Regina americană a Europei

Uniunea Europeană se pregătește pentru o restructurare a industriei de apărare. Thierry Breton, Comisarul pentru Industrie al Uniunii Europene, a solicitat crearea unui fond de 100 de miliarde de euro pentru apărare. Ursula von der Leyen, presedinta Comisiei Europene, a anunțat ca a fost elaborat un proiect de Strategie privind Industria Europeană de Apărare, prin intermediul căruia Uniunea Europeană își propune să îmbunătățească procesele de producție și vânzare de arme ale statelor membre. Principalul obiectiv al Strategiei constă în schimbarea paradigmei blocului din răspunsul la criză spre pregătirea mai accentuată pentru apărare. În primul rând, Comisia Europeană vrea ca statele membre sa achiziționeze armament și echipamente militare în comun – o abordare similara cu cea a achiziției în comun de vaccinuri anti-covid, însă cu sume uriașe puse în joc.

Din punct de vedere instituțional, în cadrul Conferinței de Securitate de la Munchen, Ursula von der Leyen a exprimat intenția sau recomandarea, în ipoteza în care nu va obține un nou mandat de președinte al Comisiei Europene, de a fi creată funcția de comisar pentru apărare (sau comisar pentru armament).

Un articol publicat recent de UnHerd încearcă să arate ce poate însemna un nou mandat al lui von der Leyen în fruntea Comisiei, inclusive din perspectiva noii politici de apărare, care pare să fie un nou ”puci tăcut” dat Tratatului UE. După ce Comisiile Jose Manuel Barroso și Jean-Claude Juncker au transformat proiectul social a UE, Ursula von der Leyen pare să urmărească noi „puciuri” împotriva proiectului european original.

”Întrebați-i pe europeni ce cred despre UE și cei mai mulți vă vor spune că este îngrozitor de plictisitoare. Este plină de birocrați cu ochelari care aplică reguli complicate despre curbura castravetelui, de coridoare în sediile de la Luxemburg și Strasbourg și de o mulțime de consilii, comisii, parlamente și tribunale ale căror competențe sunt de neînțeles pentru omul obișnuit.

Însă această atmosferă plictisitoare ține de scopul UE ca proiect pentru pace. Filosoful politic Luuk Middelaar a observat că UE trebuia să reprezinte ”transformarea istoriei în birocrație” – o încercare de a înlocui ”impredictibilul și orgoliul” care au caracterizat relațiile din statele europene cu ”seriozitatea intereselor care se întrepătrund”. Războaiele sunt înlocuite de consens, de legi și de regulamente; sciziunile politice și ideologice cu potențial incendiar sunt înlocuite cu jargonul tehnic și cu compromisul. Entitatea fără chip care a rezultat a fost caracterizată cel mai bine de Henry Kissinger: ”Pe cine sun dacă vreau să vorbesc cu Europa?”

Însă toate acestea se schimbă. UE este mai puțin plictisitoare și mai puțin democratică și a mai dobândit și o față: președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care a confirmat că dorește să mai obțină un mandat.

”Regina Europei” a fost descrisă de detractorii săi  drept personaj ”napoleonian”, ”dictatorial” și ”arogant”, impresie care a fost agravată de intoleranța ei și de aerul de patrician. Până la urmă, este soția lui Heiko von der Leyen, descendentul unei familii aristocrate care a făcut avere în Bremen din comerțul cu mătase.

Iubește sporturile ecvestre, în special dresajul, o pasiune moștenită de la tatăl lei, Ernst Albrecht, unul dintre primii înalți funcționari ai Comisiei Europene și un politician important în Germania, ministru președinte al landului Saxonia Inferioară. După ce poneiul lui von der Leyen a fost ucis de un lup, în 2022, Comisia a anunțat că va reduce din protecția lupilor, permițând vânarea lor, spre groaza activiștilor pentru drepturile animalelor. Este mama a șapte copii și doarme într-o cameră de 25 de metri pătrați, la etajul 13 al sediului Comisiei Europene. Se spune că duce o viață extrem de disciplinată, nu bea alcool și nu mănâncă carne.

Însă aceste excentricități nu reflectă schimbările din cadrul UE după venirea ei la putere. Domnia ei este definită de redramatizarea politicilor europene – ceva ce va continua, dacă va reuși să mai obțină un mandat, în luna iunie, un lucru foarte probabil.

