Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv, joi, că Tribunalul Bucureşti va continua să judece pe fond dosarul Loteria II, în care este trimis în judecată George Copos, după ce a admis recursul procurorilor DNA împotriva deciziei de refacere a urmăririi penale în acest caz, scrie realitatea.net, care citează NewsIn.
Pe 20 mai, Tribunalul Bucureşti a decis să admită o excepţie invocată de avocaţii inculpaţilor din dosar şi să restituie dosarul la DNA, însă procurorii anticorupţie au atacat această decizie, la Curtea de Apel Bucureşti, care a judecat luni procesul, însă pronunţarea s-a amânat pentru joi. Pe 29 decembrie 2008, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au trimis în judecată pe cei trei – alături de alte zece persoane – fiind acuzaţi de manipulare a pieţei de capital, după ce o societate a lui Copos a creat un prejudiciu de 600.000 de dolari Fondului Proprietăţii de Stat, scrie sursa citată.
citeste coantinuara aici