' fill='%23FBBC05' d='M0 37V11l17 13z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%23EA4335' d='M0 11l17 13 7-6.1L48 14V0H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%2334A853' d='M0 37l30-23 7.9 1L48 0v48H0z'/%3e%3cpath clip-path='url(%23b)' fill='%234285F4' d='M48 48L17 24l-4-3 35-10z'/%3e%3c/svg%3e){kind=small}
11/5/2011
Se apropie Convenţia Naţională a PDL şi cred că este momentul cel mai potrivit pentru a spune câteva lucruri la care mă gândesc de mai mult timp. Nu voi insista foarte mult asupra caracterului real al unei Convenţii Naţionale desfăşurate, în fapt, sub semnul banului (public). De fapt, ceea ce vedem noi acum este modul în care două grupuri se luptă pentru a controla bugetul de stat al României. Nu există nici o dezbatere de idei, nici o competiţie între programe alternative pentru România.
Cetăţenii înţeleg cu uşurinţă că, pentru ei, nu se poate schimba nimic. Ambele grupuri sunt de acord asupra esenţei politicii PDL şi anume guvernarea în avantajul membrilor de partid şi spre paguba oamenilor obişnuiţi. Singura miză a Convenţiei PDL este care anume dintre membrii PDL vor avea de profitat de pe urma guvernării. De aceea, indiferent dacă va câştiga Boc sau dacă va câştiga Blaga, pentru români va fi acelaşi lucru. Blaga nu se pricepe la economie cu nimic mai mult decât Boc, un argument în plus care arată că nu sunt şanse ca România să o ia într-o direcţie bună cât timp acest partid este la conducere.
Alta este chestiunea asupra căreia stărui acum. Deşi mai puţin vizibilă pentru dezbaterea publică, vorbăria PDL despre „partidul de dreapta” merită o punere la punct. Este frapant şi trist să descoperim că ceea ce înţeleg prin „dreapta” liderii PDL cu aere de ideologi, precum Băsescu, Boc, Stoica sau Preda (dar să nu uităm nici de propagandiştii aflaţi în serviciul lor), nu este decât amintirea cursurilor de marxism ştiinţific despre „dreapta” şi „stânga” la care au participat aceşti domni pe vremea când erau „tovarăşi” şi activişti ai defunctului Partid Comunist Român.
Pe scurt, pentru liderii PDL „dreapta” înseamnă cam ce au învăţat ei în tinereţe de la Marx: un soi de ciocoism oligarhic, în care boierii poruncesc şi poporul se supune. Mai mult, aş zice că ideologia PDL nu este cu nimic mai mult decât un fel celebrare sinistră a ideii că boierii sunt şi trebuie să rămână bogaţi, iar poporul este şi va fi pentru totdeauna sărac şi „exploatat”. Nu pot să înţeleg care este motivul pentru care aceşti domni vor să reprezinte o astfel de „dreaptă” dar, mă rog, îi priveşte.
De fapt, adevărata dreaptă nu este aşa. Poate că asta este ceea ce-şi mai amintesc ei din marxism dar, trebuie să le spun, Marx se înşela.
Pentru a vă explica mai bine, vă dau un exmplu simplu. Am văzut că liderii PDL cu aere de ideologi cântă, în numele „dreptei”, prohodul statului social, pe care îl atribuie „stângii”. Din păcate acest fapt nu face decât să arate o lipsă flagrantă de cultură politică democratică. Welfare state a aparut la un anumit moment istoric, şi anume în Germania lui Bismarck, care nu prea cred că era „de stânga”(atunci au apărut asigurările de sănătate, de şomaj şi de accident de muncă şi sistemul public de pensii). De fapt, legile lui Bismarck au fost considerate ca fiind îndreptate împotriva socialiştilor, pentru că îmbunătăţirea situaţiei sociale a muncitorilor lăsa stânga fără discurs politic. În Marea Britanie primul pas către welfare state s-a făcut printr-o lege din 1911 datorată guvernului liberal al lui Asquith (meritul principal revine lui David Lloyd George, Chancellor of the Exchequer la acel moment) şi, de atunci, liberalismul îşi asumă peste tot o responsabilitate socială clară. Deci, contrar a ceea ce au învăţat domnii citaţi din PDL de la profesorii lor de marxism ştiinţific, dreapta este cea care a pus bazele a ceea ce se numeşte acum „welfare state”, înainte de Primul Război Mondial. Că după aceea s-au trezit şi social – democraţii să susţină welfare state, începând cu perioada interbelică, este o altă poveste. Istoria problemei este binecunoscută, nu voi insista acum.