Mandatul lui von der Leyen a fost marcat de accelerarea ”puciurilor europene” – concentrarea treptată de putere la Bruxelles. Chiar și modul în care von der Leyen a devenit președinta  CE, în 2019 a marcat o încălcare a procedurii care urmărea să confere UE mai multa legitimitate democratică. Un acord franco-german din 2003 stabilea regulile procesului Spitzenkandidaten, proces prin care familia politica cu cele mai multe voturi la alegerile europene urma să dea viitorul președinte al CE, nimeni altul decât capul de listă de la alegeri. În 2019, von der Leyen nu a fost Spitzenkandidaten al PPE, ci a fost aleasă de Emmanuel Macron și Angela Merkel. Spitzenkandidaten a fost Manfred Weber, însă acesta a fost respins de Emmanuel Macron pe motiv că nu era suficient de calificat. Pe de altă parte, von der Leyen, fidelă lui Merkel, a fost apreciată de Macron, care a arătat că vorbește foarte bine limba franceză. Pe atunci ministru al Apărării, von der Leyen era înclinată spre cooperarea militară cu Franța și a vorbit despre necesitatea de a crea ”o armată de europeni” – un alt obiectiv apreciat de Macron.

Cu alte cuvinte, ascensiunea lui von der Leyen a fost un puci tăcut. Dincolo de vorbăria despre apărarea democrației, numirea ei a fost ”reglarea afacerilor de către elite, în cerc restrâns, peste capetele gloatei”. Poate de aceea, von der leyen a început să-și rescrie povestea originilor ei politice, spunând că ”a candidat in 2019”, ceea ce nu s-a întâmplat. Pentru Regina Europei, realitatea și democrația sunt concept foarte maleabile.

Însă cel mai important revizionism al lui von der Leyen ține de politica externă a UE. În 2019, ea a vorbit despre crearea unei „comisii geopolitice”. Ea spunea că UE trebuie să devină un actor geopolitic important, care ”să creeze o odine mondială mai bună”. Haosul și criza au făcut-o să învețe să vorbească limba puterii. Apoi au venit amenințarea Rusiei și amenințarea lui Trump, ambele făcând ca scopurile lui von der Leyen să devină urgențe. Rezultatul este că Uniunea lui von der Leyen este pregătită încetul cu încetul pentru război.

Acum doi ani, oficialii UE au înlăturat un tabu privind finanțarea armelor letale, atunci când au decis să ofere sprijin militar letal pentru Ucraina. Tratatul UE interzice explicit ”cheltuielile legate de operațiuni cu implicații militare sau pentru apărare”, iar această prevedere trebuia ocolită cumva. Pentru asta, UE a mobilizat Facilitatea Europeană pentru Pace, un eufemism pentru instrumentul care permite finanțarea angajamentelor militare în străinătate. Pentru a trece de interdicția finanțării războiului, Facilitatea Europeană pentru Pace a fost definită ca instrument extra-bugetar, finanțat cu 5 miliarde de euro.

Tobele războiului nu se opresc aici. Comisia urmează să prezinte o strategie pentru industria de apărare care va pune industria de apărare a UE pe picior de război, schimbând total modul în care finanțează și vinde armamentul. Von der Leyen a spus că scopul este „creșterea rapidă a capacității industriei de apărare în următorii cinci ani”, cu un accent pe achiziția comună de arme.

Această abordare se aseamănă cu achiziția în comun a vaccinurilor covid, o acțiune care acum este prezentată ca o rețetă de succes însă este învăluită de multe controverse: SMS-urile dintre von de Leyen și CEO-ul Pfizer despre detaliile contractului de 1,1 miliarde de dolari pentru vaccinuri au fost ținute la secret, în timp ce jurnaliștii si Curtea de Conturi a UE s-au lovit de un zid când au încercat să obțină acces la aceste informații. Ajunge să spunem că acest precedent nu anunță nimic bun pentru transparența  noului proces masiv de achiziții de armament.

Și nici alte componente nu par să fie foarte transparente. Spre exemplu, noua strategie ar putea include un Birou pentru Inovație în Apărare la Kiev și crearea unui post de comisar pentru Apărare. Este foarte posibil ca noul șef al Apărării UE să fie din Polonia sau din țările baltice. Radoslaw ”Thank You USA” Sikorski (după reacția sa pe Twitter la sabotarea Nord Stream), ministrul de Externe al Poloniei și soțul jurnalistei Anne Applebaum, este considerat favorit. Dacă se va întâmpla, vom vedea cum centrul de gravitate al UE se va muta spre Est, spre ceea ce George W. Bush numea ”Noua Europa”, cu o retorică mai dură față de Rusia. Pe de altă parte, noua strategie de apărare va face ca CE de la Bruxelles să devină mai americană: una dintre măsuri copiază schema americană a vânzării de arme în străinătate, programul care permite Washingtonului să semneze contracte cu capitalele străine în mod direct, grăbind vânzările de arme.

Von der Leyen vrea să-și întărească ”comisia geopolitică” și prin revigorarea procesului de extindere a UE, care bate pasul pe loc. Sau cel puțin așa pretinde ea. Extinderea UE a încetat în momentul aderării Croației, în 2013, iar invazia rus în Ucraina ar trebui să o reanimeze. În iunie 2022, UE a oferit statut de candidat pentru Ucraina și Republica Moldova, iar von der Leyen a susținut această decizie. Recent, ea a declarat că lucrează la reformele necesare pentru o Uniune cu peste 30 de țări membre.

