Contrabandă cu arme. Sunt zeci de percheziții

Poliţiştii şi procurorii DIICOT fac, marţi, 30 de percheziţii în judeţul Bistriţa-Năsăud la persoane bănuite de sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania şi din alte ţări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României, plasarea armelor în circuitul ilegal, trafic de droguri şi abuz în serviciu.

Acţiunea are loc în cadrul unei cooperări internaţionale cu reprezentanţi ai Guardia Civil din Spania şi Europol, potrivit comunicatului de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Peste 20 de persoane urmează să fie duse la audieri la sediul DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud.

„În perioada iunie 2022 – septembrie 2023, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud – Biroul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu DIICOT – BT Bistriţa-Năsăud, au documentat activitatea infracţională a mai multor persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, contrabandă calificată, nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic şi trafic de droguri de risc şi mare risc. Membrii grupării ar fi acţionat pe două paliere: sustragerea sau procurarea ilegală de arme din Spania sau din alte ţări ale Uniunii Europene, introducerea armelor pe teritoriul României şi plasarea armelor în circuitul ilegal, în vederea utilizării acestora la acţiuni de braconaj cinegetic şi la alte activităţi ilegale, respectiv distribuţia de droguri de risc şi mare risc în judeţul Bistriţa-Năsăud”, se arată în comunicat.

Două percheziţii au loc împreună cu Direcţia Generală Anticorupţie şi vizează infracţiunea de abuz în serviciu.

La acţiunile de marţi participă specialişti criminalişti şi luptători de la acţiuni speciale din Bistriţa-Năsăud, Mureş, Cluj, Alba, Arad, Harghita, Covasna, Maramureş, Sălaj, Hunedoara, Satu Mare, Bihor, Sibiu, Suceava şi Neamţ, doi ofiţeri spanioli din cadrul Guardia Civil – Unitatea Centrală a Informaţiilor şi un ofiţer din cadrul Europol.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. nu cu droguri, ci cu arme haha! le este frica tradatorilor ca se inarmeaza romanii pentru a se apara, in „razboiul, care este adus peste noi, desi NOI NU VREM RAZBOI? cum spuneam: controlul este asupra cetateanului. strict. nu se rezolva problemele disparitiei romanilor si copiilor – TRAFIC DE ORGANE – cautati in curtea lu’ ghoeghita cel rujuletz si a „medicilor” si „specialishtilor” – a MARTORILOR DE PE SMURD CARE VORBESC DE UCIDEREA ROMANILOR IN „SALVARI” PENTRU A LI SE PRELEVA ORGANELE, IN PERIOADA PLAN-DE-MITEI, MAH!, nu se rezolva TRAFICUL DE SUBSTANTE, LA GRANITELE TARII, dar au gasit armele mah. wow. unde dai si unde crapa. o natie fara arme este o natie fara aparare. o turma la indemana sacalilor.

  2. Pai daca au fost trimisi acolo militienii din Cluj si Salaj treaba este ca si rezolvata. Cum va vrea securitatea, bineinteles.

  3. Mai bine vedeti ce soseste din Ucraina, acest supermarket european al traficului de arme, droguri, copii si femei, al spalarii de miliarde de dolari, etc !

  4. Mă, tot județul știe că Popa ortodox cu primarul și politistu se duc la braconaj…cu arme de contrabandă si câinii ciobanului gonaci..Iar împușcăturile se aud și în județul vecin..Doar SRI stau culcați pe urechi…

  5. Parcă tot în Bistrița își avea „baza” și banda „Garda” ce a alertat serios cu destui ani în urmă poliția germană. Formată din foști milițieni și sekurei, ce dădea „lovituri” la-scară-mare, acolo. N’-or fi tot ăia?
    https://www.dw.com/ro/a-operat-o-band%C4%83-de-ho%C5%A3i-rom%C3%A2ni-din-germania-la-comanda-unor-oameni-politici-de-la-bucure%C5%9Fti/a-3627607
    https://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-2312662-romania-libera-tudor-finantat-talharii-romani-din-germania.htm
    „Întîmplător”, legată de Vadim Tudor și „Rromînika Marre”, pe care-i FINANȚA DIN BANII FURAȚI.
    Iar în declarațiile de avere ale multor poolitruci dă la Bukale apar acu’ ca existînd FOARTE MULTE ceasuri de valoare mare……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.