: Dosar penal și cercetări reluate după incendiu

Pentru stingerea focului au intervenit peste 90 de pompieri, fiind aduse şi două autospeciale din cadrul ISU Ialomiţa. 

De Redactia Cotidianul - redactor
Constanța: Dosar penal și cercetări reluate după incendiu

Pentru stingerea focului au intervenit peste 90 de pompieri, fiind aduse şi două autospeciale din cadrul ISU Ialomiţa. 

Poliţiştii au deschis un dosar penal în urma incendiului produs, marţi seara, la un bloc social din municipiul Constanţa. De asemenea, ei continuă cercetările la locul incendiului, acestea fiind întrerupte în cursul nopţii din cauza fumului dens şi a lipsei iluminatului.

”Din cauza fumului dens şi a lipsei iluminatului, cercetarea la faţa locului a fost întreruptă în cursul nopţii trecute, urmând a se finaliza astăzi, 15 aprilie”, au anunţat poliţiştii.

Distrugere din culpă şi vătămare corporală

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs incendiul.

Pompierii au anunţat că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un scurtcircuit la aparate electrice lăsate sub tensiune, nesupravegheate.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Constanţa au transmis că opt persoane mai sunt internate în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă în urma acestui incendiu.

Patru dintre sunt copii cu vârste între 10 şi 17 ani. Ei au fost intoxicaţi cu monoxid de carbon, iar evoluţia  acestora  este una favorabilă.

Minorii  ar putea fi externaţi în cursul zilei de miercuri.

De asemenea, un bărbat de 64 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului şi se află în Secţia de Terapie Intensivă, în stare critică.

Incendiul a izbucnit, marţi seara, la un bloc social situat în cartierul Henri Coandă. Flăcările se exinseseră la întregul imobil și a fost activat Planul Roşu.

Pentru stingerea focului au intervenit peste 90 de pompieri, fiind aduse şi două autospeciale din cadrul ISU Ialomiţa.

De asemenea, reprezentanţii Primăriei Constanţa au anunţat că în urma incendiului au fost evacuate 157 de persoane.

Toţi cetăţenii afectaţi vor avea un acoperiş deasupra capului, fiind disponibile
  • 60 de unităţi locative
  • 41 au fost pregătite pentru relocarea imediată a oamenilor

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.