Însă von der Leyen nu a menționat cât de greoi și dificil este procesul extinderii: Serbia are statut de candidat de 12 ani, iar Muntenegru de 14 ani. Turcia este stat candidat la aderare de la finalul secolului trecut. Însă von der Leyen crede că știe cum să grăbească extinderea. Și, firește, pentru asta va trebui să înlăture și mai multe tabuuri.

Criticii extinderii UE se tem că noii membri din Est își vor folosi dreptul de veto în deciziile de politică externă și vor paraliza astfel UE, erodând coeziunea. Prin urmare, von der Leyen se pregătește să renunțe la unanimitate în politica externă, unde ar urma să fie folosita majoritatea calificată. Este o mișcare despre care criticii spun că va submina suveranitatea națională, privând statele membre de dreptul de veto.

Chiar dacă von der Leyen obține eliminarea unanimității, învingând chiar și opoziția Ungariei, este puțin probabil ca acest lucru să grăbească aderarea Ucrainei. Unii diplomați europeni spun că declarațiile sale despre aderarea Ucrainei sunt un soi de virtute ostentativă, iar alții arată că aderarea unei mari puteri agrare ca Ucraina va fi foarte costisitoare și riscă să provoace multe proteste ale fermierilor din UE. Polonia, unde au loc asemenea proteste, este o susținătoare a unanimității în politica externă și de securitate. Alți susținători ai vetoului național spun că regula unanimității încurajează ajungerea la consens. Alchimia Uniunii este de a obține unanimitatea prin amenințarea majorității.

O industrie de apărare europeană și o politică externă europeană independentă par obiective prudente în actualul context, însă abordarea lui von der Leyen nu este așa. În prezent, retorica și acțiunile ei nu fac decât să copieze poziția neoconservatoare adoptată de unii de la Washington. Von der Leyen nu urmărește să articuleze propria ei viziune sau să ofere o alternativă, ci vrea doar să umple un vid teoretic lăsat de retragerea SUA cu aceeași logica a imperiului care se retrage.

Însă abordarea mai dură la nivelul apărării urmărește și niște obiective politice personale. Von der Leyen curtează acum dreapta europeană, în perspectiva alegerilor din iunie. Este un contrast cu anul 2019, când era văzută ca un politician din aripa liberală  CDU din Germania. Atunci, ea vorbea despre grădinițe pentru mamele care muncesc și despre politici ecologiste. Acum, von der Leyen se apropie de dreapta populistă.

Însă președinta CE este deschisă doar pentru un segment al dreptei europene – facțiunea care este pro-NATO. Granița este clară pentru von der Leyen: ea critica AfD, pe Marie Le Pen și pe Geert Wilders, din grupul Identitate și Democrație, însă se apropie de membri ai grupului Conservatorilor și Reformiștilor din Parlamentul Europran, printre care partidul premierului Italiei și partidul lui Jaroslaw Kaczynski. Între cele două grupuri politice sunt o mulțime de asemănări și o mare diferenta – NATO. Primele partide sunt critice la adresa NATO, în timp ce ultimele sunt susținătoare ardente ale Alianței.

Pentru partidele de dreapta care susțin NATO, adoptarea unei politici atlantiste de către Bruxelles are sens: le oferă acestor partide posibilitatea să ajungă în mainstream. Un exemplu sunt Democrații Suedezi și Finlandezii (partid numite anterior Adevărații Finlandezi): ambele au fost împotriva NATO, însă au renunțat la această poziție când au văzut că pot ajunge la putere. Coaliția de centru-dreapta din Suedia este susținută în parlament de Democrații Suedezi, în timp ce Finlandezii sunt acum parte din coaliția de guvernare. În ambele cazuri, poziția pro-NATO a fost crucială; restul principiilor și valorilor despre care se vorbește atât de mult au rămas negociabile.

Avem de-a face cu serviciu contra serviciu, pentru că von der Leyen s-a apropiat de poziția dură a Giorgiei Meloni în ce privește imigrația. Au fost împreună în Tunisia pentru a ajunge la un acord pentru limitarea migrației și au vizitat centrul de imigranți din Lampedusa. A fost un semnal al lui von der Leyene că centrul european se îndreaptă încet spre dreapta.

Ca și von der Leyen, UE este o creatură ideologică foarte plastică care reflectă evoluțiile din America. În contextul campaniei din SUA, mulți liberali care l-au anatemizat pe Donald Trump au ajuns acum să susțină propuneri pentru întărirea securității la frontiera cu Mexicul în schimbul continuării sprijinului militar pentru Ucraina. Prin urmare, o UE mai puțin plictisitoare va fi o UE mai americană, condusă de o regină arogantă care urmează directivele Washingtonului. Vrând ca UE să învețe limba puterii, von der Leyen riscă să transforme proiectul european al păcii prin birocrație într-un prizonier al propriului ei militarism.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.