
Șapte pacienți palestinieni din Fâșia Gaza vor primi tratament de specialitate la mai multe spitale din București. Este vorba despre 6 copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 11 ani și un tânăr de 18 ani.
Miercuri, 19 martie, o aeronavă C-130 Hercules, a Forțelor Aeriene Române a desfășurat o misiune de evacuare medicală a 13 pacienți palestinieni din Fâșia Gaza, grav afectați de lipsa accesului la tratament medical adecvat, alături de 34 de membri de familie, a informat Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Astfel, aeronava MApN, a decolat de pe aeroportul Otopeni în jurul orei 12:30, cu destinația Israel – Aeroportul Internațional Ilan și Asaf Ramon, unde a aterizat în jurul orei 16:30, ora României.
După îmbarcarea pacienților și aparținătorilor, dar și efectuarea evaluării medicale, avionul a decolat de pe aeroportul din Israel, în jurul orei 18:00, ora României, cu destinația București – Baza 90 Transport Aerian – Otopeni, unde a aterizat la aproximativ ora 22:00.
Pe toată durata transportului, asistența medicală a fost asigurată de către o echipă formată din doi medici și doi asistenți din cadrul UPU-SMURD a Spitalului Clinic de Urgență București, un medic și un asistent de la MApN. De asemenea, pentru buna desfășurare a misiunii, la bordul aeronavei au fost și doi ofițeri de legătură din cadrul DSU.
Șapte pacienți, din care 6 copii – cu vârste cuprinse între 4 luni și 11 ani, respectiv 1 adult de 18 ani (însoțiți de 23 aparținători), vor primi tratament de specialitate la mai multe spitale din București.
Trei pacienți adulți (însoțiți de 5 aparținători) sunt transferați în Norvegia cu o aeronavă aparținând Forțelor Aeriene Române din cadrul MApN.
Alți trei pacienți (împreună cu 6 aparținători), sunt transportați în Republica Franceză, cu două aeronave puse la dispoziție de autoritățile din Luxemburg.
Oare ce se intampla in zona aceea de sunt atatia copii raniti?
Sa fie iar vorba de Putin si rusi?
Ca nu poate sa fie Israelul cu arme americane, e de neconceput!
PS Si daca se supara pe Ro? Ca ei se chinuie sa-i termine si se trezesc unii sa-i repare!
Se ranesc la lectiile cand sunt invavati sa fabrice bombe si centuri explozive, sau cand isi dau cu tarnacopul in picior atunci cand sapa tuneluri.
Altii se ranesc cand le cad pe picioare sau in cap rachetele, obuzele si lazile cu munitie primite din Iran.
Dar oare cine bombardeaza copii? Nu se spune in articol.
La TV spunea ca sunt 40 de persoane, dintre care unii vor sa ramana in Romania.
Vorba aia: Toata lumea sa aiba falitii lor, numai noi sa nu avem hamasii nostri? Sa ni-i crestem de mici……[Rumburak]