
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la invitaţia preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la o nouă rundă de consultări politice în format restrâns cu lideri globali aliaţi, în contextul continuării conflictului militar declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei.
Liderii au analizat măsurile care trebuie luate pentru a continua, în mod eficient, sprijinul pentru Ucraina, precum şi pentru a determina Rusia să înceteze războiul şi acţiunile sale ilegale şi iresponsabile. Discuţiile s-au axat, de asemenea, pe asigurarea securităţii alimentare şi a lanţurilor critice de aprovizionare, transmite Administraţia Prezidenţială.
În acest context, preşedintele român a accentuat că Rusia trebuie să înceteze atacurile asupra porturilor ucrainene de la Dunăre, în imediata proximitate a României, care sunt crime de război, care au drept scop distrugerea depozitelor de cereale şi infrastructura critică de aprovizionare, afectând şi transportul pe Dunăre.
El a prezentat liniile de acţiune întreprinse până acum la nivel naţional şi aliat, prin întărirea măsurilor de supraveghere, creşterea vigilenţei, monitorizare şi poliţie aeriană în regiunea Mării Negre şi a mulţumit NATO, precum şi Statelor Unite ale Americii şi altor aliaţi pentru ajutorul oferit în acest sens.
Totodată, a solicitat liderilor prezenţi intensificarea eforturilor pentru asigurarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic şi la Marea Neagră, în mod mai eficient şi mai bine calibrat la actuala situaţie de securitate. Astfel, a subliniat că în acest moment „sunt necesare capabilităţi sporite pentru detectarea şi interceptarea dronelor, precum şi pentru o apărare aeriană mai puternică, în conformitate cu deciziile de la Summitul de la Vilnius”.
În cadrul discuţiei, preşedintele Klaus Iohannis a arătat că ţara noastră va continua să îşi menţină, în mod solidar, atât timp cât va fi necesar, sprijinul pentru Ucraina, pe toate palierele relevante – inclusiv tranzitul de cereale. Evocând şi recenta întâlnire de la New York, din marja Adunării Generale a ONU, la care a participat alături de preşedintele Ucrainei, preşedinta Comisiei Europene şi vicepremierul Bulgariei, preşedintele României a prezentat măsurile concrete luate de ţara noastră pentru îmbunătăţirea condiţiilor logistice de tranzit, ceea ce a condus la facilitarea tranzitului a peste 27 de milioane de tone de cereale de la începutul războiului, urmând ca obiectivul dublării capacităţii de tranzit la 4 milioane de tone de grâne lunar să fie atins până la finalul anului.
Preşedintele SUA şi liderii participanţi au exprimat apreciere deosebită şi susţinere pentru eforturile depuse de ţara noastră în sprijinul Ucrainei, inclusiv, printre altele, pentru demersul de antrenare în România noastră a piloţilor ucraineni de avioane F-16. De asemenea, preşedintele Biden a reiterat angajamentul Statelor Unite pentru securitatea României şi a celorlalţi aliaţi de pe Flancul Estic, evocând inclusiv recenta desfăşurare în ţara noastră de avioane de luptă americane F-16 suplimentare.
La discuţii au mai participat cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Rishi Sunak, prim-ministrul Italiei, Georgia Meloni, prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, prim-ministrul Japoniei, Fumio Kishida, preşedintele Republicii Polone, Andrzej Duda, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Franceze, Catherine Colonna, Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Consultările se înscriu în seria eforturilor aliate şi transatlantice de coordonare şi vin în completarea discuţiilor care au avut loc anterior, în format similar, în contextul războiului de agresiune dus de Rusia împotriva Ucrainei. Această nouă rundă de consultări a avut loc în contextul evoluţiilor recente din teatrul de război din Ucraina, inclusiv al atacurilor asupra infrastructurii civile din apropierea României.
Cat va fi necesar inseamna pana la sfarsitul razboiului sau pana se rezgandesc americanii?