Bineînţeles welfare state are mulţi contestatari, începând cu socialiştii care consideră că astfel cei bogaţi îi „cumpără” pe cei săraci, trecând prin diferite curente liberale sau conservatoare, mergând până la tot felul de anarhişti. Dar nu putem fi decât amuzaţi de declaraţiile ritoase ale marxiştilor PDL-işti vopsiţi în oameni de „dreapta” cum că welfare state ar fi murit. Ba îi anunţ că nu a murit deloc, ci în Germania şi în alte părţi este bine-sănătos iar ţările care îl cunosc sunt chiar pe creştere economică, şi încă de anul trecut, pe când noi suntem în tot în picaj sub conducerea PDL.
Aşa stând lucrurile nu ne rămâne decât o singură concluzie: manelele ideologice cântate de liderii PDL au condus la o premieră mondială. Este pentru prima dată când este alcătuit un program politic de „dreapta” care, de fapt, nu este de dreapta ci este copiat din modul în care îşi imaginau comuniştii că ar fi dreapta. Din nenorocire pentru români, PDL este la guvernare, iar ceaţa marxistă din capetele liderilor săi se regăseşte în programul de guvernare alcătuit de Băsescu şi de Boc şi explică ce păţesc românii de 2 ani.
În ceea ce mă priveşte, ca liberal şi ca om de dreapta (eu am ratat cursurile de marxism-leninism pentru că nu am fost membru al PCR) nu mă întâlnesc deloc cu ceea ce cred domnii din PDL. Adevărul este că dreapta liberală este cea care a inventat democraţia, economia modernă de piaţă, clasa de mijloc, drepturile şi libertăţile fundamentale. Nu stânga. De fapt, stânga a luptat împotriva lor, aşa cum luptă şi PDL astăzi. De aceea, lupta dusă de PDL împotriva acestora este o luptă împotriva liberalismului, nu împotriva stângii.
Ca liberal, mi se pare că libertatea trebuie să fie valoarea fundamentală a societăţii şi a dreptei, iar aici despărţirea de practicile şi politicile PDL este clară. Noi dorim o societate în care oamenii să fie liberi şi şansele lor să fie egale, în care să existe dreptate în ceea ce priveşte accesul la resursele societăţii, în care oamenii să-şi aleagă conducătorii, în care drepturile şi libertăţile fundamentale să fie garantate. PDL face tot ce poate pentru a construi o lume în care oamenii nu sunt egali, în care cei săraci devin şi mai săraci, în care oamenii nu sunt liberi, în care dreptul de vot este golit de conţinut prin cumpărarea unei majorităţi parlamentare, prin dispreţ faţă de votul dat de cetăţeni, prin mituirea electoratului, prin falsificarea voturilor sau, cum am văzut recent la Baia Mare, pur şi simplu prin refuzul de a organiza alegeri de teama de a le pierde.
În nici un caz nu aş mai limita în acest moment competiţia politică între „dreapta” şi „stânga” la programele economice. Evoluţiile din ultimele decenii din Europa au arătat că valorile economiei de piaţă, de fapt liberale, au fost preluate şi de conservatori (să nu se creadă că vorbesc de PDL, acesta e doar un partid de factură populist-justiţiaristă fără identitate doctrinară) şi de socialişti, chiar dacă şi unii şi alţii le urau la început. Ceea ce-i diferenţiază acum pe liberali de adversarii lor politici este chestiunea libertăţii. Nu doar în România, ci şi în multe alte ţări, indiferent dacă cei care urăsc libertatea îmbracă haine conservatoare, socialiste, naţionaliste sau populist-justiţiariste. Iar noi vedem astăzi o Românie în care oamenii îşi pierd libertatea prin faptul că votul dat de ei este călcat în picioare de un mecanism fără ideologie, creat de Băsescu pentru îmbogăţirea acoliţilor săi politici.
În acest moment cred că PNL trebuie să continue să fie ceea ce este de 20 de ani: partidul care a avut permanent ca valori fundamentale libertatea politică, economia de piaţă bazată pe libera iniţiativă, statul minimal liberal, integrarea României în sistemul politic şi economic occidental.
În plus, ţinând cont de mediul politic actual, cred că PNL trebuie să-şi regăsească vocaţia sa din anii ’90, de şcoală a democraţiei şi de principală sursă de idei a dreptei moderne şi democratice româneşti.
