Federaţia americană de gimnastică a anunţat că a depus alte dovezi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a demonstra că sportiva sa Jordan Chiles ar trebui să păstreze medalia de bronz obţinută în finala de la sol din cadrul Jocurilor Olimpice de la Paris, informează DPA.
Românca Ana Maria Bărbosu s-a clasat iniţial pe locul al treilea, cu 13,700 puncte, în întrecerea desfăşurată la începutul săptămânii trecute, dar a fost retrogradată pe poziţia a patra după ce echipa SUA a depus o contestaţie la scurt timp după ce Chiles şi-a încheiat exerciţiul, ceea ce a dus la creşterea notei americancei de la 13,666 la 13,766, suficient pentru ca aceasta să urce de pe locul 5 pe 3 şi să o depăşească astfel pe reprezentanta ţării noastre.
România a adus cazul în faţa TAS, care a decis ca Chiles să primească nota iniţială, pe motiv că SUA a trimis contestaţia sa după termenul limită de un minut şi, în consecinţă, aceasta trebuie anulată.
Sâmbătă, Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a precizat că va respecta decizia TAS de acorda medalia de bronz Anei Bărbosu, iar CIO a anunţat la rândul său, duminică dimineaţă, că acceptă „modificarea clasamentului de către FIG” şi va „realoca medalia de bronz” gimnastei române.
Ulterior, USA Gymnastics a informat că a trimis „o scrisoare şi dovezi video la Tribunalul de Arbitraj Sportiv care stabilesc în mod concludent că solicitarea antrenoarei Cecile Landi de a depune o contestaţie a fost făcută la 47 de secunde după publicarea notei”.
Organismul american a declarat că solicită revizuirea hotărârii TAS şi acordarea medaliei de bronz gimnastei Jordan Chiles, pe baza noilor dovezi.
Titlul olimpic la sol a revenit braziliencei Rebeca Andrade, învingătoare în faţa americancei Simone Biles (argint), care a plecat la rândul ei acasă cu trei medalii de aur cucerite la Paris, la individual compus, în concursul pe echipe şi la sărituri.
Nicio problema, trimit contestatia la TAS cu un B-52 si problema e rezolvata… in stil american.
De si eu cred ca politic corect ar fi sa cedam de buna voie medalia partenerului. Nu e cazul sa se umfle fasolea tricolora in noi, trebuie sa manifestam respectul pretins si cuvenit de americani.
Eu zic că dacă acum s-a făcut deschiderea pe Sena , la următoarea Olimpeadă să se facă pe Amazon cu bazine și săli de gimnastică cu paralele , bârne și liane pe ambele maluri .
Jordan, N.15.04.2001, a împlinit 23 ani. Fata e într-o continuă agățare de orice prin oricine de la 13-14 ani, exact că politicienii, nu știu pe ce lume trăiesc, nu își evaluează activitatea pentru că nu vot să accepte realitatea, și o va ține în acest mod infect până pe la 50 ani. Fata nu trebuia să primească medalia fie și prin milă, umilință proprie o menține, pentru că nu accepta realitatea personala, in subsolul demnității și nefuncționalitatii că om, pentru care, nu învață lecția de viață și va fi permanent sub linia de plutire dar cu susținere pe baza de milă de la cei din jur.
………….
Bărbosu, N. 26.07.2006, abia a împlinit 18 ani, La multi ani fetiță! Fetița asta, atenție: nu e subiectivism sub nicio forma!, e echivalentul a 3 sportive, a 3 istețe, mai bine zis: 3 in 1, muncește de își depășește capacitățile personale, ceea ce e de felicitat! 8+8=16=7, protecție divină în 2024, lider prin ceea ce face, e in stare sa mute munții din loc, perioada de viață de la 15-16 ani, e lupta de și cu sine pentru ceea ce dorește să facă la cote înalte onorabile. Se macină in interior încât e posibil, daca nu comunica și nu este susținută de cei care trebuie, sa se îmbolnăvească. În concluzie: fata româncă ar trebui fara nicio problemă să își primească medalia la modul real, și Nu prin MILĂ cum procedează americanca. Cred total că ajunge medalia la fetița româncă. Repet, totul e strict din datele personale ale celor două concurente.
Nu este de glumă cu calicii ăștia . Știe toată lumea ca americanilor le cedează nervii foarte ușor vreți să pățim ce a pătimit Gheorghe Dinică în copilărie ?
Încă o sa vedem editat ..nu le place yankee-lor când pierd..sunt răzbunători..
O să facă pacoste când vor avea ocazia..
Companiile care au contract cu Chiles cer rezultate nu ședințe prin instanțe..
Regimul fără vize se amână!?
Sentinta TAS este definitiva, nici ca se uita la ei !
Despre americani se pot spune foarte multe ,o parte din tot ce au facut in parcursul anilor si la fel ce vedem acum ca fac pe acest pamant ,il cunoastem cu totii,asa ca nu m-ar mira nici de data asta ,ca medalia de bronz sa ramana incontinuare la yankei.
E irevocabil, Doar procedura poate fi contestata. Romania a fost mai buna la sol ca americanii si trebie returnata medalia altfel vor fi suspendati.
Dacă ar fi cine să înțeleagă, ar ști că așa ne tratează și așa ne va trata dacă vom avea un conflict armat merele aliat frate mai mare licuriciul. Ei trebuie numai să primească. Din păcate slugile ce ne conduc la dezastru nu trag nici o concluzie și ne duc spre pierzanie cu baza Deveselu și super baza Kogălniceanu. Sigur lucrurile nu se leagă, în țara licuriciului politicul și administrația nu au legătură cu sportul. Președintele se bronzează și vicea se prăpădește de răs.