Ca sa aveti o minimala intelegere a ceea ce se intimpla aflam cum UE ofera Ucrainei in afara sumelor ce compun ajutorul militar 50 de miliarde de euro .Aflam in acelasi timp cum cedarea de suveranitate catre UE (Bruxelles )capata alte forme acolo unde nici o natiune nu va mai putea impiedica decizia majoritatii .Avem in clar imaginea viitorului o data ce SUA , dupa incetarea razboiului , se va retrage strategic spre regiunea Pacific acolo unde deja NATO formeaza si ajuta la formarea unei aliante militare de forma NATO 2 .Pe de alta parte Rusia este tinuta in transee de aproape doi ani in timp ce UE isi dezvolta capacitatile militare si isi creste rezilienta in partea noastra de lume .Uriasele sume de bani puse in joc fac diferenta .Este foarte posibil ca si PNRR sa isi maresca durata de aplicare.Romania ,asa cum vedem ,prin imaginea Presedintelui Iohannis , este la masa bogatilor lumii .Vocile apatice care inca contesta exceptionalismul occidental se raresc pe zi ce trece si ramin doar cei care dezamagiti fiind inca vocifereaza pe la colt de strada .
Pupat poala popii…să trăiești stăpâne…rău a ajuns colonia, pe timpul turcilor peșcheșul mergea la Istanbul ,acum mere la kiev via washington…
Oare câte butoaie cu galbeni trebuie să dea Mutul ca să rămână pe post ?…
…stiu pe una care are porecla de ravasitoarea…de ce sa le interceptam cand putem sa le ravasim?…corect, problema de costuri, cu pretul unui zbor de lux cu escala la sighii putem intercepta in toata ioropa!…toti intelegem, se mai da o rata din tain pt o functioara-chiar daca nu mai ai cui sa-i arunci paltonul…
Esop…presedintele johanis este la masa bogatilor…can la asta se rezuma total …fotografii la casa alba sau …la masa bogatilor…esop nu face exceptie de la mentalitatea de milog tipic romaneasca…
Daaaaa, mare cinste pentru ioha, l-au pus lângă zaharisitul mos bideu sa ii miroasă vanturile , mare cinstire!@ cat armament de la fier vechi ve mai accepta iohha în speranța că va primi ,” o fonctie” mica, mica dar care sa- l scape de scheletele din dulapul care ” geme” de marfa @@
@esop…arma nucleara e ceva de neimaginat. Pana acolo mai sunt o gramada de arme ce pot lasa regiuni pustii, desert, pt sute de ani. Sa nu crezi nici un moment ca orice NATIUNE ce detina asemenea arme, atunci cand este incoltita, nu va apela la ale. Istoria iti da o palma si iti spune sa privesti bine. Daca rusii vor fi incoltiti precum spui, sa nu crezi ca nu vor parjoli tot ce misca in Ucraina. Am masurat pamanturi radiate, am vazut desert ramas in urma unor ramasite nucleare, si am vazut dezastrul nuclear la o scara destul de mica…indeajuns sa inteleg ca nu exista invingatori in acest tip de razboi. Romania e in mijloc si este expusa la absolut orice. E mare nevoie de un OM sa stie cum sa citeasca istoria si viitorul si sa tina tara departe de ceea ce va veni.
pierdutzi in spatziu…
romanica nu are bani si nu produce mare lucru…
or sa plateasca imprumuturile cu organe umane daca o tzin tot asa…
la cumparat de tinichele FARA SA PRODUCI NIMIC…
Actualii conducatori ai romaniei trebuie sa plece urgent…sint dusi cu capul
Nu mai intoxica, @Liliana Vornicu! Actiunea armata a Rusiei în Ucraina nu-i nici „ilegala”, nici „iresponsabila”: e-n legitima aparare în fata regimului nazist de la Kiev, care organiza genocidul rusofonilor, „rasa inferioara”, si conforma Chartei ONU. Daca Robinette si Johannis habar n-au, n-au ce cauta, nici unul, nici altul, în fruntea unei natii. Alegerile nu justifica nimic. Nu sunt o dovada de democratie: si Hitler a fost ales, ba chiar si adulat (atât de barbatii, cât si de femeile din tara lui).
Dar Malai Mare se consulta cu cineva din tara atunci cand angajeaza Romania in toate aceste aventuri care ii costa pe romani sute de miliarde? Nu mai este vorba nici de iresponsabilitate si nici de sfidare, individul isi bate joc constient de romani.
