Copilul tău visează la o carieră în esports? Părinții trebuie să știe și riscurile

Pentru milioane de copii, jocurile video nu mai sunt doar o formă de distracție, ci un posibil drum către faimă și bani. În spatele succesului însă se ascund presiuni și riscuri despre care se vorbește prea puțin.

Magda Colgiu-David - Senior Editor
Copilul tău visează la o carieră în esports? Părinții trebuie să știe și riscurile

Pentru milioane de copii, jocurile video nu mai sunt doar o formă de distracție, ci un posibil drum către faimă și bani. În spatele succesului însă se ascund presiuni și riscuri despre care se vorbește prea puțin.

Tot mai mulți copii se dau peste cap să transforme pasiunea pentru jocurile video într-o carieră.  Și nu doar pentru plăcerea jocului în sine, ci a tot ce vine cu succesul. Turneele internaționale oferă premii de milioane de dolari, iar cei mai cunoscuți jucători devin influenceri cu audiențe uriașe. Și venituri pe mpăsură.

Un nou raport realizat de Save the Cildren atrage atenția că industria esports nu face suficient pentru a proteja bunăstarea copiilor care ajung să concureze la nivel înalt.

Autorii raportului susțin că tinerii jucători sunt adesea tratați înainte de toate ca sportivi de performanță, iar nevoile lor emoționale și educaționale trec pe plan secund. Potrivit experților, dezvoltarea rapidă a competițiilor de gaming nu a fost însoțită de standarde clare privind protecția minorilor.

 

Ore de antrenament și presiune pentru performanță

Chiar dacă nu pare, succesul în esports presupune multe ore de antrenament la fel ca în sportul profesionist. Adolescenții care încearcă să ajungă în echipe competitive au sesiuni zilnice intense, participări la competiții și o presiune constantă de a obține rezultate.

Raportul menționează că această cultură a performanței poate contribui la stres, epuizare și dificultăți legate de sănătatea mintală. Specialiștii atrag atenția că perioada copilăriei și a adolescenței este una esențială pentru dezvoltarea emoțională, iar presiunea excesivă poate avea efecte pe termen lung.  „Mesajul central este acela că participanții la esports cu vârsta sub 18 ani sunt, înainte de toate, copii, și abia apoi competitori; prin urmare, este necesară o abordare coordonată, care să respecte drepturile acestora, pentru a garanta că esports se dezvoltă ca un mediu sigur, incluziv și favorabil pentru tineri”, este una dintre ideile centrale ale documentului.

Ce ar trebui să urmărească părinții

Experții nu le cer părinților să interzică jocurile video. Dimpotrivă, ei recomandă implicarea activă în viața digitală a copiilor și monitorizarea semnelor care ar putea indica apariția unor probleme. Printre acestea se numără izolarea socială, lipsa somnului, anxietatea legată de performanță, scăderea rezultatelor școlare sau epuizarea cauzată de orele excesive petrecute în fața ecranului.

De asemenea, specialiștii recomandă ca educația, sănătatea și dezvoltarea personală să rămână priorități, chiar și atunci când copilul demonstrează talent pentru competițiile de gaming.

 

O industrie care crește mai repede decât regulile

Esports este una dintre industriile cu cea mai rapidă dezvoltare din zona divertismentului digital. Tocmai această creștere accelerată îi îngrijorează pe autorii raportului, care cer reguli mai clare și măsuri suplimentare de protecție pentru jucătorii minori. În timp ce pentru mulți copii cariera de gamer profesionist pare un vis, experții spun că succesul nu ar trebui să vină cu prețul sănătății fizice, emoționale sau al educației. Iar acesta este poate cel mai important lucru pe care părinții ar trebui să îl știe înainte ca pasiunea pentru jocuri să se transforme într-o carieră.

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.