Constrânşi de criză, separatiştii transnistreni iau o decizie majoră

Discuțiile pentru reglementarea conflictului din Transnistria vor fi reluate în scurt timp, iar premierul de la Chişinău, Chiril Gaburici, și liderul separatist Evgheni Șevciuk ar putea avea o întrevedere în următoarea perioadă, au anunțat joi vicepremierul Victor Osipov și așa-zisul ministru de externe al Transnistriei, Nina Ștanski, transmite UNIMEDIA.

Cei doi s-au intalnit la Chisinau, un moment ce marcheaza o deschidere a separatistilor de la Tiraspol fata de autoritatile de la Chisinau.

Potrivit lui Ștanski, în primul rând se vor reuni experții din grupele privind transportul, apoi experții din domeniul economic. Așa-numitul ministru de Externe de la Tiraspol a mai spus că este necesară să fie desfășurată întâlnirea grupului privind educația, mai ales încât statutul școlilor cu predare în limba română din stânga Nistrului a rămas în aer.

„Pe data de 20 martie reprezentanții politici ai Chișinăului și Tiraspolului vor desfășura un forum unde vor fi invitați reprezentanții tuturor grupelor de contact inclusiv și conducerea acestor grupuri. Noi vom participa la acest forum pentru a da un impuls pentru demararea negocierilor în aceste grupuri”, a menționat Nina Ștanski.

Vicepremierul Victor Osipov a declarat că „în scurt timp”, la Tiraspol, va avea loc o întâlnire între Evgheni Șevciuk și premierul Chiril Gaburici, informație confirmată și de Ștanski. Nina Ștanski, a confirmat declarațiile vicepremierului Victor Osipov potrivit cărora în viitorul apropiat premierul Chiril Gaburici se va întâlni cu liderul de la Tiraspol Evghenii Șevciuk. Totuși, niciuna dintre părți nu a înaintat o dată exactă privind întâlnirea între cei doi.

Această deschidere vine pe fondul sistării acordării de ajutoare financiare de către Moscova pentru regimul separatist şi al recurgerii la măsuri de austeritate nemaîntâlnite în stânga Nistrului, o regiune în care subvenţiile, suplimentările pensiilor acordate de Moscova, preţul redus la gazele naturale şi o serie de gratuităţi erau modalitatea obişnuită de „cumpărare” susţinerii sistemuluui oligarhic pro-rus. În condiţiile în care salariile funcţionarilor publice au fost reduse la aproape jumătate la începutul anului, iar comerţul cu Federaţia Rusă a scăzut dramatic, The Guardian si Deutsche Welle anticipau ca la Tiraspol se poate repeta scenariul din Ucraina, victime urmând să fie actualii lideri. Una dintre soluţiile pentru evitarea acestei perspective, susţin analiştii, este orientarea separatiştilor către Chisinau şi încercarea de a deveni parte la Acordul de Asociere şi liber schimb aprofundat si cuprinzător semnat de UE şi Republica Moldova în 2014, respins atunci însă de Tiraspol.

Pe de altă parte, noua deschidere a Tiraspolului poate fi pusă în legătură cu noua structură a puterii de la Chişinău. Dacă până la începutul acestui an guvernele Republicii Moldova au avut o orientare şi o susţinere parlamentară din partea unei majorităţi pro-occidentale, executivul lui Chiril Gaburici este sprijinit de către o coaliţie minoritară ajutată de Partidul Comuniştilor, ceea ce pune sub semnul întrebării angajamentul real al guvernului de a aplica reformele solicitate de către Bruxelles şi România. O eventuală mimare a reformelor, în special în justiţie şi finanţe, poate oferi condiţii propice oligarhilor din Republica Moldova, inclusiv din regiunea separatistă, pentru a dezvolta noi afaceri veroase sub privirile binevoitoare ale statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.