Să trăiți domnule președinte
Batalionul praștie și arcașii patriei la ordin
ii trebuie o freza „afro”,
o peruca sa intercepteze dronele.
E singurul care mai apara Romania.
In rest ciolacii-s ocupati care cu amanta lui, care cu pacanele, cu urcatul milionului in portbagaj si alte fite si figuri pe timpul natiei. Poate rag o data la ei. Iresponsabililor, unde va credeti?
Uite dronu…nu e dronu. Apar chiar când ”trebe” să justifice ceva, la momentul oportun. Ia mai căutați-i înainte de a -i intercepta…căzute la sol. Na sol…mai pe rusește.
Mumia de la Coriceni continua sa-si pulseze bacteriile ucigașe in tara. Cu calota craniana plina de zeama de varza murata, aceasta trista clona a noțiunii de om și de cetățean roman ne afunda tot mai mult în noroiul UE fecundat de către licuriciul cu cap de mort și de către inima purulenta a cersetorului din capitalele Euro-PeNeLe.
PS. Se zvonește ca Zekensky va primi, anul acesta, premiul Nobel pentru Cerșit, iar la anul pe cel de Moartea Pacii.
De ce nu te muti in Ucaina mai bambalaule ?
In timp ce economia noastra este in colaps ,populatia o duce din ce in ce mai greu, ce sa mai spun despre invatamant si sanatate ,turistul de la Cotroceni are alte preocupari ii pupa-n cur pe Zelenski si pe americani ca o buna sluga ce este .
„Iohannis a cerut capabilități sporite pentru interceptarea dronelor rusești” … Probabil ca mai are ceva acareturi de adaugat sau renovat, bașca si o piscina olimpica de construit la vreo vila in Florida, asa ca a inceput si asta sa aplice metoda geniala a mascariciului de la Kiev : „Dati-mi bani, ca trebuie sa apar Europa si „civilizatia” ! (ca dupa aia stiu eu cum sa-i palmez)”
Iaca niste simple intrebari Sa fi crezut Putin ca este superior Occidentului atunci cind vorbim despre tenologiile si echipamentele militare ? Sa fi crezut Putin toate spusele generalilor sai ce ii ofereau pe tava Kievul ? Sa fi crezut Putin ca Ucraina nu se va impotrivi si Zelenski va fugi deindata ?Sa nu fi inteles Putin motivul pentru care Generalii au declansat razboiul atunci cind toate lipsurile din evidentele contabile , deja distruse ,trebuiau justificate ca si pierderi in razboi ? Asta ar fi insemnat cum un numar imens de factori decizionali pe segmentul militar si stiintific l-ar fi prostit pe fata .Totul poate fi atribuit coruptiei .Impresia generala ne arata cum : coruptia in sistemul energetic si cel militar ca si mai peste tot in Rusia sau in relatiile Rusiei cu terti era maximal .Totul era mincinos aratat conducatorului Suprem (Romania are aceasta experienta a trecutului )incepind cu stocurile de armament, cu performantele atinse de stiinta militara a Rusiei sau Putin a fost pacalit si in sistemul de export al energiei in care nimeni nu a stiut cit s-a vindut sau cit au platit si cui au platit .Ucraina este ,evident, doar natiunea de tranzit ce a beneficiat si ea de uriasa coruptie din rusia toate pierderile declarate pe traseul gazelor naturale erau falsificate .Acum vedem cam acelasi lucru ca se intimpla in China .Ne ingrozim de disparitiile unor inalti demnitari chinezi .Va imaginati cita furaciune era in China in sectorul militar si pe segmentul achizitiei de armament peformant (vorba sa fie )oferit Chinei de Rusia ? Va imaginati in ce situatie se afla toti respondentii militari din intreaga lume cei care au achizitionat armament rusesc ? Va imaginati cit s-a putut minti si fura de mult ? Vedeti si de ce Rusia nu poate iesi din transee si de ce mai toate natiunile din Federatia Rusia se simt pacalite si mintite si vor renunta la asocierea cu Rusia politica, economica si militara .Oare Putin nu a stiut ?