
Augustin Zegrean a vorbit despre măsura privind limitarea plăților cash, dacă este sau nu constituțională. ”Statul nu ne poate obliga să folosim cardul când avem banii noștri”, spune fostul președinte al CCR.
„Eu știu că există o decizie a Curții Constituționale dată de mult, cam prin 2008-2009, care spune că angajatorul nu îl poate obliga pe angajat să își primească salariul pe card. Dacă el alege să primească salariul cash, trebuie să i-l dea cash. De aici, puteți trage concluzia că nici statul nu ne poate obliga să folosim cardul când avem banii noștri. Sunt banii noștri, până la urmă, și îi folosim cum vrem noi. Asta se face ca să ce? Să știe banca ce plătești, unde plătești? Chiar nu înțeleg de ce…”, a declarat fostul președinte al CCR, la un post TV.
Întrebat dacă se va putea implementa măsura, constituțional vorbind, Zegrean a spus că este la alegerea fiecăruia. “Nu, asta este la libera alegere a fiecăruia, plus că ar apărea niște lucruri foarte complicate că în România, din câte știu eu, cam 30 % din oameni au card.
Restul cum să plătească? Nu știu, toate vin peste noi de-a năvala. Eu țin minte când au început să dea bani de la APIA, i-a obligat pe țărani să-și facă carduri. Și venea țăranul din Munții Rodnei până la Năsăud, 50 km, să vadă dacă are bani pe card și mergea înapoi că nu avea.
Eu sper să-i oprească Curtea Constituțională de data asta, că e tot în pachetul acela care e la Curte. Eu sper să-i oprească.”, a mai spus Augustin Zegrean.
Au dat bani in stanga si in dreapta la tot felul de speciali, au scutit de la anumite plati anumite categorii si acum constata ca nu sunt bani. Extraordinar! Daca statul are de unde, fara sa se imprumute, sa plateasca salarii cat considera de mari anumitir categorii, dar aceste categorii sa primeasca pensie tot pe principiul contributivitatii. Nu este normal ca un copil nascut astazi sa aiba povara de a-i plati pensie speciala unui magistrat. Aceste venituri speciale practic ne arata ca nu toti suntem egali in fata legii. Sa taie toate veniturile speciale la absolut toate categoriile, incepand cu magistratii si terminand cu militarii. Medicilor sa nu le mai dea voie sa lucreze si la stat si la privat pentru ca un om nu poate fi eficient decat un anumit numar de ore pe zi si ghici unde nu isi fac treaba bine medicii.
CAND FACI O TRANZACTIE SI FOLOSESTI BANI
te asociezi doar cu o singura persoana;
cand te folosesti de CARD-care e doar MIJLOC DE AUTENTIFICARE IN BANCA,e ca semnatura
TE ASOCIEZI CU N+1 ENTITATI!
-ce sa vrei daca dobitocii nu inteleg deosebirea dintre „bani” si „mijloace de plata”?
FOLOSIREA BANULUI E FORMA ELEMENTARA DE TRANZACTIONARE,
au aparut alte MIJLOACE din diferite motive
dar TOATE MIJLOCELE ALEA IMPLICA INTERMEDIEREA PRIN TERTZ!
-vezi ideea de „cumparator de ultima instanta” ca rol al Statului….cand a disparut,a?
@Fără alogeni în funcții publice !!! > pentru voi s-a facut o grupare bisericoasa, socotit partid nebalama, numit AUR. Injura acolo sau violeaza minore !
AXION ! OK .
Corect se scrie:”Cristic sau anticristic” nu „hristic sau antihrist”
@antinumerar nu poate fi un om normal, cinstit, cu scaun la cap…pentru ca e ca si cum ti-ai tăia creanga de sub picioare…sau cum ai lovi singur, nebuneste cu piciorul in tepusa…sau cum ti-ai da cu tesla-n urmasi …
Banul digital, pe card e ca si cum ai da vrabia din mana pe cioara de pe gard…in schimb banul cash e :
CE-I ÎN MANA, NU-I MINCIUNA!
Pentru ca minciuna este banul pe card, digital, el fiind emanat de slujitorii tatalui minciunii, diavolul – iudeomasonii globalisti neomarxisti progresisti…
Adica e o inselaciune diavoleasca mai pe drept spus…asta e Adevarul, chiar daca nu place, chiar daca deranjeaza….